Primul meu sezon de mountain biker amator în 2012

Pentru că nu ştiu exact cum să încep, am să încep cu începutul: Argeş Winter Race. Suntem încă în presezon, parcă e prea dimineaţă, e prea devreme şi afară de abia începe să se lumineze, asta, aşa, extrapolând puţin lucrurile. E frig, ma dau pe o zăpadă amestecată cu gheaţă şi plătesc o greşeală tactică, cea de a merge pe SPD-uri, căci mă lupt cu pedalele automate care se încărca de zloată. La final, locul şase în categoria de vârstă, aşa că plec acasă bine încălzit, e prima oară când nu mă mai clasez pe locul douăzeci şi un pic, ca în 2011, primul meu an de curse. Îl cunosc pe Leo Barbu, 16 ani, prima lui cursă, terminată cu greu. La gară,controlorul nu ne lasă să ne urcăm în tren, în ce hal arătăm, ne întoarcem în oraş, spălăm bicicletele şi prindem un personal înapoi spre Bucureşti.

Iarăşi e noapte, sunt în parcarea Mac, în Dristor, îl aştept pe Straf – Ture cu bicicleta, să vină, să ne ia cu al său Opel Vivario şi să ne ducă tocmai la Galaţi, la XC Gârboavele. Dorm dus tot drumul, aşa că mă trezesc la start şi apoi pedalez cu spor. Locul şapte în categoria de vârstă, băieţii sunt uimiţi, eu sunt de părere că se poate şi mai bine. Pană norocoasă exact după finiş, Kenda Qwickseal este o cameră efectiv miraculoasă, pentru că după ce am scos spinul, s-a „resuscitat” cu de la sine putere şi am mai putut-o folosi vreo jumate de an.

Thassos Ultra Challange a fost o nebunie de cursă. Printr-un concurs de împrejurări am ajuns să merg cu motocicleta după van-ul Ture cu Bicicleta, privind galeş la Ideal Boommax, instalat cu răsfăţ pe plafonul Opelului, cum merge să salute patria natală. Să mergi 600 de kilometri pe un supermoto nu e tocmai cea mai comodă chestie, mai ales dacă şi plouă torenţial. Dar a doua zi la start eram „rather fresh”: ploaie torenţială în prima parte, Zeus aruncând cu fulgere după ciclişti, urcări nesfârşite spre cer, privelişti ameţitoare, coborâri adrenalitice, traversarea unei cariere de marmură, câte şi mai câte presărate pe 135 de kilometri. Finish pe plajă, în plin soare. Apoi, înapoi spre Bucureşti, pe cele mai înguste, abrupte şi virajate şosele ale Greciei. Porţie zdravană de pilotaj sportiv şi prima mea căzătură cu KTM-ul pe şosea, în patru ani de zile, dar să nu mai spuneţi la nimeni. În dubă, nişte băieţi simpatici, Crista Daniel şi Sergiu Paraschivu, după ce am ajuns acasă doar am văzut cine sunt…

Prima Evadare! Am evadat cu spor, cu gândul să fiu între primii cincizeci de rideri, aproape că mi-am realizat targetul. Amintiri? Escladarea şoselei de centură pe podiumul de lemn, vântul ce bătea în plin câmp, verdele pădurii, nebunia de la Palat, scurta coborâre spre lac şi cărarea întortocheată ce venea imediat după… Nu ştiu dacă reuşesc o ordine cronologică în „memoriile” mele, dar parcă a urmat Tg. Mureş Trophy, unde am plecat împreună cu legendarul Cezar Jipa. Aici nu ar fi fost rău dacă nu m-aş fi rătăcit, dar oricum, ca să mă confesez, de mult nu mai am nici o aşteptare de la orăşelul meu natal şi asta poate fi interpretat oricât de metaforic doriţi. La fel cum nu am să mai calc niciodată în Sfântu Gheorghe, o spun cu părere de rău, concursul a fost foarte mişto, organizatorii au fost la înălţine, dar se pare că în acest oraş scheletul meu e pus la grea încercare: o fractură de femur în 2008 la enduro şi o trântă pe coborârea unui forestier la Saint George Maraton în vară, de data aceasta pe colul femural drept, de s-a amestecat pantalonul cu carnea într-o manieră care ar speria şi cel mai curajos ienicer. Plagă curăţată de secţia de Urgenţe, antitetanos, ura şi la gară cu o nouă cicatrice să am cu ce mă da mare când merg la ştradul orăşenesc.

