E o linie fină între încăpățânare și tenacitate. De fapt, atât de fină că ar fi greu de stabilit unde se termină una și începe alta. Esența e că ai nevoie de ambele dacă vrei să faci ciclism și să mai și afli cum e să urci pe podium. Supradoză din cele două, dacă mă gândesc mai bine, pentru cazul în care ești o doamnă sau domnișoară cu astfel de ambiții în minte. Și luând cazul particular al României, unde ciclismul de masă a prins ceva rădăcini, dar cel de performanță încă își caută direcția, a fi ciclistă de performanță poate ridica obstacole suplimentare.
Dar femeile sunt, din „oficiu”, luptătoare, iar sportivele sunt, poate, întruchiparea cea mai concentrată și pură a acestui spirit. Chintesența sa. Luptă cu ele însăși pentru a continua în ciuda efortului agonizant, luptă între ele pentru prima treaptă a podiumului, luptă cu mentalități incompatibile cu veacul în care trăim, care le sugerează că locul lor ar fi altundeva, că garderoba lor este cu totul greșită. Lista poate continua, dar cel mai bine ar fi să le dăm lor cuvântul, nu? Am stat de vorbă cu 6 sportive, Melinda Dezso, Alexandra Lazăr, Emese Fodor, Irina Dumitru, ZsuZsa Gyurka și Beata Piringer, cărora le-am adresat aceleași întrebări. Așadar, să începem.
- Cum ai început ciclismul?
Melinda Dezső (InterTeam Cluj-Napoca, 24 de ani, concurează la XCM, XCO): Mi-am cumpărat o bicicletă în 2011 ca să umblu prin oraș cu ea, în primul an am folosit-o numai ca un mijloc de transport, iar în 2012 am început să ies în pădure cu ea și a început să-mi placă din ce în ce mai mult. Am fost la câteva concursuri organizate de Clujul Pedalează ca spectator pentru că a concurat fratele meu și mi-a plăcut foarte mult Etapa de Noapte – atmosfera creată de acest eveniment din centrul Clujului și am zis că la anul o să particip și eu. Așa am și făcut, în 2012 m-am înscris la Etapa de Noapte care a fost organizat în 25 mai și înainte cu o săptămână s-a mai ținut un concurs, organizat tot de Clujul Pedalează, Etapa II și m-am înscris și la aceea etapa. Am participat la categoria de începători și am ieșit la ambele concursuri pe locul unu. După acest succes președintele clubului Clujul Pedalează, Kertész Levente, mi-a oferit posibilitatea de a fi membrul clubului ceea ce am și acceptat.
Irina Dumitru (BUS Giant/C.S. Petrolul Ploiești, 20 de ani, concurează la șosea, velodrom, ciclocros și XCO, XCM): Mi-a plăcut să merg pe bicicletă încă de când eram mică. Nu aveam în plan să particip la concursuri de ciclism, asta pentru că până acum aproximativ doi ani nici nu știam de existența lor. În anul 2011 am început să ies la antrenament cu frații mei, dar nebucurându-mă nici de cea mai mică atenție din partea lor am reușit să iau parte doar ca spectator la „Maratonul Vinului”, moment în care mi-am și propus ca în ediția din 2012 să particip și să închei concursul pe podium. Soarta mi-a surâs și după o cursă care mi s-a părut mai degrabă o luptă pentru supraviețuire, am reușit să obțin locul IV la feminin general și locul III la categoria de vârstă. Pot spune că acela a fost startul meu în ciclismul de performanță.
Beata Piringer (BUS Giant/C.S. Mureșul Tg. Mureș, 22 de ani, concurează la șosea, ciclocros, XCO, XCM): Am încercat mai multe sporturi, dar am rămas la ciclism pentru că îmi place foarte mult și am moștenit pasiunea de la bunicul meu. Într-o zi am văzut un anunț la școală unde erau mai multe sporturi dintre care să alegi și l-am sunat pe antrenorul Berekmeri Csongor de la C.S Mureșul cum că aș vrea să fac ciclism. După două săptamani m-am dus la un concurs de mountain bike și am terminat pe locul 2. De atunci ador ciclismul și consider că am multe rezultate bune.
Emese Fodor (NoMad Merida CST, 36 de ani, concurează la XCO, XCM, Triathlon Xterra): Începutul au fost excursiile de duminică în imprejurimile Odorheiului Secuiesc, unde locuiesc, până prin 1996. Atunci am auzit că se va organiza un concurs de triatlon în apropiere. Prietenii mei m-au susținut și mi-au spus că locul meu este acolo și, ca urmare sau nu, am câștigat concursul respectiv. Și nu numai întrecerea am câștigat-o, ci și o motivație pentru viață.
