Acum citesti
Cum imi aleg bicicleta in functie de inaltime ?

Daca esti indecis in momentul achizitionarii unei biciclete, nestiind ce cadru se potriveste inaltimii tale, urmareste acest articol.

Multă lume se întreabă cum să își aleagă mărimea bicicletei în funcție de înălțime. Într-adevăr, înălțimea e un factor important în alegerea mărimii unei biciclete, dar nu este singurul element important, contează mult tipul de bicicletă, geometria acesteia, modul în care a fost gândită de producători.

Astfel, recomandăm să vă alegeți bicicleta cu mare atenție folosind (opțional) acest ghid despre cum alegi o bicicletă.

Totuși, vă putem da niște indicații de bază pentru a vă asigura că alegeți repede o bicicletă potrivită.

Indiferent de tipul de bicicletă aleasă (cu foarte mici excepții: trial, dirt, BMX) un element extrem de important este înălțimea cadrului și a șeii. Restul dimensiunilor cum ar fi lungimea cadrului pot să difere în funcție de tipul de utilizare pentru care a fost proiectată bicicleta și dacă a fost gândită să ofere o poziție sportivă sau relaxată.

Înălțimea cadrului și a șeii sunt însă universale. Cadrul trebuie să fie suficient de jos astfel încât cu bicicleta între picioare, stând pe toată talpa piciorului, cadrul să nu ajungă să ne atingă între picioare.

Dacă este mai coborât nu e o problemă, multe din bicicletele moderne au o geometrie ”sloping” ce implică un toptube (țeava superioară a cadrului) coborât spre spate, nu orizontal ca la bicicletele clasice. Se mai produc încă și biciclete de șosea clasice cu toptube-ul orizontal. Scopul cadrelor ”sloping” este să ofere o tijă de șa mai lungă, lucru care ajută la confort, deoarece tija este în general flexibilă, oricum mai flexibilă decât cadrul. Tijele moderne din carbon sunt chiar calculate pentru a flexa și a amortiza din vibrații. La MTB au devenit populare tijele hidraulice, cu lungime reglabilă la apăsarea unui buton de pe ghidon, iar pentru a avea o cursă cât mai mare e nevoie de cadre cât mai joase.

Ca rezumat, cadrul poate fi mai mic în funcție de model, dar în niciun caz să nu fie mai înalt.

Dimensiunea cea mai importantă este însă distanța dintre șa și pedalier, iar aici nu există mai multe variante, doar una. Stând în șa, pedalatul trebuie să fie rotund, cu întinderea completă a piciorului la poziția cea mai joasă a pedalei. O poziție mai joasă va afecta nu doar eficiența ci și sănătatea articulațiilor. Aici ai un articol despre poziția corectă pe bicicletă, cu reglajele de rigoare.

Pentru a regla corect înălțimea șeii, trebuie ca stând în șa, cu pedala în poziția cea mai joasă, piciorul să stea perfect întins cu mijlocul tălpii peste axul pedalei. Dacă cadrul nu permite poziția asta, indiferent că tija nu coboară mai mult sau nu urcă mai sus, cadrul nu are mărimea potrivită. Sub nicio formă tija de șa nu trebuie ridicată peste semnul de maxim, deoarece există riscul foarte mare de a rupe cadrul bicicletei!

Odată stabilită înălțimea corectă, lungimea bicicletei depinde de tipul acesteia. Pentru MTB-urile și cursierele de competiție poziția e aplecată în față, sportivă, în timp ce pentru MTB-urile și cursierele de agrement, dar și pentru bicicletele de oraș mai sportive, poziția e ceva mai ridicată, dar totuși aplecată puțin în față. Bicicletele pure de oraș, fără veleități sportive, oferă o poziție perfect verticală.

Mărimea exactă ce trebuie să o alegeți în funcție de înălțime o găsiți în tabelele de recomandări ale producătorului, acestea sunt cea mai bună metodă de a găsi bicicleta perfectă.

Bicicleta ti-o alegi in functie de inaltime. Astfel, proportional cu inaltimea ta, trebuie sa creasca si dimensiunea cadrului. Bicicletele au dimensiunile cadrelor furnizate in inci si reprezinta distanta de la pedalier pina la tija de sa. Pentru o catalogare generala informatiile de mai jos sunt suficiente. Daca doresti un calcul precis, acceseaza link-ul de mai jos catre un calculator exact.

Informatiile de mai jos sunt orientative. Testeaza intotdeauna o bicicleta inainte de a o achizitiona! Click aici pentru a citi pe larg un articol despre alegerea bicicletei potrivite.

Înălțimea ta       Dimensiune cadru în inch (biciclete de munte).

155-165 cm      14-15″
165-170 cm      16-17″
170-175 cm      17-18″
175-180 cm      18-19″
180-185 cm      19-20″
185-190 cm      20-21″
190-195 cm      21-22″
195-200 cm      22-23″

Înălțimea ta       Dimensiune cadru în centimetri (biciclete de Trekking și oraș)

155-165 cm      47-50 cm
165-170 cm      50-52 cm
170-175 cm      52-55 cm
175-180 cm      55-58 cm
180-185 cm      58-61 cm
185-190 cm      61-63 cm
190-195 cm      63-65 cm
195-200 cm      65-67 cm

 

Un CALCULATOR EXACT poate fi gasit pe site-ul competitivecyclist.com. Click aici pentru a-l accesa.

