Aria de acoperire a race report-urilor de pe site-ul nostru se extinde grație lui Leonard Barbu. Sportiv de performanță licențiat la C.S. Conpet Ploiești, juniorul Leonard adesea este selecționat în echipa națională de ciclism, așa că experiența sa în materie depășește granițele competițiilor interne. Cea mai recentă cursă importantă la care a participat a fost Grand Prix Gemenc, despre care a relatat în cele de mai jos.
Având pe de-o parte prima probă a examenului de Bacalaureat 2014 marți și invitația de a participa la cursa Grand Prix Cycliste de Gemenc alături de echipa națională de juniori a României cu două zile înainte, am zis să adaug puțină dinamică și să le fac pe amândouă.
La această decizie oarecum riscantă a contribuit și faptul că deplasările cu lotul național sunt cam singurele ocazii pentru un junior (și nu numai) să se întâlnească cu ciclismul mai adevărat. Grand Prix Cycliste de Gemenc este o cursă ce se desfășoară anul în Ungaria, iar între 2005 și 2009 a făcut parte din UCI Europe Tour.
Anul acesta, cursa a avut loc în zilele de 7 și 8 iunie, fiind formată dintr-un prolog, un fond de 123 km (sâmbătă), un fond de 90 km și un criterium de 45 km (duminică). Reuniunea lotului a avut loc la Zărnești. În componența lotului au fost Barbu Andrei Nicola, Barbu Leonard, Dima Emil, Drăgoi Sabrin, Ghețe Denis și Sarany Zsolt. Alături de noi au fost și Grosu Viorel (antrenor), Sdrăilă Ionuț (mecanic) și Grosu Eduard (Vini Fantini-Nippo-De Rosa). La cursă a participat și Tușnad Cycling Team. Dimineața următoare am plecat la drum și am ajuns la Szekszárd, orașul ce găzduia cursa. Seara am făcut un rulaj, numai bun după cele 12 ore interminabile petrecute în mașină.
Prima impresie nu a fost tocmai bună, fiind cazați alături de cele mai multe dintre echipe la un cămin vechi, unde persoana de la recepție nici nu cunoștea engleza, având noroc cu colegul nostru Sarany Zsolt.
Sâmbătă dimineață a avut loc prologul. Pe hârtie erau trecuți 1,5 km. La fața locului am găsit o atmosferă de cursă, startul prologului era de pe rampă, iar imediat după aceasta urmau două curbe. Traseul a fost tehnic, prilej cu care am marcat secunde bune pierdute prin curbe.
Masa de prânz am luat-o într-un loc oarecum ciudat. Ieșisem din oraș, eram în câmp, intrasem iar în oraș pe un drum strâmt de o singură mașină ce nu părea cu potențial, dar totuși am ajuns la un restaurant. Interesant a fost că felul întâi era o ciorbă de fructe, pe care am întâlnit-o și ziua următoarea. Pentru mine au prins destul de bine, eu fiind vegetarian. Evident, au fost și paste, orez sau alte mâncăruri mai obișnuite.
Continuarea articolului poate fi citită pe VeloCafe.ro
