Mai întâi de toate, poate te întrebi ce este Cyclocross Nation League. Este o serie de evenimente private, constând în curse de ciclocross, organizate de pasionați ai acestei discipline, din câte am observat eu, vectorul care animă liga fiind Timotei Păcurar (Nomad Merida). Prin colaborarea cu Federația Română de Ciclism, patru dintre aceste etape, constituie acum Cupa Națională de Ciclocross. Pentru a atrage mai mulți rideri, fiecare din cele șase etape ale Cyclocross Nation League are și o cursă de MTB, desigur, pe traseul cursei de ciclocross. Așa, că, din niște motive pe care am să le explic altădată, că să controlez tendința de derapaje off-topic, iată-mă și pe mine, atât la MTB, cât și, puțin mai complicat – am să explic altădată, după cum spuneam, la ciclocross.
Așadar, de ce consider că e un lucru bun pentru un/o mountain-biker(itză) să participe la aceste curse? Cel mai simplu, din motive logistice: se întâmplă în orașe mari, din Transilvania, asta pentru că acolo s-au găsit oameni care să se bage la organizarea etapelor de ciclocross. Știu, și eu am bombănit anul trecut, dar asta e. Să sperăm că-i prinde “morbul” și pe “sudiști”. Arad, Micăsasa – mă rog, asta e un sat idilic, dar e aproape și de Sibiu și de Târgu Mureș, Deva, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Timișoara. E ieftin, dacă ești localnic: 50 de lei înscrierea. Sunt premii adevărate. În două etape, am reușit să îmi completez echipamentul cu o jachetă de iarnă Bioracer pusă la bătaie de CycleMaster și una pereche de pantaloni scurți Alpinestars, comandați cu un voucher de la magazinul DarBike din Deva. Bravo lor! Acum, am să fiu și puțin hater și am să spun că nu înțeleg de ce vine lume atât de puțină la MTB, așa cum a fost la Deva și la Cluj, că la Arad, am înțeles că au fost mulți mtbisti. Poate din cauza că e iarnă și chiar e o iarnă adevărată și oamenii vor să hiberneze. Iar aici ajungem la adevăratele motive care mi-au dat ghes să scriu acest articol.
În hibernare, forma scade și mai și uiți să te dai pe MTB. Serios. Din punct de vedere al antrenamentului, dacă o duci până la jumătatea lui Decembrie și pornești motorul odată pe săptămâna la o astfel de competiție, ai șanse mai mari să nu găsești la primăvară bateria moartă. Cred că mai simplu de atât nici nu o puteam spune. La fel și cu tehnica. E greu de deprins, e ușor de pierdut. Primele tururi de la Deva și de la Cluj, nu am înțeles mai nimic, dar, la ultimele două tururi, îmi revenise “rânjetul de pilot”. Ca bicicletă utilizată, am ales să protejez prețiosul Cannondale F-SI4 Lefty Ocho, cea mai bună bicicletă care am avut-o vreodată, dar și cea mai pretenșioasă: dacă pentru Haiduci și Domnișe îi sărise o siguranță, acum… are scurgeri. Într-o zi, sub Lefty Ocho, am găsit o pată de ulei și m-am enervat foarte, foarte tare, pentru că am pătat parchetul! Așa că tot bunul KTM Myroon Lauf Bastard din 2013 a fost scos la bătaie, deși mi-ar fi plăcut să pilotez Cannondale-ul pentru că e ideal pe curse tip circuit. Mă rog, sunt convins că se va dovedi că scurgerea e din vina mea, ca au trecut 20 de ore fara a servisa furca dar am deja o vârstă, astfel de drame nu mă mai afectează. Mai ales că la Deva, am căzut atât de tare, încercând să forțez un viraj, că am produs un început de crăpătură în top tube, pe motiv de ghidon întors. Dar, na, e din 2013, așa că orice cursă în plus e un cadou cu bicicletă asta. Doamne, bine că nu am fost cu Cannondale-ul!
Bine, bine, dar care sunt avantajele participării la cursele de MTB? Păi, în primul rand, după cum spune Roxana, nu îngheți luând LSD pe sosea. Adică Long Slow Distance. Îi dai o ora și îi dai bine și nici nu te bate vântul. Există și o periodizare inversă, în care poți să bagi iarna intensitate și să crești volumul odată ce vremea devine mai prietenoasă. Dar, din punct de vedere tehnic, traseele astea scurte, de 2-3 kilometri sunt o simfonie de viraje. Largi, strâmte, rapide, lente. Dacă “bunghești” trasa, pe lângă faptul că te bucuri că întelegi ce a vrut sa facă organizatorul, îți păstrezi și viteza. Apoi, chiar trebuie să strunești bicicleta! Trebuie să pompezi serios la urcările scurte și pieptise, gâturi, specifice ciclocrosului, îți poți încerca norocul la un bunny-hop sau la mai multe – se pare că stinghiile de la Cluj au fost solid montate, pentru că au rezistat unor abordări personale mai lipsite de grație pe motiv de puls crescut la minus grade, lipsă Cannondale și lipsă antrenament, mai ai și câte o cotă de nivel, ai și nisip, așa cum a fost cazul la Deva, practic, ai absolut tot timpul ceva de făcut. Ceea ce nu (prea) se întâmplă la maratoane sau la cursele din jurul Bucureștiului și nu o spun cu răutate, doar pentru că am văzut suficienți rideri luati prin surprindere de câte un șanț, de o coborâre bruscă, un viraj mai strâns ce necesita o frânare mai puternica sau chiar de un teren mai frământat, asa cum mai e la Haiduci și Domnițe sau poate de o combinație de toate cele descries mai sus! Așadar, au mai rămas două ocazii, în acest weekend la Târgu Mureș și cel viitor la Timișoara, deci, aviz, ardelenilor sau, dacă vrei să exersezi și să înțelegi toate manevrele descrise mai sus, din aprilie 2019, începe sezonul șase de MTB Skills and Boot Camp.
Material redactat de Marc Sandu
