Acum citesti
De ce sunt atât de scumpe bicicletele?

Am întrebat mai mulți reprezentanți ai unor mărci de biciclete din România de ce prețurile se află în acest moment la un nivel atât de ridicat, cât și alte întrebări pe care le poți vedea în cele ce urmează.

1.Prețul de achiziție al bicicletelor este în acest moment cel mai mare din istorie. Cum s-a ajuns aici?

Lucian Contraș (Sprint Sports): Putem spune mai degrabă că a fost cel mai mare din istorie la începutul anului 2023, de atunci s-a intrat pe o panta descendentă. S-a ajuns aici in primul rând datorita problemelor din lanțul de aprovizionare.  In perioada pandemică a existat o cerere mare de biciclete care nu a putut fi asigurată de producători, mulți dintre ei din Asia unde se produc o mare parte dintre biciclete, dar și majoritatea componentelor de care au nevoie inclusiv producătorii europeni. Atunci când cererea este mai mare decât oferta aceasta produce inflație, care in sectorul ciclismului s-a manifestat încă din 2021 când au început creșteri de preturi anuale, creșteri provenite in special din creșterile costurilor cu componentele venite din Asia.

Mircea Florescu (BikeXpert): In piata de biciclete componentele se comanda cu mult inaintea productie, uneori si cu patru/cinci ani inainte se rezerva capacitati de productie, asa ca este foarte importanta planificarea si prognozarea corecta de crestere. Anularile sau relocarile sunt practic imposibile, asta ar presupune costuri pe care putini vor sa si le asume, practic dupa comanda iti asumi ca cumperi, daca nu le cumperi se poate sa nu mai primesti pe viitor sau sa nu mai ai puterea de negociere sau sa nu mai primesti perioade optime de productie si sa pierzi bani. Perioada pandemiei si anii urmatori a bulversat rau sistemul traditional de aprovizionare. Au aparut mari intarzieri, preturile au crescut peste noapte, prognozele erau tot mai sumbre in ceea ce priveste livrarile si accesul la componente dar nimeni nu a anulat nimic – marfa venea mult mai tarziu si mai scumpa dar venea sau, mai trist, inca vine… Adica inca se livreaza marfa comandata acum 12-16 luni, la preturile de atunci. Datorita armonicii din livrari costurile de depozitare au crescut si ele – a trebuit stocata mai multa marfa pentru ca nu veneau la timp toate reperele pentru productie – ce venea se stoca in asteptarea diferentei. Aceste costuri s-au transferat in pretul produsului finit. S-a supracomandat, s-au platit preturi exorbitante pe transport, chiar si la sfarsitul lui 2022 lucrurile erau extrem de tulburi. Supracomandarea a facut sa creasca preturile de la materie prima pana la furnizorii de servicii si forta de munca. Mai mult, a venit razboiul din Ucraina care a dus la cresterea costului vietii ceea ce a generat o crestere a salariilor. Astazi platim toate astea.

Ionuț Fundulea (AfiSport): Sunt mai multi factori care influenteaza preturile in acest moment si nu doar preturile bicicletelor. Pandemia din 2020 a creat intreruperi in lantul de aprovizionare care au afectat productia si livrarea pieselor pentru biciclete. Costurile de transport si a materialelor au crescut, iar inovatiile tehnologice aduc cresteri de pret in orice industrie, nu doar in cea de biciclete. Acest „cel mai mare din istorie” ar trebui legat si la inflantia pe care o simtim in toate domeniile.

Radu Boteanu (CrossBike): In anul 2023 preturile bicicletelor de la cele doua branduri care le comercializam, Cross si Specialized, au scazut in anul 2023 fata de 2022, contrar asteptarilor. Stocurile mari de la producatori dar si politica comerciala a respectivilor producatori au dus la o ieftinire in anul 2023.

Cresterea accetuata a preturilor in timpul pandemiei de Covid, dar si dupa aceasta s-a datorat mai multor factori si enumar aici o parte dintre acestia: perturbarea fluxurilor normale de productie printr-o cerere foarte mare de biciclete; scumpirea accelerata a transportului maritim;  scumpirea justificata sau mai putin justificata a pieselor componente; stocajul masiv al unor parti componente datorita imposibilitatii asamblarii complete a bicicletelor, stocaj care a generat costuri; cresterea costurilor cu manopera, dar nu datorita cresterilor salariale ci datorita perioadelor in care nu s-au putut asambla bicicletele.