Alexandra Lazăr (C.S. Voința Arad, 17 ani, velodrom, ciclocros, XCO, XCM): Dintr-o pură coincidență! Anul trecut prin februarie am început să merg la spinning și la sală de forță să-mi ocup timpul pe care de obicei îl petreceam gândindu-mă la un baiat de care îmi plăcea la vremea respectivă și având o viață de noapte nu prea sănătoasă. După 3 luni a fost un concurs local la care am participat fără cască, în bustieră și pantaloni scurți, terminând pe locul 2, după Ramona Covaciu. Mi-a plăcut pe podium și am continuat să merg la concursurile din zonă unde am ieșit aproape la toate în primele 3 locuri. În februarie anul acesta mi-am propus să iau în serios această ocupație și am început să mă antrenez pe bicicletă cu gândul la performanță!
Zsuzsa Gyurka (NoMad Merida CST, 17 ani, șosea, ciclocros, XCO, XCM): Am început să practic ciclismul de la vârsta de 12 ani, când m-am legitimat la o echipă. Eram singura fată din echipă și trebuia să țin pasul cu băieții, însă am devenit tot mai bună și după o vreme, am început să câștig aproape 100% dintre cursele la care am participat. Pe scurt, a început repede să-mi placă acest stil de viață.
Melinda Dezso la Maratonul Gilăului 2013
- Ce anume te atrage la acest sport? Ce te motivează să mergi mai departe?
M.D.: Îmi place acest sport pentru că am ocazia să petrec mult timp în natură, nu e un sport de care mă plictisesc ușor, de fiecare dată pot să-mi aleg alt traseu, mă eliberează de stres. Pe lângă asta îmi dă o stare de bine, mă face să am mai multă energie și bună dispoziție. Ce mă motivează? Pe mine, faptul că particip la concursuri e ca o provocare și simt că doresc să îmi împing limitele. Încerc să pedalez din ce în ce mai mult și doresc să evoluez, să pot fi în stare să particip și la distanțe mai lungi.
I.D.: Faptul că am avut rezultate încă de la început m-a făcut să continui pedalatul și să mă antrenez din ce în ce mai serios. Iubesc acest sport și mă simt bine când văd că se prezintă la startul concursurilor din ce în ce mai mulți cicliști. De când am intrat în echipa Giant am avut parte de o bicicletă competitivă și asta m-a motivat să îmi fac planuri de viitor. Pentru sezonul 2013 mi-am propus să obțin un titlu de campioană națională, ceea ce s-a și materializat la Campionatele Nationale de Velodrom, unde am obținut 3 medalii de aur și una de argint.
B.P.: Mă atrage bicicleta cel mai mult de când mă știu, mi-a plăcut de mic copil, ador adrenalina din acest sport și senzațiile tari pe care le întâlnesc la fiecare concurs. Mă motivează să merg mai departe simpla plăcere a acestui sport minunat și dificil în același timp.
E.F.: Când faci sport este o stare minunată,o senzație eliberatoare, bucurie, faptul că poți să depășești unele limite. Mereu este o nouă provocare, o nouă treaptă care mă motivează.
A.L.: Sunt o persoană căreia îi plac provocările, adrenalina și competiția. Ciclismul este un sport dinamic, la fel ca personalitatea mea. Îmi place să mă chinui pe bicicletă, cu cât e traseul mai greu, cu atât e mai interesant! Principalul motiv pentru care merg mai departe și continui este plăcerea pe care o am la sfârșitul zilei că am făcut ceva folositor pentru mintea și corpul meu.
Z.G.: La început era greu mai ales când concuram la Open, eu fiind cea mai tânără, prin urmare nu aveam șanse să ocup un loc pe podium. Dar dintr-o dată am ajuns să câștig curse după curse. Normal că mi-a plăcut. Am muncit din greu ca să devin printre cele mai renumite și bune cicliste din țară, mai ales că am câștigat și 2 medalii de aur la Campionatele Balcanice de XCO în 2011 și 2012. Mă motivează toate performanțele mele de până acum și toată susținere pe care o primesc de la sponsorii mei Red Bull și Oakley, dar și de la echipele pentru care concurez, NoMad Merida CST și CSM Puteaux.
Alexandra Lazăr în acțiune
- Cum reacționezi după ce ai parte de un succes? Dar după un insucces?
M.D.: Un succes e o satisfacție pentru mine, un sentiment de fericire maximă, mai ales la o competiție la care nici nu mă aștept să termin pe podium. Un succes mă motivează să continui și am dorința și mai mare de a participa la cât mai multe concursuri. După un insucces încerc să rămân cât mai optimistă și de multe ori și asta mă poate motiva să mă antrenez mai mult și să-mi repar greșelile.
