Acum citesti
Prima competiție de enduro a anului, Bistritz Enduro se apropie. Interviu cu Mihai Hunyadi

Bistritz Enduro este o nouă competiție de enduro așa cum ușor reiese și din denumirea acesteia și va inclusă în Cupa Națională de Enduro din 2017. Am stat de vorbă cu Mihai Hunyadi pentru a afla cu ce vine nou în peisaj această competiție.

Dovada vie că Mihai Hunyadi chiar se dă! În stil mare!

1.Salut Mikki! Organizați concursuri de ceva vreme, în special în zona gravity, așadar, bănuiesc că și cel de față va fi o reușită. Spune-mi te rog cum va fi structurat concursul, în ce zonă va fi organizat, câte etape (speciale) și ce lungime vor avea?

Salut Dragoș,

Concursul nostru numit neoficial Bistritz Funduro si oficial Etapa #1 din Cupa Natională de Enduro (CNE), se va desfasura pe dealul Codrișor din Bistrița, cu startul general din fața strandului Codrișor și este structurat in 4 speciale. PS1 este o specială cu mult flow, masoară 2 km, prima parte a traseului este proiectată de Popu’,  iar a doua parte se desfașoară pe cel mai vechi traseu din oras (anii 2000) și este speciala cu transferul cel mai lung (4,5 km); PS2 masoară 2,2 km și este traseul pe care s-a desfasurat în trecut concursul Flow Ride, fiind și speciala cu cele mai multe sarituri; PS3 este creația lui Noni, un traseu enduro specific cu lungimea de 1,9 km, cu multe viraje gen “roller coster”,  spre finish prinde traseu 5 din padurea de “brazi”; PS4 masoara 1,4 km, deși este speciala cea mai scurtă nu este foarte rapidă din cauza virajelor stranse.

2.Ce fel de trasee vor fi? Sunt orientate mai mult către cei care au experiență sau către cei cu mai puțină?

Traseele sunt accesibile atat începatorilor cat și celor experimentați, toate sariturile dificile vor avea ocolire, nu exista foarte multe zone abrupte, diferenta de nivel negativă maxima este de doar 230 de metri pe o lungime de 2,2 km. Nivelul de dificultate dar și distracția vor creste considerabil daca o să avem parte de vreme ploiaiasă.

3.Includerea în CNE a fost o decizie de la bun început sau a venit pe parcurs? De asemenea, crezi că mai pot exista concursuri de enduro în afara CNE-ului?

Da, de la bun început ne-am dorit includerea evenimetului in Cupa Romaniei la Enduro, avand deja experinața formată la CND Vatra Dornei, afilierea evenimetului cu FRC ne ajută atât în relația cu autoritățiile locale și oferă mai multă credibilitate în fața sponsorilor.  Binenînțeles că pot exista concursuri de enduro în afara Cupei Romaniei la Enduro, chiar noi am organizat în 30-31 Ianuarie 2016 un concurs de enduro numit “La Brazi”. Personal încurajez initiațiva de organizare și sper ca în viitor să avem la fel de multe concursuri de gravity cât sunt în prezent în sfera ciclismului montan de anduranță.

4.Câți concurenți așteptați la start? Sau altfel spus, pentru câți sunteți pregătiți?

Avem un numar limita de 100 de înscriși, dar fiind vorba de prima etapă nu cred ca vom atinge acest număr.

5.Ce ne poți spune despre sistemul de cronometrare?

Sistemul de cronometrare este același cu cel folosit la Băișoara enduro, este un sistem sigur care folseste cipuri tip bratara.

6.Pot participa la competiție și cei nelicențiați?

Da, exact ca la toate etapele din CND și CNE o sa avem categoria Hobby unde concurenții trebuie să se prezinte la înscrieri doar cu adeverinta medicală și o asigurare de accident valabila pe perioada evenimentului.

7.Spune-ne te rog câteva vorbe și despre premii, asta dacă le-ați stabilit deja.

Inca suntem în discutii cu sponsorii în această privință, dar pot spune că premiile vor fi substanțiale.

Mulțumim pentru timpul tău și mult succes cu organizarea!

Multumesc, ne vedem pe 8 Aprilie!

Pagina de înscrieri poate fi accesată aici, iar cea dedicată evenimentului, aici.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fourteen − three =