Fraţii Atherton sunt una din cele mai importante şi mai cunoscute echipe din lume atât la downhill cât şi la enduro. În 2014 GT Factory Racing Team a obţinut şase victorii de Cupă mondială şi un Campionat Mondial. Ne bucurăm de faptul că Rasoulution Marketing & Kommunikations GmbH consideră Freerder.ro o platformă de referinţă în comunitatea ciclistă din România oferindu-ne, în exclusivitate pentru România, acest interviu în care Rachel, Gee şi Dan Atherton ne povestesc cum s-au descurcat anul acesta. În plus avem câteva gânduri şi din partea tânărului Martin Maes pe val la enduro, talentatului downhiller Taylor Vernon, managerului Dan Brown şi mecanicului Piotr Michaliszyn.
Rachel Atherton
Anul trecut ai dominat toate concursurile. Anul acesta ţi-a fost mai greu concurând împotriva lui Manon Carpenter. Ce s-a schimbat în comparaţie cu 2013?
Manon, Tahnee, Emmeline, toate fetele astea s-au dat excelent sezonul ăsta. S-au dat mai bine ca niciodată timp în care eu trebuia să lucrez destul de mult la tehnică. Ocazional a fost suficient, alte dăţi lipsa de energie şi forţă au cauzat pierderi din partea mea. Am învăţat să accept acest lucru şi să-l folosesc pe post de motivaţie pentru următorul sezon.
Te-ai simţit mai obligată să câştigi anul acesta decât în 2013?
Nu e vorba despre rezultatele din trecut sau din sezonul trecut chiar şi dacă ar fi fost la fel de bun ca 2013. Mă concentrez total pe ce urmează să fac mai departe, pe următoarea cursă. Spunând acest lucru eu întotdeauna mă simt obligată să câştig, să performez la nivel maxim. Anul acesta, având acea perioadă în care am fost bolnavă, acea obligaţie a devenit şi mai mare. M-am simţit foarte rău să fiu obligată să nu mă urc pe bicicletă atât de multă vreme şi să-i privesc pe ceilalţi cum evoluează.
Cât de mult te-a afectat psihic faptul că ai avut probleme de sănătate în acest sezon?
A fost greu. De la a-mi fi teamă să fiu singură şi cu probleme de sănătate atât de departe de casă în Africa până la o vedea pe Manon cum cucereşte tricoul de lider (AL MEU tricou de lider, haha!). La Fort William după ce am fost descalificată am avut o perioadă psihică foarte dificilă. Privind podiumul de la Fort William chiar mi-a făcut rău şi îmi era ciudă că boala îmi luase atât de mult din condiţia fizică. Ce este însă clar este faptul că dacă nu sunt pe bicicletă sau la antrenament îmi provoacă o stare foarte instabilă. Acum însă am învăţat să îmi ascult corpul şi să-i acord odihna atunci când o cere.
Privind înapoi la Hafjell, este vreun moment anume, un rock garden sau un jump pe care l-ai fi abordat altfel dacă ai fi ştiut că rezultatul ar fi fost altul?
Sigur. La runda finala Manon avea un timp pe care simţeam clar că îl pot învinge. Am fost apoi în faţa ei la timpul intermediar 1, din nou în faţa la timpul intermediar 2, dar am greşit la rock garden-ul din secţiunea finală, greşeală care mi-a anulat tot avantajul de 1,2 secunde obţinut plus încă 0,088. Hafjell este un astfel de loc unde toată lumea greşeşte însă câştigătorii sunt cei care greşesc cel mai puţin.
Cum te-ai simţit când ai trecut linia de finiş în Hafjell?
Terminată. Şi distrusă. Însă victoria lui Gee a fost totuşi o consolare bună
Totuşi traseul din Hafjell îţi place? Se mulează pe aptitudinile tale?