Ştiam eu că nu am luat-o foarte cronologic, căci am uitat de Cupa Emmedue, unde am participat cu spor la marea înoroială de la tura lungă şi am făcut cunoştinţă cu asfaltul prahovean din cauza unui copil care s-a hotărât să ţâşnească în ghidonul meu drept. Pe fondul depresiunii nervoase – copilul a fost ok să ştiţi, am mai făcut vreo două tumbe spectaculoasă prin viile de pe traseu, dar una peste alta, deja m-am hotârât asupra modelului de cursieră pe care voi participa în 2013 la Cupa Emmedue, „all inclusive” – şosea şi MTB.

După acest excurs presărat de căderi şi nenorociri, e cazul să ne întoarcem la Cheile Grădiştei, 3 Munţi, cursa de o zi, pentru care m-am combinat din nou cu senzaţionalul Cezar Jipa. A fost o cursă atât de plăcută, încât la întoarcere i-am făcut capul calendar lui Cezar despre cum o să îmi vând eu motocicleta şi o să îmi cumpăr 29er de carbon să surmontez diferenţa de 20 de minute, care, vai, mă separă de zona magică a podiumului. La fel de frumos a fost şi la Surmont MTB Challange, traseul lung, cursa cu cel mai „emoţionant” traseu pentru mine, un adevărat „quest”, cu părtii de ski, rădăcini, un carusel nebun, în care schimbi întunecimea codrului cu infinitul albastru al crestelor Carpaţilor, totul în doar 40 de kilometri şi un pic. O săptămână după şi ajungem în miezul verii, la Maratonul Vinului, iar aici nu doar termometrele au urcat la cea mai înaltă temperatură căci şi astrele ciclistice s-au aliniat pentru mine, reuşind locul patru în categorie şi locul 11 la general. Extaz, bere blondă nefiltrată, fantezii cu un 29er de carbon!

Deşi nu aveam aşteptări de la următoarea cursă, Zimbrăria XC şi ea s-a lăsat cu amintiri plăcute (printre care şi Leo Barbu pe locul trei la minori), chiar dacă de pe linia finiş am plecat direct spre prima toaletă ecologice, iar de aici înapoi la Bucureşti, pentru a repara o jantă îndoită şi apoi spre Padina Fest, unde m-am trezit cu primul abandon al anului din cauza şurubului de la tija de şa care nu a mai suportat abuzurile. Spun cu mâna pe inimă ca acest abandon a fost pentru mine o uşurare, pentru că nu mi-a plăcut deloc să fac slalom printre maşini şi pietoni, la vale pe forestiere. Plus că tot festivalul mi s-a părut un paradox: o hărmălaie plină de praf, orgnizată cică pentru cei care gustă liniştea muntelui. Să nu mai vorbesc despre fâşiile de asfalt care s-au infiltrat destoinice în creierii munţilor, pentru ca alţi „iubitori” ai muntelui să se bucure de frumuseţea lor, înapoia volanului bine învelit în piele.

Noroc că peste noapte a apărut RedBull MoonTimeBike şi am putut pedala sub clar de lună prin Tineretului Park, iar apoi, când credeam că iar nu mai e nici o cursă a apărut Romanian Corporate Sports MTB Băneasa, unde am aterizat la propriu, căci cu o seară înainte eram pe Otopnei, venind dintr-o călătorie de servicu. Rezultatele au fost pe măsură, corporatiştii mi-au dat pedală la greu, căci am revenit, ca în vremurile bune, pe locul douăzeci şi ceva. Rănit în orgoliu, m-am „refugiat” în antrenamente, cu gândul să rup fâşul la Argeş Autumn Race.

Dar până atunci mai era şi controversatul MTB Comana Fest, la care am făcut din nou figura cu deplasarea pe bicicletă până la start. Şi cum mergeam eu aşa pe bicicletă, prin Grădiştea, „stai că vin şi eu”, îmi strigă un flăcau de pe margine, cu o bicicletă „Creative” sau aşa ceva, oricum o bicicletă din aia de pe care se întorc nenii de la barul sătesc. „Da, da vii şi tu, sigur că da”, mi-am zis eu ca „mare rider experimentat” şi nu am apucat să-mi termin gândul că deja puştiul mă depăşea, şi am ţinut-o tot aşa până la Comana, unde el se dădea la tura scurtă şi i-am urat mult succes. Pentru mine, cursa controversată a fost o cursă bună din punct de vedere sportiv şi dacă taberiştii ar fi avut suflet să facă şi un clasament pe categorii de vărstă e foarte posibil să fi prins şi un loc pe podium la 30-40 de ani.

