Acum citesti
Lumina adusă cu bicicleta

Cum îți dai seama că un lucru e indispensabil? Orice fel de lucru, fie acesta material sau spiritual, nu contează. În primul rând, nu-l prețuiești prea tare pentru că fiind indispensabil ai nevoie de acesta în mod regulat și ajungi la punctul în care nu-i mai conștientizezi valoarea. Îl iei de bun și ca o stare de fapt a vieții tale. Pardon, aceea e trăsătura numărul 2 de fapt, pentru că de un lucru îți dai seama că e indispensabil atunci când îți lipsește. De exemplu, dezactivați-vă siguranțele panoului electric al casei pentru o zi și vedeți cât rezistați fără electricitate. Vedeți, nici nu a trebuit să intrăm în profunzimea lucrurilor pentru a descoperi lucruri indispensabile ale vieților noastre. Totuși, în anul de grație 2015, în Uniunea Europeană, în țara care găzduiește cel mai puternic laser de pe Bătrânul Continent, pentru o mână de oameni, electricitate este dispensabilă pentru că aceștia nu dețin respectivul „lux”. Desigur, nici nu ne pot semnaliza asta, pentru că trebuie să-și termine toate treburile până la apusul soarelui și, deh, nici mobilul nu se încarcă de unul singur. În caz că există semnal pe-acolo, normal. Colac peste pupăza paradoxală, și acest material despre lipsa curentului a fost scris cu ajutorul curentului.

iulian
Iulian Angheluță, omul cu lumina

Revenind la fapte, vă vine să credeți sau nu, în România actuală există peste 60.000 de gospodării care nu au curent electric. Adică, cel puțin 60.000 de oameni, unii dintre ei copii, care nu-și pot încărca telefonul mobil, nu pot porni televizorul și nu-și pot aprinde becul să citească sau, după caz, să-și facă temele. Era digitală? Ei aș! Nu și pe la ei.

Totuși, cineva a ajuns pe la ei și nu a rămas indiferent. Bine, trebuie și un soi aparte de om ca să se întâmple așa. Mai precis, unul care e în stare să meargă cu o Dacie 1310 până în Mongolia. Iulian Angheluță e un non-conformist greu de așezat în vreun șablon și nu are rețineri în a afișa acest lucru. Poate cel mai bine îl descrie chiar Free Miorița, asociația din care face parte, care propovăduiește eliberarea de fatalismul mioritic. Iulian e genul de om pe care-l vezi implicat în acțiuni menite să ofere un exemplu de „uite că se poate și dacă punem noi, ăștia de jos, mână de la mână”. Câteva exemple ar fi mersul cu ajutoare la oamenii izolați, strânsul gunoaielor, plantarea de copaci, să fii Moș Crăciun pentru copii etc.

Printre acțiunile întreprinse de „mioriți” s-a numărat și o vizită, mai demult, în satul hunedorean Ursici, o așezare mai izolată de felul ei. Bunii samariteni s-au înarmat cu tot felul de ajutoare pentru sătenii de acolo, de la haine la mâncare, însă când au ajuns acolo, au descoperit cel mai mare neajuns al localnicilor – lipsa curentului. Cum-necum, au strâns bani de niște panouri solare, le-au dus în sat și oamenilor de-acolo li s-a aprins becul. La propriu. Pe urmă, aceeași acțiune s-a repetat pentru satul Ineleț, din Mehedinți. Acesta a fost preludiul proiectului „Lumină pentru România”.

pisica
Un călător clandestin

Planul lui Iulian a fost simplu pe hârtie, dar ceva mai complicat, sau cel puțin mai laborios, în practică. De-a lungul câtorva luni ale anului trecut (169 de zile în total), el și-a luat bicicleta, l-a cocoțat și pe Copilu’ printre bagaje (mascota expediției) și a luat România, dar și niște zone din Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina, la pedală. Acest modus operandi nu doar că l-a ajutat să cunoască din prima linie realitățile ruralului românesc, o altă planetă față de ceea ce cunoaștem noi, orășenii, ci a fost și o aventură personală. O aventură care l-a dus cât poate fi adus de aproape un străin de viața de zi cu zi a persoanelor care trăiesc în case de chirpici sau de lemn, unele fără podea, pentru care regulile jocului nu s-au schimbat fundamental față de acum câteva secole, poate doar cu excepția perioadelor electorale când multe promisiuni și mărunte atenții curg în direcția lor. A cunoscut îndeaproape copii pentru care o bicicletă veche de zeci de ani e o bucurie imensă sau o delectare de proporții este să se joace cu animalele din gospodărie. A văzut școli mari cât o sufragerie de apartament unde se înghesuie copii de mai multe vârste și a văzut indiferența combinată cu lipsă de idei a administrațiilor locale care de ani buni bat pasul pe loc în loc să îi racordeze pe cetățeni la rețeaua de electricitate. De fapt, călătoria lui se împarte între cicloturism și caritate în moduri în care adesea acestea două se confundă, însă tocmai acesta poate că este farmecul aventurii sale mari cât o țară și câteva provincii limitrofe.

Iulian a publicat pe blogul Free Mioriția capitole ale drumului parcurs de el, pe care le-a decorat cu poze sugestive, mai ales la o privire mai atentă. De asemenea, nu demult, la BikeTalks, dar și la Conferințele Sfântului Pedalie, el a povestit acele poze având o amintire vie a fiecăreia. Dacă mai rămâne să aflăm exact ce a însemnat pentru el această epopee, Harta Luminii prinde contur. Acolo vor fi însemnate localitățile fără curent identificate de Iulian, iar cu ajutorul celor dornici se vor strânge bani pentru a dota respectivele locuințe cu panouri solare. Recent, trei dintre școlile vizitate de aventurier au cunoscut comutatorul și chiar dacă nu este un start ca din pușcă, e un început cel puțin promițător. În finanțare s-au implicat atât companii, cât și persoane fizice, așa că dacă vrei să îți aduci contribuția ta la iluminarea României, intră pe Free Miorița pentru detalii.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

four × 3 =