Da, şi chiar nu este atât de diferit faţă de cel de acasă. De fapt susţin ce am spus în 2012 este „super tare”!! Am câştigat consecutiv două Cupe Mondiale aici. Traseul este clar greu însă îl prefer aşa întrucât îi cunosc bine şi pe rideri. Este diversificat, tehnic şi conţine inclusiv câteva secţiuni scurte de pedalare susţinuta. Deloc rău!
După ce Gee a pierdut titlul de Cupă Mondială în faţa lui Rat Boy (Josh Bryceland n.t.) cât de emoţionată erai pentru el când se afla la startul rundei din Hafjell?
Nu mă gândesc la ce a fost aşa că eram complet focusată gândindu-mă cât de bine s-a dat întreg weekendul şi cât de bine se simţea, în sfârşit, pe bicicletă. Speram cu adevărat să se descurce bine. Eram convinsă că poate câştiga, că merită victoria mai ales după cât de mult a lucrat împreună cu Pete, însă e greu la Hafjell, e greu să faci prognosticuri.
Ce planuri ai pentru off season?
Să îmi plimb mult câinele, să mă întâlnesc cu prietenii, poate o vacanţă. Mai este şi o idee frumoasă pentru un film Red Bull însă am învăţat multe anul acesta şi mă voi asigura că mă odihnesc suficient.
Gee Atherton
Felicitări! Cum te simţi în postura de Campion Mondial?
Excelent! Faptul că am mai avut acest titlu cu siguranţă m-a făcut să-l doresc din nou. Rachel spune acelaşi lucru – să câştigi pentru prima dată tricoul curcubeu te face să-ţi dai seama cât de mult ţi-l doreai şi cât de valoros şi prestigios este titlul în realitate.
Cât de mulţumit eşti de rezultatele tale în acest sezon?
Nu sunt chiar super fericit însă nici prea supărat. Cu siguranţă nu a fost cel mai bun sezon al meu. Au fost câteva lucruri pe care le puteam face mai bine însă orice sezon în care termini în top 5 nu este un sezon rău. Mai ales că adversarii devin din ce în ce mai buni.
Ce este mai important pentru tine Cupa Mondială sau Campionatul Mondial?
Greu de zis, sunt cu adevărat diferite. Nu ştiu dacă cineva chiar ar putea alege între cele două. Cupa Mondială necesită consistenţă în timp ce Campionatul Mondial cere doar 3-4 minute de performanţă supremă şi maximă. Ambele sunt al naibii de greu de câştigat însă pentru că eu le-am câştigat pe amândouă îmi este cu atât mai greu să aleg. Ambiţia este însă acolo pentru ambele.
La ce te gândeai când te pregăteai pentru tura finală?
Mă dădusem bine tot weekendul şi aveam o viteză mare. În plus Pete şi cu mine făcusem nişte modificări bune bicicletei aşadar aveam emoţii însă eram destul de sigur pe mine. În mintea mea nu mă pregăteam pentru runda finală de Campionat Mondial ci pentru a dovedi cât de rapid sunt. Întreaga concentrare era pentru runda care mă aştepta.
Am văzut că ai avut nişte probleme la încheietura mâinii în cursele anterioare. Erai complet refăcut la cursa din Hafjell?
Da, eram. M-am lovit la Mont St. Anne însă eram complet în parametri în acel moment al sezonului. Să recunoaştem că un sezon de Cupă Mondială la downhill te cam oboseşte însă eram bine pregătit pentru provocare.
Cât de mult au contat anvelopele Continental la etapa din Hafjell?
Am folosit modelul Kaiser Projekt. Hafjell a fost o locaţie pentru care am ales greu anvelopele întrucât trebuia una care să facă puţin din fiecare. Erau stânci ude şi alunecoase, secţiuni uscate de tip bike-park şi orice între cele două extreme. Kaiser Projekt este o anvelopă care poate face faţă unor asemenea condiţii. Este bun pentru orice vreme aşa că am ştiut că mă pot da cu încredere, complet la maximum.
Ce planuri ai pentru off season?