Datele de mai sus se refera la bicicletele MountainBike. Pentru femei in schimb, exista biciclete cu cadre mai mici, oferite tot cu diferite dimensiuni de roti. Trebuie precizat faptul ca exista biciclete mountain bike pentru femei, cu modificari semnificative fata de bicicletele standard. In acest sens, trebuie sa consulti ofertele magazinelor.

Vezi Comentarii (54)
  • Salut! Articolul este redactat cu ajutorul specificatiilor si recomandarilor producatorilor de biciclete, dar si pe propria noastra experienta. Nu exista un document care sa stabileasca aceste sfaturi ca niste reguli, sunt doar sugestii ce au aparut in urma studiilor/masuratorilor efectuate de producatori. Unii producatori consacrati, precum Schwinn, ofera chiar pe propriul site o asemenea consiliere gratuita.

  • am si eu o nelamurire. Dimensiunea rotilor este aceeasi la toate marimile de cadru(adica un cadru de 14 inchi are roti la fel de mari ca unul de 20 de exemplu?)

  • Dimensiunea unui cadru este aceeasi, indiferent de dimensiunea rotilor. Asadar poti avea un cadru de 14 inci cu roti de 20, 24 sau 26. Dimensiunea rotii se alege in functie de ceea ce urmeaza sa faci cu bicicleta. Sau in functie de inaltime (cu cat sunt rotile mai mici, cu atat esti mai aproape cu picioarele de pamant). O sa dedicam un articol separat temei „rotilor”.

  • Inaltimea in inch a unui cadru are legatura si cu lungimea acestuia?Intreb deoarece vreau sa-mi fac un bike de street, iar cadrul la care m-am gandit are 13.5 inch, iar eu am 1.89 m.Voi da cu genunchii in ghidon pe acel cadru?

  • Nu, lungimea este diferita fata de inaltime si se aplica pentru teava superioara (top tube). In general nu se poate pune problema de a lovi ghidonul cu genunchii, insa daca este cazul, poti achizitiona o pipa (tija de ghidon) mai lunga. Din pacate insa o tija de ghidon mai lunga nu-ti ofera control la fel de bun. Pentru street, dirt etc se utilizeaza tije de ghidon scurte cu rise zero (drepte).

  • @Robert: marimea 54 = 21,25 inchi – aia ar insemna sa ai o inaltime de peste 1.85; tie iti trebuie undeva la 15 inchi = marime 38

    freerider – bine zic?

  • Mi-ar fi prea mare un cadru de 51cm sau de 48cm la o inaltine de 1,74m ?! Momentan am unul de 46cm dar e ridicata mult tija de la sa.

  • Buna seara,
    Am 1,87 si in jur de 105 kg si am gasit o bicicleta cu un cadru de 530 mm. Credeti ca ma va sustine bicicleta? Am de gand sa o folosesc si-n regim de munte. Multumesc, o seara buna!

  • Salut !! Am un pegas si misa rupt roata din spate si acum nu mai gasesc sa cumpar janta de aia are dimensiunea 24×1.75 imi puteti spune si mie unde pot gasi ?

  • Voi scrieti aici ca la o inaltime de 1,75m trebuie un cadru de 16″ adica 41cm. Eu am 1,74 si mi se mult prea mic un cadru de 41cm. Momentan am unul de 46cm si am gasit ceva superb de 44cm. Oare dezavantajeaza mult tija scaunului prea ridicata ?! Momentan are lungimea iesita de 19cm pana la barile scaunului.

  • As vrea sa imi cumpar un bmx de pe un site si nu stiu dac aeste prea mica , am 1.75 m si bicicleta are 20.75 inch iar eu nu stiu ce sa fac va rog raspundeti la intrebare.

  • Nu va mai luati dupa calcule, fiecare dintre noi este unic, avem picioarele mai lungi sau mai scurte, probati neaparat bicicleta. Personal am 1,70 si am o bicicleta de 54 care mi se pare superba. Mai am una de 48 care mi se pare de copii. Deci, PROBATI bicicleta inainte sa o cumparati!

  • ai dreptate eu am un mtb si am 1,69m si de 18 inchi litera M si mi se potriveste perfect , daca e sa eu dupa clasament imi trebuia 16 ceia ce mi se pare mica de copii de 16 inchi deci cloncluzie trebuie probata bicla inainte de a cuparaoo.

  • Buna. Eu am o inaltime de 1,57… ce ar trebui sa fac in cazul acesta? nu as vrea sa imi iau de la copii totusi…cam ce dimensiune de cadru mi-ar fi potrivita?

  • Mai intreb din nou …un cadru de 20 inchi… daca am 1,96 …ma va incurca la pedalat?… voi sta incomod pe bicicleta?… sau se poate rezolva cu tija de sa data mai sus?

