Recent la Galați a fost terminat un traseu de mtb cross country la care s-a lucrat 5 ani de zile. A durat atât de mult pentru că traseul are o complexitate destul de mare însă și pentru că cei care au lucrat la el au făcut-o în timpul liber folosind scule cât se poate de “manuale” precum sapa și târnăcopul. Am luat legătura cu Marius Ionașcu aka Maus, de la MausBike, cel care a pornit acest proiect. Am vrut să aflăm care este povestea acestui traseu și care sunt planurile de viitor. Constructorul traseului este MausBike Galați indiferent dacă formula de lucru a fost una minimă sau de avarie uneori și extinsă în alte situații. Mereu acolo a lucrat un reprezentant MausBike.
Ideea mi-a venit într-o iarnă, cred că prin 2011 sau 12. Să zicem ca pe trainer când cheful de ieșit afară e foarte mare. A fost doar ideea. Am căutat mai multe locuri pretabile pentru un traseu mtb scurt și tare. Am ales o faleză abruptă la ieșirea spre Brăila doar pentru faptul că era aproape de casa mea. A mai durat cred jumătate de an până să investesc într-o sapă și să îmi iau inima în dinți să încep lupta cu pământul destul de tare și uscat că era vară.
Prima variantă ciclabilă să zic asa, avea undeva la 600 de metri. Mereu sub formă de buclă pentru că nu suport traseele pe care trebuie să le faci dus-întors. Am lucrat apoi neîncetat mărind lună de lună traseul. A durat așa de mult pentru că am lucrat în majoritatea timpului singur. Dar încet-încet am devenit dependent de mica mea pasiune care a primit un nume: Filofteia. Nu-ți închipui că în tot acest timp doar am lucrat și nu m-am dat cu bicla. Nu. De fiecare dată aveam grijă să închid câte o buclă să pot veni cu bicicleta și să mă distrez puțin. Iar când am ajuns pe la 4 km am zis că e bine și ok pentru un traseu de XCO.
A urmat apoi o perioadă în care am lucrat la lățirea traseului care inițial era o potecă destul de chinuită pe o faleză cam abruptă. Lățirea traseului înseamnă mutarea unei cantități mari de pământ, iar dacă nu ești cumva tractor, asta îți ia muuult timp. Apoi l-am șlefuit cât am putut, l-am pictat cu zeci de mici șicane pe lângă cele naturale,iar munca nu a încetat nici astăzi. Iarna trecută am primit cel mai consistent ajutor de la colegii mei de echipa și lucrurile s-au mișcat destul de rapid. Toamna asta însă am rămas din nou singur. Plus că sunt angrenat și în alte proiecte d-ale mele mai vechi, dar pe care dacă nu le întrețin ar dispărea. Degeaba construiești un traseu dacă nu îl și intreții.
Nu am cerut în vreun fel ajutorul autorităților. Nici prin cap nu-mi trecea că aș putea primi ajutor dar… cu ajutor lucrurile ar fi mers mult mai ușor. Totuși întreținerea traseului nu se termină practic niciodată. Ploaia îl poate strica pe alocuri, iarba îl poate face impracticabil, răutatea oamenilor îl poate afecta.
Ziceam mai sus că iarna trecută am primit un mare ajutor. Lucrurile aproape ca zburau. Adică e altceva în echipă. Ce-mi lua mie poate o săptămână terminam într-o zi. Am văzut (într-un alt proiect) și ce însemnă ca autoritățile să te ajute cu serviciile de ecologizare sau de curățare a buruienilor. De multe ori nu am ieșit cu bicicleta ci am stat să dau cu motocoasa să am un traseu curat fără boscheți, un traseu unde să mă antrenez. Nu să bâjbâi după potecă.
Am ieșit după ploaie și m-am trezit că e distrus pe alocuri. Am lăsat bicla și am luat sapa. Au spart bordurile pe marginea drumului. Iarăși am lăsat bicicleta și am cărat piatră bucată cu bucată pentru secțiunea rockgarden. Plus că oamenii sunt rai și am mai auzit: ce băi, să mergem să îi facem traseul lu Maus?
