Acum citesti
Manșoanele ergonomice: avantajele utilizării

Manșoanele ergonomice sunt livrate în forme diverse, dar din punct de vedere al construcției, diferențiem două modele principale: cele simple și cele cu „coarne” (sau atașabile), care sunt de fapt extensii pentru mâini. Am instalat un astfel de set de manșoane pe o bicicletă pe care o utilizez pentru antrenamentul de șosea, dar uneori profit de mici escapade la munte.

După aproape jumătate de an de utilizare, pot trage concluziile. Manșoanele ergonomice poartă această denumire deoarece porțiunea pe care se vor sprijini palmele tale nu este rotundă ca în cazul manșonului clasic, ci este aplatizată pentru a crea un sprijin deosebit de confortabil. Pe lângă senzația mult mai relaxată pe care ți-o imprimă manșonul ergonomic, este eliminată amorțeala palmelor atunci când parcurgi distanțe mai lungi.

Extensiile sunt foarte utile atunci când pedalezi în sarcină. Fie că este vorba de un sprint sau de o urcare abruptă, acestea reprezintă un sprijin excelent, deoarece simți că te poți folosi de bicicletă ca un suport. Iar asta se pare că te ajută să pedalezi mai eficient, dată fiind poziția mâinilor mult mai bună. În acest moment, îmi este greu să-mi imaginez cum ar fi o urcare fără acestea extensii. Dacă te decizi să achiziționezi un astfel de set de manșoane, ți le recomand chiar și pe cele cu extensiile mai mici, nu neapărat pe cele lungi, metalice. Nu că acestea din urmă ar fi de dat deoparte, însă cele ergonomice se potrivesc perfect în palmă și sunt și compacte. Unii producători oferă acest tip de manșoane cu extensiile reglabile, ceea ce reprezeintă un alt avantaj important: le poți regla pe loc, fără să schimbi poziția manșonului.

Prinderea cu Lock-On îți ușurează și mai mult viața, dat fiind faptul că le poți monta în mai puțin de 3 minute, cu ajutorul unei chei imbus.

Singurul dezavantaj real al acetui tip de manșoane ergonomice cu extensii, față de cele clasice, rotunde, este greutatea. Dar vorbim totuși de diferențe mici, așadar nu va reprezenta un capăt de țară decât poate pentru adevărații weight weenies. Mai este vorba și de aspect, însă acesta rămâne discutabil: unele persoane pur și simplu nu au cum să accepte ideea extensiilor.

Prin urmare, vă recomand cu căldură manșoanele ergonomice simple, pentru suportul oferit palmei pentru pasionații de ture montane sau prin păduri și pe cele cu extensii, pentru cei care participă la competiții de Cross Country sau abordează multe trasee cu urcări. Dacă te gândești să le instalezi pe o bicicletă pentru sporturi extreme, află că fermitatea cu care strângi ghidonul atunci când sari diverse obstacole, nu va fi la fel de mare ca în situația în care strângi în mână un manșon rotund. În acest caz, manșoanele ergonomice nu se dovedesc prea utile.

Tu ce fel de manșoane utilizezi pentru bicicletă?

Vezi Comentarii (10)
  • Eu până acum o săptămână am folosit manșoane ergonomice, folosindu-le cam 5 luni. Am renunțat la ele. Consider că manșoanele clasice îți oferă un control mult mai bun al bicicletei. Pe lângă manșoane folosesca și un set de coarne metalice care, într-adevăr, îți ușurează viața la urcare sau la sprinturi.

  • Eu folosesc mansoane clasice, pentru ca designul biclei mele nu permite instalarea mansoanelor ergonomice, arata urit cu asemenea mansoane, altfel, arata foarte bine cu cele pe care le are, insa am incercat timp de citeva luni asemenea mansoane, si pot spune ca e ceva extraordinar la drum foarte lung, nu iti obosesc palmele pentru ca poti tine ghidonul intr-un mod mult mai confortabil decit la cele clasice. Dar asta e, cind ai o bicla eleganta, te intereseaza si designul, si preferi mai bine sa suferi uneori un pic, numai ca bicla sa arate bine, asta in cazul meu:).

  • Salut!
    Eu folosesc ambele variante:
    pe bicicleta de oras folosesc mansoanele ergonomice, iar pe bicicleta „de dat” le folosesc pe cele clasice. Referitor la extensii, n-am avut niciodata pe bicicletele mele insa am avut ocaziasa le folosesc pe bicicletele prietenilor. Senzatia e ca sunt in garsoniera, am senzatia ca palmele imi sunt inghesuite acolo.
    Cat despre confort si control, concluziile mele sunt identice cu cele ale autorului 🙂

  • Buna ziua!
    As dori sa cumpar un set de mansoane pentru un mtb,dar nu stiu ce sa aleg si as dori va rog frumos sa ma ajutati!
    Eu m-am orientat spre unele ergonomice, deoarece doresc unele care sa imi ofere cat mai mult confort( merg cam 90% sosea si ocazional offroad ),incercand sa scap de amorteala palmelor!
    Pe care mi le recomandati,care sunt cele mai ok catitate-confort-pret?( mentionez ca vreau doar simple,fara coarne )

    Va multumesc!

  • Folosesc mansoane ergonomice, cele fara cornite, de cca. 6 ani. Practic numai pe asfalt. Mansoanele sunt f. confortabile. La drum lung senzatia de amorteala apare totusi dupa cca. 60-90 de min. E f. important ca acestea sa fie montate exact dupa utilizatorul bicicletei. Pozitia ghidonului si unghiul de reglare al mansonului pe ghidon, trebuie sa poata prelua sarcina palmei pe o suprafata cat mai mare. In caz contrar sunt extrem de enervante ptr. utilizator. O mentiune importanta: mansoanele e bine sa fie prevazute cu sistem de fixare cu colier si surub.
    Las respect, pedalare placuta fara incidente!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × 5 =