Acum citesti
Multe surprize noi de la Riders Club în 2015. Interviu cu Tudor Mocuța

RC_1R: Salut, Tudor! Calendarul 2015 se anunta plin de evenimente pentru MPG. Ce noutati ati pregatit pentru comunitatea de ciclisti Riders Club, dar si pentru cei care vor sa se inscrie pentru prima data in acest sistem si sa participe la competitii?

Tudor Mocuta: Salut si bun gasit intregii comunitati FreeRider! Da, avem un calendar ambitios pentru 2015. Vom implementa peste 700 de evenimente sportive anul acesta, in 70 de orase, pe 10 sporturi individuale si de echipa. Asadar, am intrat in “cantonament” iar acesta va tine pana in decembrie. Ciclismul este si anul acesta focusul nostru. Am indragit foarte mult acest proiect si avem noutati care speram sa ofere participantilor experiente frumoase si memorabile. Vom aborda trei directii de dezvoltare.

Cea mai importanta ramane comunitatea Riders Club. Ne dorim ca tot mai multi ciclisti sa participe si sa simta ca “aventura incepe in Riders Club!”. Asadar, lucram intens pentru a oferi o experienta cat mai placuta participantilor. Ne dorim ca totul sa fie croit dupa formula: sport, relaxare si buna dispozitie. Obiectivul echipei este sa crestem permanent standardul de organizare tinand cont de mai multe criterii: comunicare, ospitalitate, trasee foarte bine marcate si corespunzatoare abilitatilor, premii, atmosfera la punctul de start/finish astfel incat experienta participarii la un eveniment Riders Club sa devina o amintire frumoasa, demna de impartasit. Totodata, ne propunem sa aducem in prim plan un proiect de responsabilitate sociala dedicat copiilor defavorizati, care se confrunta cu diferite probleme de sanatate. De anul acesta vom provoca oamenii sa constientizeze ce miracol traiesc in fiecare zi pentru ca au posibilitatea sa faca miscare, sa alerge, sa mearga cu bicicleta sau sa desfasoare orice alta activitate sportiva. Simplul fapt ca aleg sa se bucure de libertatea lor alaturi de noi va da o sansa unui copil, care este privat de ea, sa traiasca aceasta experienta.

R: Cand veti da startul competitiilor?

articol-tudor-2
Tudor Mocuța, New Business Director MPG.

T.M.: Pentru prima parte din sezon am pregatit o frumoasa surpriza. Vom marca startul calendarului 2015 printr-un eveniment de tip Cross Country Short Circuit (XCC), sub titlul Urban Trail XCC care va avea loc pe 15 martie 2015, in cadrul editiei de primavara a Targului de Turism al Romaniei, gazduit de Romexpo. Vom amenaja un traseu de aproximativ 4 kilometri pe care se pot intrece membrii Riders Club amatori de adrenalina, intr-un format antrenant atat pentru participanti cat si pentru spectatori. Toti pasionatii de ciclism sunt asteptati la standul MPG din cadrul Expo Sport si Agrement de la Romexpo unde vor gasi calendarul anual, se pot inscrie in sistemele sportive pe care le coordonam sau pot afla detalii despre competitiile preferate.

Apoi urmeaza ZIUA B, care deschide oficial sezonul de MTB pe un traseu foarte pitoresc, regandit pentru aceasta editie. Acesta imbina zona de padure Cernica-Pantelimon cu lacuri, carari rar cutreierate si o alternanta de drumuri deschise si single-track-uri tehnice. Startul s-a modificat si el si se va da de la complexul Phoenix Cernica, ce ofera conditii exceptionale pentru participanti: parcare, restaurante, parc de distractie, locuri de joaca pentru copii, piscina s.a.m.d. Garantam un eveniment unic din punct de vedere al locatiei, traseului, organizarii si speram sa avem ca partener oficial, anul acesta, Soarele! Asadar, nu ratati ZIUA B!

R: Ce fel de trasee vor parcurge in acest an ciclistii care se inscriu la competitiile Riders Club? Ati luat in considerare si zone noi de cutreierat si parteneri noi in cadrul concursurilor MTB din tara si despre ce e vorba?

T.M.: Din sondajele pe care le-am facut la sfarsit de an a reiesit ca traseul este un element foarte important pentru membrii nostri. Riders Club este un proiect care se adreseaza cu prioritate amatorilor, care au niveluri diferite de abilitati, de aceea traseele trebuie sa fie adaptate acestora. Asadar, traseele vor fi variate, riderii avand la dispozitie suficiente optiuni de forme geografice, campie, deal si munte, integrate in evenimente clasice, de tip maraton, cat si cu formate speciale, cum ar fi 4 Pedale, concurs in care se intrec echipe de cate 2 persoane, in padurea Baneasa.

