Daca de regula, cand o “buctez” pe la curse, rupand chestii la bicicleta si abandonand sau luand-o pur si simplu la fuga pe traseu sa nu cumva sa ma privez de efortul sportiv sunt excesiv de autocritic sper ca de data asta sa nu cad in extrema cealalta si sa imi compun o oda, in urma Maratonului Vinului, mai ales ca nu am castigat cursa lunga rezervata amatorilor, reusind insa sa imi indeplinesc perenul vis de a ma clasa pe podium.
Nu a fost usor. A trebuit sa treaca trei ani. Sa schimb doua biciclete, nenumarate lanturi si seturi de pinioane. Sa curga valuri de transpiratie la antrenament. Citesc propozitiile astea si imi dau seama ca ar trebui sa pun cumva si cateva note muzicale precum la revelioanele TVR din anii’90, atunci cand se facea o poanta, pentru ca onorabilii cititori si onorabilele cititoare sa isi deama ca sunt hatru cum s-ar spune.
Dar Marvin chiar are o poveste aparte pentru mine, pentru ca in 2012, aici m-am clasat pe locul patru la tura lunga, atunci cand au fost 40 grade Celsius si apoi am fost o dupa amiaza intreaga in extaz, visand doar podiumuri in timp ce ma uitam la “American Flyers” si beam bere nefiltrata. A urmat apoi abandonul din 2013, cu o cadere pe pietre, asa ca ieri… pur si simplu imi doream sa ma dau cu bicicleta si sa inchei cursa. Ceea ce am si facut si cred ca asa trebuie abordat orice concurs. Imi place foarte mult traseul de la Marvin, pentru ca are urcarea aceea lunga si istovitoare de inceput, cu ruperi de ritm date de scurtele portiuni de plat sau coborare, apoi adevarate portiuni de contra-timp pe scurtele bucati de asflat care te readuc in Urlati si ce sa mai spun despre coborarile prin vii, care sunt… dementiale, nu imi vine un termen mai inspirat. Acestea nu sunt insa foarte periculoase, asa ca se pot aborda de toata lumea, dupa voie si abilitati tehnice, iar rezultatul nu poate fi decat unul incantator.
Cum a fost cursa? Pai, pe urcare am privit elitele cum sa indepartau de parca ar fi avut o alta cheie de acces la legile fizicii, m-am bucurat sa il am vreo zece minute in raza vizuala pe Filip Grigorescu, urmat de foarte puternicul Cristian Ciotic, pentru a fi prins din urma de catre Ciprian Rosca si Antonio Vieru, alaturi de care am continuat pana in varf. Doua foarte mici ezitari ale lor mi-au permis sa nu-i pierd pe coborare, mai ales ca Toni e un coborator foarte rapid si curajos, stiu asta de la cursele anterioare, insa la urcarea asfaltata prin vie, cea care te pune la incercare din punct de vedere mental, pentru stii ca esti aproape sa termini tura, dar mai inca de tras tare, i-am pierdut, dar l-am ajuns din urma pe Ciotic. Chiar daca nu am mai avut timp sa imi fac plinul de geluri si isotonic de la Isostar, avand in bidon doar apa de la robinet, am reusit sa ma pastrez pe a doua urcare si sa-l prind din urma pe Toni, dar Ciprian se facuse nevazut … in vie! Realizand ca intru pe a treia tura si totul merge bine, coafura si bicicleta rezista – in lant intra lera de 1 inaintea cursei si pipa poarta intr-insa tot suruburile instalate la Cernica prin buna vointa BikeExpert, m-a luat un val de entuziasm, avand surpriza sa trec de Ulise Gheduzzi pe urcarea principala. M-am bucurat apoi de coborari, incercand sa fiu cat mai “pilot” pe viraje, mai ales ca primul lucru pe care l-am facut dupa tumbele de la RocketBike Fest a fost sa merg la Mos Ioan Roata sa imi pun si pe fata un cauiuc Geax Saguaro, ca solutie anti-noroi, dar care a mers foarte bine si pe uscat. Ba chiar si Frunzeanu am vazut ca avea acest cauciuc, chiar daca el, fiind la Elite, avea unul alb! J Cred ca nu poti fi mai rapid pe coborarile de la Marvin nici cu un motor de cross, asa ca ele merita incercate! Sincer nu ma asteptam sa ajung pe podium, credeam ca sunt iarasi undeva in zona patru-cinci, asa ca bucuria mea a fost pe masura! In concluzie, mai ales ca pe a doua tura pe urcare, ma gandeam ca deja aici e o “batalie” a organelor interne, antrenament, rabdare si… fara tutun! Sper sa castig intr-o zi tura lunga rezervata amatorilor, dar e limpede ca si adversarii vor fi din ce in ce mai puternici.
Material scris de Marc Sandu