I.D.: Când am câștigat primul concurs am trăit o experiență foarte frumoasă și am avut un sentiment de împlinire. Toate rezultatele sunt rodul antrenamentelor și muncii depuse „în culise”, ca să zic așa. După fiecare concurs câștigat mă relaxez, anunț familia, primesc aplauzele și felicitările de rigoare; mai puțin de la un frate care e criticul meu de serviciu și tot timpul îmi supraveghează erorile ca să le îndrept pe viitor. Asta mă ajută să nu-mi pierd capul și să ma gândesc că trebuie să continui antrenamentele ca să câștig și următorul concurs. Când am parte de un insucces, primul lucru la care mă gândesc e următorul concurs, unde am ocazia să-mi iau revanșa. Îmi primesc dojeneala de rigoare de la fratele meu, după care ne împăcăm și îi dau bătaie mai departe cu antrenamentele.
B.P.: Când am parte de succes mă simt foarte fericită și încântată în același timp de rezultatul pe care l-am realizat pentru că muncesc mult că sa fiu între cei mai buni, însă când am parte de un insucces nu sunt dezamăgită, zâmbesc în continuare și îmi spun în sinea mea că data viitoare va fi mult mai bine. Din fiecare insucces învățăm ceva.
E.F.: Succes sau insucces, ambele mă motivează în același fel și la fel de mult. Rezultatele sunt cheia progresului și depinde de tine ce semnificație le dai.
A.L.: Succesul mă motivează, iar insuccesul mă motivează și mai tare. Am avut parte de dezamăgiri care m-au făcut să muncesc mai mult și mai cu seriozitate.
Z.G.: Când am parte de succes mă simt bine, sunt fericită că am obținut un rezultat bun. Când am parte de un insucces, știu că nu degeaba am avut parte de acesta și știu și prin ceea ce am trecut. Într-un fel, mă înțeleg singură. Ceea ce multă lume nu știe și nimeni nu se gândește este că poate nu m-am putut pregăti pentru un anumit concurs din motive diferite. Dacă rezultatul nu e cel așteptat, sunt mulțumită că nu m-am accidentat în timpul cursei,nu mă interesează altceva, nu mă agit inutil și nu mă enervez din cauza asta, ci privesc spre viitor și mă pregătesc temeinic pentru următoarele concursuri.
Beata Piringer dând ce are mai bun la Red Bull MoonTimeBike 2013
- Cum crezi că privesc cei din jur (familie, prieteni, etc) faptul că o fată practică un sport ca ciclismul?
M.D.: Familia mă încurajează, de câte ori au ocazia vin la concursuri să mă vadă și să mă susțină. Faptul că practic acest sport oamenii din jurul meu mă consideră o fată dură și se miră de rezultatele obținute de până acum.
I.D.: Inițial, părinții mei au fost destul de sceptici la ideea că eu particip la competiții de ciclism. Ei nici nu credeau că există categoria Feminin. Au venit însă ca spectatori la câteva concursuri și le-a plăcut foarte mult, atât de mult că și-au schimbat părerea și acum deja văd ceva normal în asta. Prietenii au fost destul de surprinși că am rezultate bune în acest sport deoarece nu erau obișnuiți să mă vadă participând la competiții.
B.P.: Familia și prietenii mei au acceptat acest lucru și sunt chiar foarte mândri de mine și mă sfătuiesc să merg mai departe și să nu renunț niciodată la ceea ce îmi place, chiar dacă sunt fată. În ziua de astăzi fetele pot practica aceleași sporturi ca băieții.
E.F.: Sunt o persoană norocoasă, știu asta. Mă încurajează și mă susțin prietenii și familia, fără asta nu există sport de competiție. Primesc mult feedback de la oameni că sunt un exemplu bun pentru ei și acesta este cel mai frumos rezultat.
A.L.: Tatăl meu m-a îndrumat tot timpul spre acest sport, iar mama mea spre dans și gimnastică și mai nou spre sportul minții: învățatul pentru bacalaureat! Am noroc că părinții mei mă sprijină din toate punctele de vedere, atât moral, cât și material, pentru a putea practica acest sport. Am un văr care e “managerul” și fanul meu numărul unu. Prietenii mei se bucură pentru mine când am parte de succes, dar din cauza că acest sport nu e prea popular la noi consideră că nu e un sport feminin și îmi dau seama că nu prea înțeleg cât de greu e ciclismul deoarece nu tot timpul primesc respectul pe care îl merit.
Z.G.: Ciclismul este un sport greu, iar cei din jur se miră că tocmai eu tocmai acest sport l-am ales. Mulți îmi spuneau că ar fi bine dacă m-aș apuca de modelism, însă totuși lumea mă acceptă și mă susține în alegerea mea.