Revenind în Bucureşti, am nimerit direct într-un service, pentru că schimbătorul nu mai funcţiona corepsunzător. Din păcate, aflată la treia operaţiune de acest gen, urechea schimbătorului s-a rupt pe când se încerca realinierea cu cadrul, ceea ce m-a lăsat fără bicicletă, la mai puţin de 12 ore până la startul Cupei Baloteşti! Căutând cu disperare soluţii, am reactivat Ralleigh Chinook-ul de pe balcon, ceea ce a presupus următoarele operaţiu: 1) spălare, 2) demontare portbagaj, 3) resuscitare furcă prin masaj braţe superioare cu ulei de lanţ. I-am promis un sărut bicicletei dacă mă poartă spre podium, ceea ce s-a şi întâmplat şi acum parcă mă încearcă o lacrimă, pentru că Chinook-ul a fost furat şi cine ştie prin ce curţi insalubre îşi duce zilele. Dar, sunt convins că ne vom reîntâlni. Cu mentiunea că abia acum îmi vine în cap MTB Câmpina şi păţania mea cu lanţul rupt, ajung în sfârşit la Argeş Autumn Race, o cursă despre care am povestit pe larg deja.

Concluzia? Prima tinereţe am trăit-o pe role şi pe skateboard, a doua pe motociclete, a treia, surpriză mare, pe bicicletă. Cine ştie, poate că la anul o să îmi descopăr o pasiune subită pentru numismatică, dar în principiu sper să ne întâlnim cât mei des la linia de start. Nu neapărat pe un 29er din carbon, dar cu necesitate pe unul din aluminiu, care să facă neapărat pereche cu o cursieră.

Cred că merită să aruncăm o privire şi asupra aspectului tehnico-logistic. Cu transportul a fost simplu, acesta numindu-se CFR sau diversi ciclişti binevoitori care m-au primit în autovehiculele lor, gândurile mele bune merg spre Straff – Ture cu Bicicleta, Cezar Jipa, Horaţiu Campian şi redacţia Freerider. În ce priveşte nutriţia, am să vă dezvălui secretul omletei racing, pe care o mănânc în fiecare dimineaţă când am cursă: trei ouă, slănină, roşii, ceapă şi brânză. Să trecem acum la vajnicul Ideal Boommax 2011, care a trecut prin următoarele metamorfoze:

–          una bucată furcă Rock Shox Tora SL coil, 500 lei, care a înlocuit nefericita RST Gila Pro;

–          aproximativ patru seturi pinioane şi patru lanturi Shimano SLX, 960 Lei plus 600 Lei 1.560 lei – încă nu sunt în clar de ce consum în asemenea hal transmisii, să fie normal?

–          Butuc spate Shimano SLX – 150 lei

–          3 seturi rulmenti bottom bracket 300 lei

–          3 seturi placute de frana: 190 lei

–          Janta fata Alexrims: 150 lei

–          Tija sa BBB: 90 lei

–          Cuveta Pro: 70 lei

–          Pedale Shimano Deore XT: 330 lei

–          Cauciucuri: Maxxis Larsen TT si Maxxis Aspen: 120 lei, plus inca un set Maxxis Ignitor primit sponsorizare de la Veloteca, 120 lei

–          Camera Kenda QwickSeal: 90 lei

–          Bidoane, suporti Bidon: 100 lei

Poate mai sunt si alte câteva piese pe care le-am uitat şi conceperea acestei liste mi-a tulburat somnul care stătea să mi se aştearnă pe gene. Mai trebuie adăugate şi gelurile şi pastilelele efervescente Isostar, care costă aproximativ 50 de lei per cursă şi astfel ajung să înţeleg de ce nu mi-am luat şi eu Iphone ca tot omul normal. Rezultă suma de 3650 lei, care dacă o împărţim la 12, înseamnă cam 300 de lei pe lună. Adică exact cât dă pe ţigări un fumător mai serios. Păi să nu merite să faci ciclism?