In 2015 dorim sa atragem cat mai multe familii sa petreaca timpul liber impreuna si sa faca miscare in aer liber. Nu vom neglija nici celelalte categorii, iar pe ciclistii profesionisti ii asteptam sa se antreneze la evenimentele noastre si sa se apropie de amatorii de ciclism pentru a-si construi o imagine, pentru a se face cunoscuti si iubiti. Astfel, pot deveni modele pentru tinerii care doresc sa faca performanta in acest sport, pot sa atraga sponsori pentru ei si sa comunice rezultate foarte bune, fiind implicati in curse accesibile lor.

R: Ce mesaje le transmiteti comunitatilor de ciclisti si amatorilor de miscare prin aceste formate de evenimente?

T.M.: MPG promoveaza anul acesta conceptul de Sportainment. Acesta presupune invitatia la miscare, la o viata activa, la relaxare si distractie prin sport. Sportainmentul este un concept  larg raspandit in marketingul sportiv international si, cu siguranta, si romanii vor simti valoarea acestuia.

R: Cum arata cifrele la finalul anului trecut in comunitatea Riders Club? A crescut numarul de membri?

T.M.: Comunitatea Riders Club a crescut anul trecut de 2,5 ori. Evenimentele si-au dublat numarul de participanti, iar atmosfera este una frumoasa, relaxanta si constructiva. Ne dorim sa pastram acelasi trend de crestere si in aceasta directie ne-am concentrat strategia.

R: Ce modificari a operat MPG in sistemul de concurs al Riders Club?

T.M.: Printre cele mai importante modificari sau actualizari aduse sistemului la inceput de sezon se numara eficientizarea trecerii de la un nivel de concurs la altul, dupa fiecare eveniment. Aceasta se face prin intermediul comparatiei dintre rezultatele obtinute de rideri, prezentarea clasamentelor pentru cursele de agrement si lansarea unor noi tipuri de clasamente online. De asemenea, in 2015 ne vom axa pe imbunatatirea experientei de pe platforma RidersClub.ro, in mod special in ceea ce priveste cantitatea si calitatea informatiei de pe profilul personal. Va deveni in egala masura o unealta de analiza a rezultatelor si un mediu de prezentare personala ce va inlesni comunicarea intre membrii comunitatii de ciclisti. Planuim si alte surprize, insa toate la timpul lor.

R: Care sunt obiectivele MPG in privinta sistemului Riders Club pe termen mediu si lung?

T.M.: Riders Club este in prezent cea mai importanta comunitate de ciclisti amatori din Romania. Vom lucra in continuare in directia dezvoltarii acestei comunitati. Ciclistul, pasiunea lui pentru acest sport si nevoia acestuia de a practica si a trai experiente inedite sunt prioritatile noastre principale. Tot ceea ce ne propunem sa facem este din respect pentru participanti, pentru imaginea MPG si pentru satisfactia implementarii unui proiect valoros pentru oameni. Totodata, acesta va oferi, incepand din acest an, sansa la o noua viata pentru copiii aflati in suferinta. Astfel, atat munca noastra, a partenerilor, a afiliatilor si a sponsorilor cat si participarea ciclistilor la evenimentele Riders Club vor da o noua dimensiune proiectului si un plus considerabil de valoare.

Website: ridersclub.ro

Vezi Comentarii (5)
  • Ce nu inteleg eu este cum de s-a ajuns la cresterea cu 30% a taxei de inscriere.
    Daca anul trecut in prima saptamana de la deschiderea inscrierilor, aceasta era 50 de lei, acum este 65 de lei.
    Macar daca s-ar fi facut mai multe categorii, de exemplu <18 ani la nivelul 2, iar la nivelul 1, sa regasim toate categoriile de varsta.
    Recunosc ca am fost multumit de organizarea concursurilor MPG de anul trecut, dar o crestere de 30% deodata mi se pare uriasa.
    Eu, de exemplu, nu am salariul mai mare cu 30% decat anul trecut.
    Asteptam detalii care sa ne faca sa platim diferenta asta de taxa.
    Daca nu, eu personal, iau in calcul prezenta la mult mai putine concursuri MPG.

  • „superbe” raspunsuri la intrebari /”la obiect”./sunteti genial dl Tudor .

    Ati reusit sa umpleti 2 pagini fara sa spuneti absolut nimic real sau de interes ptr cei care participa la concursuri , insa totul suna asa de frumos .”succesuri”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one × one =