Avem nişte super planuri pentru un film cu Red Bull, abia aştept. Apoi pauză, poate o vacanţă după care din nou antrenamente pentru 2015.
Dan Atherton
Cât de greu ţi-a fost cu spatele după accident?
Cred că motivul pentru care mă aflu acolo unde mă aflu este că m-am refăcut. Am dovedit-o în nenumărate rânduri. Iar acum că avem un sistem bine pus la punct recuperările se fac automat şi mult mai cursiv decât înainte. Întotdeauna avem în vedere ca sezonul să includă şi sesiuni de refacere fiind monitorizaţi săptămânal. Aşadar poţi să vezi şi singur progresul în timp ce revii la puterile iniţiale. Să ai un accident e totuşi naşpa şi cel mai greu este când te urci din nou pe bicicletă, să nu îi dai prea tare prea devreme.
Ce părere ai de sezonul următor?
Deja sunt bine motivat pentru anul următor! Tocmai m-am mutat în noua casă din Dyfi care este înconjurată de locuri perfecte pentru antrenament. Abia aştept şi off season-ul întrucât mă simt mai bine ca niciodată. Cursele pentru anul viitor arată foarte bine. Ar trebui să mi se potrivească, factorul cool fiind la cote ridicate datorita unor locaţii noi precum Noua Zeelanda şi întrecerii cu Martin Maes. Mad-Dog Maes e întotdeauna tare, iar potenţialul său este incredibil.
Martin Maes
La ce te-ai gândit în Whistler când ţi-a căzut lanţul?
La început nu mi-a venit să cred! Nu se mai întâmplase aşa că nu-mi venea să cred, mai ales aflându-mă în acel moment şi situaţie. După ce m-am liniştit mi-am dat seama că a fost doar ghinion…
Cum te-ai simţit după ce ai câştigat primul tău titlu de Cupă Mondială la downhill?
A fost destul de incredibil şi din nou, greu de crezut. Dar cu siguranţă m-am simţit mai bine ca la Whistler! Avusesem un week-end atât de bun şi faptul că am petrecut timp cu echipa de downhill, atmosfera, totul, a fost altceva. Dintotdeauna mi-am dorit să ajung la Fort Willian chiar şi ca spectator. Cine se aştepta ca la prima vizită să şi câştig Cupa Mondială. A fost ca un vis!
Cât de mulţumit eşti de sezonul 2014?
Sunt mulţumit să văd că sunt rapid la toate tipurile diferite de etape. O îmbunătăţire semnificativă faţă de anul trecut sau faţă de începutul sezonului. Fizic sunt mult mai puternic mulţumită antrenorului nostru Alan Milway.
Taylor Vernon
Cum te-ai simţit când ai câştigat prima ta Cupă Mondială?
A fost un sentiment incredibil, o enormă piatră luată de pe umeri întrucât îmi doream de mult o asemenea victorie. Imediat ce am intrat în echipa GT Factory Racing mi-am dat seama că sunt pe drumul cel bun deşi au mai fost câteva obstacole care mă ţineau puţin pe loc. În acele luni de reabilitare faptul că urma să concurez în această echipă a fost un imbold excelent.
Dan Brown
A fost un sezon nebun cu niciun rider care să domine podiumul în mod special. A afectat acest lucru în vreun fel echipa?
Cu siguranţă am avut momente mai bune şi mai puţin bune lucru care s-a văzut şi în cadrul echipei. După 3-4 runde ne-am dat seama că victoria la general nu părea prea probabilă, dar cred că lucrul ăsta a demonstrat cât de puternici sunt riderii noştri şi cât de bine pot transforma o situaţie negativă într-un sezon cu adevărat bun la final. Suntem obişnuiţi la curse să ne aflam pe cele mai înalte trepte ale podiumului aşa că atunci când am avut absenţe serioase în acest sezon am acceptat destul de greu situaţia. Este bine însă, întreaga echipă este motivată aşadar un astfel de eşec doar ne face mai puternici!