- Cum te-a ajutat acest sport să te dezvolți ca persoană? Simți că a contribuit cu ceva bun? Dacă da, cu ce și în ce mod?
M.D.: Acest sport m-a ajutat foarte mult, practic mi-a schimbat viața. De când pedalez sunt mult mai activă, mai ambițioasă, privesc lucrurile mai pozitiv, am un stil de viață mai sănătos, mi-a dat ocazia să cunosc oameni de calitate și prietenii mă privesc altfel.
I.D.: Sigur că acest sport m-a ajutat să mă dezvolt ca persoană. Am cunoscut aici oameni plăcuți, oameni frumoși, relaxați și cu zâmbetul pe buze. Consider ciclismul un sport nobil, practicat de oameni educați și recomand fetelor să vină la concursuri, să se antreneze și rezultatele nu vor întârzia să apară. Am urmărit evoluția mai multor fete și mi-am propus să urc cât mai mult pe podium, alături de Gyurka Zsuzsu și Piringer Beata Adrienne. Știu câtă munca depun ele pentru rezultatele obținute și a fost o onoare pentru mine, de fiecare dată, să fiu prezentă pe același podium cu ele. Odată cu ciclismul am mai dezvoltat și alte calități… am devenit mult mai disciplinată, și echilibrată în ceea ce privește regimul alimentar și activitățile cotidiene. Mă antrenez aproape zilnic și în asta are un rol foarte important antrenorul meu, domnul Constantin Ciocan.
B.P.: Acest sport m-a ajutat foarte mult să mă dezvolt ca persoană, a contribuit la sănătatea mea, m-a făcut mai disciplinată, mult mai ambițioasă. Ce mai pot spune? Mi-a oferit totul! Acest sport e totul pentru mine.
E.F.: Sportivul este un alt tip de om și nu se poate disocia de acest rol nici în viața de zi cu zi. Adică este disciplinat, punctual, plin de energie, gata de acțiune, ia în considerare tot, deosebește ce e necesar de ce e inutil. Conform performanțelor dobândite, sportivul vede luptele de zi cu zi ca pe un concurs.
A.L.: Acest sport m-a învățat acum două luni să îmi prețuiesc mai mult sănătatea când am suferit o accidentare la spate. E un sport periculos, nu știi niciodatâ când lucrurile pot să meargă prost. Înainte, când nu îl practicam și mă uitam cu tata la Turul Franței nu înțelegeam efortul pe care un ciclist îl face deoarece mi se părea simplu, fiind foarte ignorantă. Acum nu mai cataloghez lucrurile după cum par!
Z.G.: Deși e un stil de viață acum, nu pot zice că sportul a intrat în dezvoltarea mea ca persoană.
- Ce crezi că ar trebui făcut pentru a dezvolta ciclismul feminin în România?
M.D.: În general ciclismul ar trebui promovat și poate în viitor o sa apară mai multe cicliste fiindcă și în țara asta acest sport este în curs de dezvoltare. Poate ar trebui promovat și în revistele pentru femei, că în mare parte aceste reviste promovează alte sporturi mai feminine precum aerobic, pilates, zumba, etc. Așa cum nu m-am gândit nici eu că o să practic acest sport, sigur o să mai fie și alte femei care o să-și dea seama că e un sport foarte sănătos și interesant care tot timpul îți oferă ceva nou.
I.D.: Pentru dezvoltarea ciclismului feminin în România cred că e nevoie, în primul rând, de introducerea categoriilor de vârstă pentru premiere. La majoritatea concursurilor sunt toate categoriile la masculin, iar la feminin e una singură „open”. Cred că ar fi mai multă motivație, din partea fetelor, să participe la concursuri, deoarece ar avea mai multe șanse la podium.
B.P.: Pentru a dezvolta ciclismul cred că cluburile ar trebui să se implice mai mult în a susține ciclistele, pentru ca acestea să poată practica motivate acest sport.
E.F.: După părerea mea, ar fi un mare pas înainte dacă concurenții de sex feminin ar concura cu propria categorie de vârstă și începătorii și avansații să concureze separat. Dar până când ajungem la capitolul acesta, i-am putea motiva pe oameni cu piste pe care ar putea să mearga la locurile de muncă sau la cumpărături ori să mearga pe bicicletă în siguranță cu copii.
A.L.: În general ciclismul feminin nu e foarte dezvoltat deoarece este considerat de majoritatea fetelor un sport pentru bărbați. În primul rând trebuie promovată feminitatea pe bicicletă după care trebuie investiți bani și aici pentru a se putea face performanță, nu numai în fotbal…
Z.G.: În primul rând, în România ar trebui dezvoltat ciclismul per total, după care s-ar putea pune problema să se dezvolte ciclismului feminin.
