Ieri a avut loc ediția a 3-a a Maratonului Făget și sunt bucuros că am participat pentru prima oară, deși trebuia să o fac mai devreme. Încă din prima zi, când am fost să ne ridicăm numerele, voia bună specifică Ardealului era prezentă, în special pe chipurile oamenilor proaspăt sosiți și a celor de la corturile de înscriere. Am avut plăcerea să îi revăd pe cunoscuții de la cursele de mountain bike, să leg noi prietenii și să întâlnesc cititori și oameni care m-au felicitat pentru carte, iar pentru asta le mulțumesc. După timpul de socializare și dupa ce ne-am ridicat numerele, am pornit spre frumoasa noastră pensiune „Valentin” din Luna de Jos.
Duminică, totul era pregătit, peste 700 de oameni fiind nerăbdători să ia startul în cele două trasee de 35 și 70 de km, cu 874, respectiv 1600 de metri diferență de nivel. La ora 11, după un semn venit de sus, probabil din partea lui Dumnezeu (cei care au fost la start știu despre ce e vorba), s-a dat startul, iar după 1-2 km prin oraș, traseul a ieșit pe off-road.
Aveam câteva repere, pe care le-am pierdut din vedere. La un moment dat, pe o urcare antrenantă prin pădure îl vedeam în față pe Robike și pe Oli de la Bikesport. Reușeam să mă apropii de ei, după care venea câte o baltă mare și până treceam de ea, iarăși era distanță între noi, până la un moment dat când i-am pierdut de tot. Pe unele porțiuni cu vizibilitate vedeam mai mulți oameni în față și îmi recăpătam speranța.
Am fost prins din spate de Sobenikov cu care am rulat împreună și am început să recuperăm din poziții, încet-încet, croindu-ne drum prin cei 70 de km pe un traseu pe gustul meu. L-am prins din nou pe Robike, care părea a nu fi în cea mai bună zi a lui, după care m-am întâlnit și cu vechii colegi de la Maros: Oli și Tudor, cu care am rulat puțin. Un lucru puțin neplăcut a fost că trebuia să facem slalom printre cei de la tura scurtă și nu prea știai la ce să te aștepți din partea lor când treci în viteză pe lângă ei, dar a fost o cooperare bună, fără incidente.
Punctul culminant a fost urcarea spre Golgota, unde bateriile erau pe terminate și crampele începeau să apară, odată cu adversarii din urmă. Una câte una, de la 4 până la 7, am pierdut pozițiile câștigate. După coborârea faină de la final, am trecut finish-ul după 3 ore și 24 de minute, obosit și bucuros în același timp, că am avut prilejul să concurez pe un traseu așa de frumos. Am savurat fiecare kilometru din cei 70.
Articol scris de Sergiu Paraschivu, pe care îl puteți urmări și pe blog-ul personal