2.În afară de costurile producției per se, ce alte costuri mai sunt adăugate unei biciclete până ce aceasta ajunge la raft?

Lucian Contraș (Sprint Sports): Mai sunt costurile de retail, distribuție si logistica dar care in general nu depășesc mai mult de 40% din valoarea bicicletei.

Mircea Florescu (BikeXpert): Transport, costurile de distributie si costul de revanzare. Aici se includ costurile cu garantia, pregatirea de vanzare, eventual de livrare, ambalare, marketing.

Ionuț Fundulea (AfiSport): Pe langa de costurile directe de productie, avem costurile de transport si distributie, taxele si tarifele vamale, cheltuielile de marketing si publicitate, salariile angajatilor din vanzari si service, precum si marja de profit pe care o adauga fiecare intermediar pana cand bicicleta ajunge la consumatorul final. Multe companii mari din industrie incearca in acest moment sa scurteze cat mai mult acest lant fabrica-client final.

Radu Boteanu (CrossBike): Preturile bicicletelor nu fac exceptie de la modalitatea de calcul normala pentru orice tip de marfa. La formarea pretului final se tine cont de: costurile salarilare, costurile de transport, costurile de depozitare, costurile de finantare a marfii respective, marja de profit, costul de inlocuire.

3.Ce ai de comentat vizavi de comparația prețului dintre motocicletă și bicicletă, în condițiile în care o motocicletă are mult mai multe componente decât o bicicletă?

Lucian Contraș (Sprint Sports): Comparam mere cu pere, cel puțin in Romania piața moto este mult mai dezvoltata decât piața de ciclism. Nu cred ca pot fi comparate una cu alta. Ca o analogie si mașinile electrice sunt mai scumpe decat mașinile pe combustie interna. De asemenea scuterele electrice sunt mai scumpe decât cele pe motor cu combustie. Tehnologia nouă  e întotdeauna mai scumpa la început deoarece trebuie amortizata si activitatea de R&D.

Mircea Florescu (BikeXpert): La prima vedere intrebarea asta este corecta – doar ca noi comparam preturile unui produs de masa cu preturile unor produse de top. Daca vrei sa fie corecta comparatia ar trebui sa comparam preturile motocicletelor cu preturile bicicletelor de baza. Un scooter costa de la 2.000 de euro – poate gasesti si mai ieftin… – o bicicleta de comuting costa de la 200/250 de euro in sus, ca sa fie cat de cat ok ca nivel de calitate, eu unul spun ca astazi o bicicleta de adult corecta este peste 2000 de lei… Problema este ca termenii comparatiei nu sunt corecti cand comparam o motocicleta de enduro de aproximativ 9.000 de euro cu o bicicleta de top care costa cam tot atat. De ce nu e corecta comparatia? Pai ca sa aduci motocicleta la nivelul tehnologic al bicicletei cu care o comparam avem nevoie de extra buget de 5 cifre in euro si suma nu incepe cu 1…! O suspensie de spate de top e cateva mii de euro. Practic bicicleta este cel mai accesibil mod de deplasare si mai e si sanatos atat pentru tine cat si pentru mediu.

Ionuț Fundulea (AfiSport): Comparand motocicletele cu bicicletele, este adevarat ca motocicletele au mai multe componente si sunt mai complexe. Totusi, bicicletele de inalta calitate sunt fabricate cu materiale avansate si tehnologii de ultima ora, care pot justifica un pret mai mare. De asemenea, segmentul de piata pentru biciclete de inalta calitate este diferit de cel al motocicletelor, ceea ce poate influenta si pretul.  

Radu Boteanu (CrossBike): Este o comparatie foarte mult vehiculata in ultimul timp. Fiecare categorie de marfuri are particularitatile ei, pozitia ei pe piata, trend-ul ei. Ca la orice categorie de marfuri si la biciclete si la motociclete exista extreme de pret. Bicicletele scumpe pot sa coste cat o motocicleta medie, la fel cum o motocicleta scumpa poate sa coste cat o masina medie. Cred ca bicicletele trebuie comparate intre ele si nu cu motocicletele.

