Acum citesti
Prima mea cursa ”la lumina lunii”: Night Riders Brasov!

Gerhard Dumitrescu ne împărtășește astăzi câteva impresii despre cursa din weekend, Night Riders XCo Brașov, o cursă de noapte care se pare că i-a plăcut foarte mult. Să-i dăm cuvântul.

Sambata am luat parte la prima editie a cursei Night Riders XCO Brasov. O super experienta pe care abia astept sa o repet si pe viitor. In aceste condiții de intuneric parca adrenalina este si ”mai mare” si parca un traseu care ti se pare usor pe lumina devine mult mai greu dupa lasarea serii.

gerhard-dumitrescuSa trecem la cursa propriu-zisa. Am ajuns in Brasov destul de devreme (pe la ora 14) vrand sa vad traseul. Acesta avea aproximativ 3 kilometri si trebuia parcurs de 5 ori. Eu ma gandeam ca daca este un traseu urban (printr-un parc mai exact) nu ar trebui sa aduca vreo dificultate concurentilor, insa se pare ca m-am inselat. Este adevarat ca prima parte a acestuia nu implica nimic tehnic, fiind doar niste mici „gaturi” destul de abrupte pe care trebuia sa le urci, dar in cea de-a doua parte era cireasa de pe tort, o coborare doar cu viraje la 180 (foarte stranse, ace de par e putin spus) pe care aveai multe sanse sa intri intr-un copac (am patit-o). Este adevarat ca prima data nu mi-a iesit, dar dupa 2 incercari am reusit sa fac toata coborarea fara sa pun piciorul jos. A urmat o portiune pe langa un rau pe unde trebuia sa ai grija sa nu aluneci in apa iar, la final, dupa o urcare de vreo 200 de metri urma o coborare cu un drop (unde aveai si un chicken-line desigur) care se termina cu niste trepte facute din paleti. Cam acestea erau punctele cheie ale traseului.

S-a dat startul! Ca in orice cursa de XCO, s-a plecat tare. Dupa prima tura (furibunda si aglomerata) ne-am desprins 4 oameni, eu, Daniel Rosioru, Rares Manea si Vlad Dobre. Din pacate, pe ultima coborare Daniel a patit ceva cu lantul, iar Vlad a facut pana (acesta a si abandonat ulterior). Ajusesem primul din cursa urmarit strans de Rares Manea. Dupa cea de-a doua tura am reusit sa pun un avans (nu foarte mare) intre mine si locul 2. Am continuat sa imping in pedale (rotile #Tune de la #CycleMaster si-au facut treaba si s-au simtit excelent) si parca dupa fiecare tura imi cresteam avansul.

In a 3-a, pe singura portiune pe care puteau circula masini mi-a iesit un mos cu o Skoda in cale si s-a oprit (nu știu daca intentionat sau neintenționat) in mijlocul drumului, exact într-un punct pe unde nu puteam sa il depasesc. Dupa cateva strigate si gesticulari am reușit sa imi continui cursa fara incidente. Am intrat in ultimul tur, aveam un avans, as zice eu, de peste 1 minut fata de locul 2. Ma simteam bine, toata tura a avut un ”flow” superb, iar pe ultima coborare, dupa ce 4 ture am luat-o pe chicken-line la drop ca sa imi construiesc un avans cat mai mare, am decis sa sar dropul. Am venit cu viteza potrivita, am impins de ”bicla” si am facut o aterizare perfecta (cel putin dupa parerea mea). Am terminat cursa intr-o ora si 2 minute, pe primul loc la elite open cat si la general. Pe locurile 2 si 3, au venit Daniel Rosioru, respectiv Rares Manea. A fost o super cursa, o super atmosfera si nu in ultimul rand, au fost niste super oameni! Felicitări organizatorilor si tuturor participanților! Cu siguranță o sa vin si anul viitor daca o sa se mai tina.

Toate acestea fiind spuse as vrea sa multumesc #SportGuru, #BCR, #Rexona, #GhostBikes si #High5 pentru suportul acordat, #CycleMaster si #Tune pentru un super set de roti, Alex Grozea pentru cea mai tare frontala si nu in ultimul rand as vrea sa le mulțumesc tuturor celor care m-au sustinut si incurajat pe toata durata concursului! Sunteti cei mai tari!

Material redactat de gerhard Dumitrescu.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

16 − 10 =