Acum citesti
ProPark Adventure Race – un altfel de concurs, o altă aventură

În perioada 4-7 iunie 2015 se va desfăşura în judeţul Braşov şi în împrejurimi prima ediţie a unui nou concurs de Adventure Race în România, primul după câţiva ani buni de pauză. Adventure Race-ul nu e nou la noi, au existat acum cîţiva ani mai multe conursuri de acest gen, asta pe vremea când maratoanele de MTB, atât de populare azi, erau de-abia la început. Cel mai popular şi mai longeviv dintre ele a fost Carpathian Adventure. În lume, genul acesta de competiţii este foarte popular, cea mai celebră dintre ele fiind Eco Challenge, promovată mulţi ani la rând pe ecranul televizoarelor inclusiv în România.

propark

Pentru cine nu este familiarizat cu ideea de Adventure Race trebuie precizat că acest tip de competiţie seamănă foarte puţin cu maratoanele de MTB cu care lumea s-a obişnuit în ultima vreme. Este vorba de o competiţie care are loc în echipe, formatul cel mai acceptat fiind cel de 4 persoane, obligatoriu de ambele sexe, adica fiind excluse echipele doar de băieţi sau doar de fete. Competiţiile includ mai multe probe care presupun parcurgerea unui traseu de o lungime destul de mare, în general peste 150 km şi putând sa ajunga spre 300 km şi se desfăşoară în general pe parcursrul a mai multor zile şi nopţi fără oprire. Cele mai importante probe sunt cele de mountain bike si de trekking, care acoperă cea mai mare parte a distanţei, evident cu o proporţie mai mare de pedalat, în general cam 100-150 km si restul trekking, 50-80 km, parcurşi în funcţie de pregătirea fiecărei echipe la pas sau în alergare. Traseul este presărat cu probe speciale, anunţate sau surpriză. Dintre acestea, cele mai des întalnite sunt cele de vâslit, fie cu ambarcaţiuni puse la dispoziţie de organizatori, fie cu plute construite ad-hoc de concurenţi, apoi probe de alpinism (căţărare, rapel, tiroliană), parcurs de peşteri, tir cu arcul sau orice altceva ce inventează organizatorii. În general aceste probe se doresc a fi plăcute şi atractive şi nu necesită cunoştinţe speciale, echipamentul si instruirea la faţa locului fiind oferite de organizatori în totală siguranţă.

Cel mai important element totuşi al unei curse de aventură, care o deosebeşte de un maraton obişnuit, este faptul că traseul de concurs nu este marcat, de multe ori nici măcar precizat. În general concursul presupune trecerea succesivă prin nişte puncte de control, amplasate în zone montane (vârfuri, intersecţii, obiective turistice, cabane), orientarea pe teren şi găsirea celui mai bun traseu fiind lăsate la latidudinea concurenţilor care trebuie să se orienteze singuri în teren cu ajutorul hărţilor puse la dispoziţie de organizatori la şedinţa tehnică. Pot să existe totuşi şi porţiuni obligatorii. De asemenea, nu exista puncte de alimentare, tot ce ţine de gestionarea problemelor de hrană, băutură si eventuale probleme tehnice fiind în grija echipelor. Organizatorii asigură la cerere asistenţă medicală şi recuperare de pe traseu penalizate în general cu descalificarea echipei. La fel, este interzis ajutorul primit de la orice persoane din exterior. Acum câţiva ani era interzisă folosirea dispozitivelor cu GPS, dar cum azi mai toate telefoanele au aşa ceva şi oricum faptul că ai un GPS în mână nu te ajută dacă nu ştii să îl foloseşti, interdicţia asta tinde să dispară.

O altă diferenţă majoră este că traseul nu este cunoscut dinainte, el este dezvăluit doar la şedinţa tehnică ce are loc în seara dinaintea startului. Acest lucru evită posibilitatea ca unele echipe să inspecteze înainte traseul având astfel un avantaj. Nici măcar zona unde se desfăşoară concursul nu este ştiută, aceasta şi locul startului fiind anunţate de obicei cu maxim o lună inainte.

Revenind acum la ProPark Adventure Race, startul va fi în dimineaţa zilei de 5 iunie iar şedinţa tehnică unde se vor afla informaţiile despre traseu şi probe va avea loc în seara zilei de 4 iunie. Tabăra de bază va fi în zona Plaiul Foii, la poalele Pietrei Craiului. Conform singurelor informaţii transmise, traseul va avea între 180 şi 230 km, vor exista minim doua etape de MTB şi de trekking, o probă pe apă, una de tir cu arcul, probe de alpinism şi speologie, probe de orientare sportivă şi alte probe surpriză care vor fi aflate doar la faţa locului. Plecarea va fi probabil pe biciclete. Putem presupune că traseul va include bucăţi din Munţii Piatra Craiului, Făgăraş, Iezer, Leaota şi Bucegi. Cam astea sunt informaţiile pe care le avem la dispoziţie.

Eu voi participa la proba lungă împreună cu echipa Valea Rea (echipele şi-au ales nume de arii protejate din România), alături de colegii mei Cătălina, Doru şi Sorin. Am mai participat înainte la două ediţii de Carpathian Adventure la tura scurtă, la una echipa mea fiind clasată pe locul 3, dar şi la Transylvania Adventure Race în 2012 unde am obţinut locul 1 la echipe de 4 persoane şi locul 2 în clasamentul general (existau şi echipe de 2 persoane).

Pe parcursul concursului, în măsura în care îmi permite timpul, voi încerca să revin cu informaţii live de la faţa locului despre traseu, apoi cu poze şi noutăţi până la linia de finish pentru a încerca să introduc în atmosfera acestui gen de concurs şi pe cei care nu au avut curajul să participe sau pur şi simplu nu au ştiut de existenţa lui. Poate la ediţiile viitoare vă veţi încumeta mai mulţi să luaţi startul….

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eight + seventeen =