4.Cum arată 2024 din punctul tău de vedere? Urmează noi scumpiri? Dacă da, ce procente sunt așteptate?

Lucian Contraș (Sprint Sports): Nu cred ca urmează scumpiri! Așa cum am spus mai devreme s-a intrat pe o panta descendentă cu preturile care va continua si in 2024, iar acest lucru cred ca va duce la o revigorare a pieței din Romania care a avut un sezon slab in 2023.

Mircea Florescu (BikeXpert): 2024 este deja un an extrem de dificil. Nu cred ca vor creste preturi, cred ca vom avea o anumita constanta in preturi. Prognoza mea personala este ca va fi un an cu multe lovituri dramatice, ma astept la cateva rasturnari, poate chiar falimente, vezi CRC acum, au mai fost ceva probleme prin Germania, prin Asia dar nu au fost asa vizibile. Inceputul lui 2024 va fi mai tumultuos. In piata de biciclete 2024 a inceput in septembrie (ca in fiecare an) si se anunta ca un an mai scurt cu multe modele ce se continua din 2023 – se prognozeaza ca majoritatea producatorilor sa lanseze 2025 in iunie, preturile pe Asia sunt in scadere acum dar asteptam sa vedem ce va fi in orientul mijlociu – sa nu ne trezim cu o surpriza in pretul petrolului. 2024 va fi complicat global. Cu toate astea eu as miza pe constanta. La bicicletele electrice probabil trendul va fi usor crescator in ton cu tot ce e electric – bateriile sunt tot mai scumpe de la zi la zi. Insa nici aici nu cred ca vom mai vedea cresteri de pret cum am vazut in ultimii doi ani.

Ionuț Fundulea (Afisport): Este dificil de prezis evolutia preturilor, dar tendintele actuale sugereaza ca ar putea exista noi scumpiri, mai ales daca intreruperile in lantul de aprovizionare continua. Procentele exacte sunt greu de estimat, dar ar putea varia in functie de regiune si de evolutia pietei materiilor prime. Traim perioade complicate, cu doua razboaie in derulare e greu sa avem predictibilitate in orice domeniu.

Radu Boteanu (CrossBike): Nu cred ca 2024 va aduce scumpiri, cel putin pana la acest moment nu am nicio informatie ca preturile vor suferii majorari. Posibil sa vedem niste ajustari minore la unele categorii de biciclete, dar nimic notabil. Trebuie sa vedem cum va evolua leul comparativ cu Euro sau USD, dar in valuta cred ca preturile vor ramane la nivelul actual. Sper sa nu ma insel, vom vedea, se pot intampla multe pana in sezonul urmator.

5.Există vreo șansă să vedem în viitor apropriat vreo ieftinire a bicicletelor, măcar în segmentul entry-level?

Lucian Contraș (Sprint Sports): Da, clar! Vom vedea in 2024 oferte super interesante din punct de vedere a prețului inclusiv la bicicletele de la branduri consacrate.

Mircea Florescu (BikeXpert): In situatia de astazi cu materia prima si forta de munca – nu cred ca bicicletele se vor ieftini semnificativ insa vor exista niste ajustari – datorate mai mult perioadei prin care trecem decat costului efectiv. Cu siguranta situatiile de incapacitate de plata vor duce la cantitati de marfa aruncate in piata la orice pret si cu efecte pe termen scurt in beneficiul clientului final, insa pretul de productie al bicicletelor va ramane relativ constant – din pacate. Toti ne-am dori ca pasiunea comuna sa fie mai accesibila.

Ionuț Fundulea (AfiSport): Eu sper ca da. Pe masura ce lanturile de aprovizionare se vor stabiliza si tehnologiile vor deveni mai accesibile, ar putea exista o reducere a preturilor, in special in segmentul entry-level. De asemenea, cresterea concurentei si inovatiile in productie pot contribui la scaderea costurilor.

Radu Boteanu (CrossBike): Presiunea pe nivelul entry level, din puctul de vedere al preturilor este cea mai mare. La orice scumpire, preturile bicicletelor entry level au cel mai mare nivel procentual, iar la ieftinire, cel mai mic. Daca va fi vreo ieftinire, cu siguranta va fi una generala, nu doar pe un segment.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × one =