  • Johnny, cam ceva de genul 29er as vrea si eu. am 1,82 m si distanta intre picioare 86 cm . eu ma incadrez la 19-20 inchi , deci cred ca tu undeva pe la 21′ cum ziceai . dar ar trebui testata

  • va rog, ce-mi recomandati,ce dimensiuni sunt corecte pt 1.87 si doar 130kg. cadru 19inchi cu jante 29 e ok? ideea e ca as vrea ssa nu fortez spatele ca am hernie de disc si bubbba?

  • .salut,spuneti-mi si mie va rog,cum imi dau seama daca bicicleta mi-e buna?auzisem ceva ca daca stai cu bicicleta intre picioara sa ramana un spatiu intre tine si partea sus a cadrului.Asa este?spre ex am 1,71 si am probat una de cadru 17″, mai aveam juma de cm si atingeam .Lamuriti-ma pls .Multumesc!Stima!

  • La 1,75 imi este mare un cadru de 48 cm? Cu talpile jos si cadrul intre picioare,il ating putin dar nu ma apasa. La un cadru de 43 ramanea distanta intre caru si sezut dar mi se pare mica.
    Ce parare aveti?

  • Buna seara! Am gasit pe net o bicicleta care nu poate fi comandata decat in marimea 48cm. Eu am 1.86m inaltime. Este mica pentru mine? Sa caut un cadru mai mare?

  • am o nevoie de ajutor; am 1,81 inaltime si 83 cm. imi este greu sa aleg intre 17″ si 19″ pt un 29″. ma simt bine pe ambele marimi.

  • salut. depinde si de cadru pentru ce proba a fost construit. eu am 1.72 si am avut pt strada cadre de18 si 20( care era la limita), iar pt cadu de dirt am de 16 si este ok

  • Salut
    Am citit foarte mult pe site-ul dvs. si am gasit foarte multe informatii utile, dupa vreo 4 ani de inactivitate ciclistica as vrea sa-mi cumpar o noua bicicleta. Trebuie sa spun din start ca nu sunt foarte la curent cu noile tehnologii, cert este ca trebuie sa evit bikes din hipermarketuri, fara cadru de otel, fara DHS si FirstBike(si nici SecondHand). Bicicletele detinute anterior erau grele si slabe calitativ, nu imi permiteam sa cheltui foarte mult pentru acest hobby de week end.
    Bicicleta o vreau pentru recreatie dupa work si plimbari mai lungi in concediu, sa zicem ca intr-o vara as vrea sa plec pentru 2-3 zile din Craiova pana pe Transalpina, deci trebuie sa exclud cursierele, asadar Trekking sau Cross pentru asfalt si maxim drumuri de tara trebuie sa caut.
    Bugetul in care as vrea sa ma incadrez ar fi undeva pana la 1300-1400 Ron.
    Din cate am citit la banii as sunt foarte multe optiuni si N site-uri, fiind din Craiova sunt cateva magazine unde as putea sa probez, gen Decathlon sau BBYXSport, dar parerile sunt impartite despre calitatea lor. Din cate am remarcat ar fi bine sa cumpar ceva cu echipare Shimano( minim ACERA), jante duble, frane V-Brake( intretinerea ieftina) etc.
    AS VREA NISTE RECOMANDARI DE FIRME SI POATE CEVA SFATURI DESPRE ANUMITE MARCI(cross, kross, ctm, b’win, etc.)
    Multumesc anticipat

  • Salut, am 1.60-62 cam asa…m-am gandit sa-mi cumpar una de 24 de inch fiind cu o idee mai mica ca cea cu roti de 26…Daca mai intra cineva si vede comentariul meu, rog mult sa lase raspuns. Multumesc.

    • Dacă vorbim de MTB, la înălţimea asta se recomandă roţile de 27.5. Nu prea există biciclete de adulţi cu roţi de 24, doar unele modele mai speciale (gen biciclete pliabile, trial, etc…) iar roţile de 26 sunt pe cale de dispariţie. Oricum, există persoane de înălţimea asta care merg pe roţi mari de 29. În ceea ce priveşte înălţimea ciclistului nu contează atât de mult dimensiunea roţilor ci geometria cadrului şi pentru ce persoane a fost conceput.
      Orice producător serios ar trebui să aibă un tabel cu alegerea mărimii bicicletei în funcţie de înălţime. Un exemplu de tabel de calcul găseşti aici (dar nu înseamnă că e neapărat perfect pentru alt producător): http://www.merida-bikes.com/en_int/bike/frame-size-calculator

  • Salut! daca am 1.92m marimea cadrului de 22, 23 ” ar fi destul de buna? am cautat XXL dar se gasesc rar si la preturi pe masura. am un buget de 2000-2200 lei.

  • Salut.Am 183 inaltime si 86 lungimea intre picioare si am gasit un FS cu marimile urmatoare…ampatament 115…head tube 14 ( cu furca 64) seat tube 47.5 iar top tube 57cm.Credeti ca este potrivita sau ar trebui ceva mai mare cadrul?…mentionez ca o folosesc atat prin oras si plimbari cat si pe coborari si urcari pe munte.Multumesc.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two + 11 =