Care a fost cel mai bun moment al echipei în acest sezon?
Greu de zis, să identifici doar un moment este imposibil! Pot însă să reduc la 3 momente bune. Prima a fost victoria dublă din Cairns care a fost grozavă. Fusese un week-end cu adevărat greu pentru toată lumea aşa că a fost nemaipomenit să-i vezi pe Gee şi Rach cum amândoi câştigă. Al doilea moment a fost victoria de Cupă Mondială de la Windham a lui Taylor. Trecusem amândoi prin atâtea aşa că a fost nemaipomenit să-l văd pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în timp ce mă gândeam că doar cu 13 luni în urmă stăteam alături de el lângă patul de spital. Iar al 3lea moment a fost victoria la Mondiale a lui Gee. A fost o răsplată dreaptă pentru munca grea pe care el şi mecanicul său Pete au dus-o întreg anul.
Şi Gee şi Rachel au avut câteva accidentări sau probleme de sănătate, ce impact a avut acest lucru asupra moralului?
Aşa cum am mai spus momentele mai puţin plăcute pot fi greu de acceptat însă la fel de bine ne-au şi ambiţionat. Rachel a avut un an cu adevărat greu şi deşi se ştie că nu s-a urcat pe bicicletă între Cairns şi Fort William este greu de înţeles cât de greu i-a fost să concureze după o pauză atât de mare. Pierdea în timp ce toată lumea câştiga. Să vă aşteptaţi la un super sezon din partea ei la anul! Gee a avut şi el câteva accidentări însă la fel şi mulţi alţi rideri. Echipa s-a împăcat bine cu situaţia rămânând concentraţi şi aducând acasă 6 victorii de Cupă Mondială şi un titlu de Campionat Mondial.
Ţeluri pentru sezonul viitor?
Ei bine ţelurile nu diferă prea mult de la an la an. Tot timpul dorim să câştigăm tot! Serios vorbind însă vom face eforturi deosebite pentru victorii la General pentru Gee şi Rachel sperând ca şi Taylor să continue evoluţia sa în primul an la elite. Apoi vorbim despre enduro care trebuie să urce o treaptă de la anul.
Polish Pete
Care etapă a fost cea mai grea în acest sezon pentru mecanici?
Pentru mine cu siguranţă Cairns din Australia. De departe cea mai noroioasă cursă la care am participat. Standurile erau ca la un festival britanic de muzică după o ploaie torenţială. Toţi umblam desculţi deşi se ştia că locul este infestat cu 7 sau 10 din cele mai mortale animale din lume. Am văzut un şarpe Piton în unul din corturile echipei! În plus etapele rapide sunt dificile întrucât nu dispunem de setup-ul nostru obişnuit aşa că trebuie să cărăm toate bicicletele şi piesele de schimb între hotel şi locul startului. La final însă nimeni nu s-a plâns după ce toată munca grea a dat roade prin Gee şi Rachel care au câştigat.
Care parte a bicicletei ai spune că este cea mai importantă la o cursă ca cea din Hafjell?
Întotdeauna am spus că suspensia şi anvelopele sunt cele care trebui să fie potrivite pentru o cursă de Cupă Mondială. Pentru ud avem MudKing, iar pentru uscat folosim Kaiser Project. Asta însă nu înseamnă că e uşor să alegem anvelopa potrivită întrucât pentru MudKing obişnuim să scurtăm crampoanele atât cât cere terenul. Spre exemplu Rachel a folosit Kaiser Project pe faţă şi MudKing „super-cut” pe spate atunci când a câştigat Campionatul Mondial în 2013 la Pietermaritzburg. Alte dăţi folosim anvelope de noroi nescurtate când traseul este foarte prăfuit şi abrupt.
La Hafjell ce anvelope aţi folosit?
Am concurat pe Kaiser Project. Traseul a fost uscat şi ferm aşa că alegerea a fost uşoară.