Din contră, mi-ar place ca unul, doi sau mai mulți din cei tineri să fie serioși și să devina ceea ce eu nu am avut posibilitatea pentru că am plecat de la premiză greșită: Galațiul e un oraș de câmpie, ce dracu să caute un mtb-ist aici. Plus că la ce biciclete se găseau în urmă cu câțiva ani, Filofteia ar fi fost fructul interzis. Mi-am asumat acest proiect de la bun început, dar recunosc că undeva pe drum mi-am dorit să atrag alături de mine și alți nebuni cu pasiune comuna. Pentru că degeaba mergi pe biclă ca un zeu dacă pasiunea ta e… șahul.
De la început mi-am dorit un traseu de xco scurt și intens specific pentru antrenament. Doar că viziunea mea se termina mereu la 100 de metri mai încolo de ultima buclă. Totuși pe măsură ce înaintam prin jungla de bălării descopeream un teren cu posibilități mari de mtb. Noroc că stau bine cu imaginația și puterea de muncă. Mereu îmi venea în minte ideea de concurs. Mereu am alungat-o gândindu-mă că e prea îngust pentru așa o nebunie. Planul cel mare a fost făcut din microplanuri, dar de la început l-am vrut serios, mai tare ca orice avem noi prin zona.
Traseul în mod clar e o buclă. Scriam mai sus că mă scoate din minți un traseu cu dus întors pe același drum. Traseele mele ca și semnătură, sunt circuite cu serpentine. Lungimea lui Filofteia XC este de 5 km și ceva, iar diferența pozitivă pe un tur e de 170 de m sau cam pe acolo. Dar este săpat pe o faleză destul de abruptă și oricât de mult am lățit poteca, ai senzația că mergi pe marginea prăpastiei.
E un traseu destul de greu de mtb, pe care un ciclist mediu ar trebui să calce cu precauție pentru ca e nevoie de îndemânare, atenție și tehnică din belșug. Nu există momente de respiro. Coborârile sunt vijelioase scurte, deloc relaxante, iar urcările grele, eventual în serpentine cu bucle strânse totul presărat cu sărituri și viraje care mai de care mai variate.
Și da, mi-ar plăcea ca o etapă de cupă mondială să poposească la Galați. Asta da, e un vis fain. Dificultatea traseului nu derivă din diferența de nivel nici din lungime ci din înlănțuirea neîntreruptă a unor obstacole mici la început, dar care cresc în dificultate pe măsură ce crește și oboseala.
Traseul e unul super tare, dar nu m-am gândit să organizez concursuri aici pentru că ar fi destinat doar celor care chiar merg bine. Nu știu cum i-am înghesui pe toți pentru că locuri de depășire nu prea sunt, iar dacă plouă, traseul devine bombă cu ceas. Singura variantă viabilă de concurs e mai degrabă un contratimp individual pe traseul acesta, doar că așa ceva nu am văzut până acum la noi. Chiar aș fi curios cum privesc mtb-iștii acest gen de concurs. Dacă idea prinde la public, nu aș exclude un concurs de genul, dar numai în condiții de uscat, pentru că pe ud e kamikaze.
Toate zonele grele au și câte un chiken line, dar sunt și zone unde dacă nu ai abilități tehnice, echilibristică, relaxare în condiții de stres, nu treci pe biclă. Te dai jos și o treci de mână. Am tapetat traseul cu mici sau mari sărituri nu foarte grele, dar care necesită puțin habar. Luat cap-coadă – trebuie să fii mtb-ist complet ca să îl poți duce la capăt. Sunt foarte puțini în România care l-ar putea face la prima vedere. Din Galați îi număr pe degete pe cei care se încumetă să facă traseul, dar nu poți să vrei să ieși la concursurile de profil din țară dacă nu îl înveți pe ăsta viraj cu viraj.
Dezvolți tehnica, echilibrul, psihicul și înveți că frâna nu e chiar cel mai bun prieten. Înveți cam tot ce trebuie să știe un mtb-ist într-un timp record. Cu o condiție: să fii perseverent. S-a dus vestea că e greu bă traseul ala, noi nu suntem profesioniști… Și uite așa unii știu doar din auzite de traseu, iar alții nici nu știu de el.
