Pe scurt despre ce-am făcut în weekend pe două roți, sâmbătă dimineața mai exact pentru că în rest am făcut altceva mai puțin interesant. Sâmbătă dimineața mă trezește un mesaj de la Elisei, undeva în jurul orei 7. Mă uit la telefon, dar nu citesc mesajul decât 10 minute mai târziu când mă trezesc de-a binelea. Eli își uitase gelurile pe acasă iar eu îl rugam să-mi ia numărul de la race office pentru că mă decisem să merg până în vecini la Satu Mare acolo unde avea loc un concurs de cross-country din ‘ăla’ olimpic, nu orice confruntare între sate. “Olimpic” e undeva pe locul doi după cuvântul “campion”, cel puțin în vocabularul românilor cu inclinații sportive, semn că ar fi automat ceva spre care tânjește orice ființă și gata. Tot ce e olimpic e absolivt de orice vină și nu mai poate fi privit critic de către niciun locuitor al galaxiei, ați înțeles?
Recunosc că nu mă așteptam la nimic foarte interesant, în principal datorită reliefului din zona unde avea să se desfășoare concursul despre care o să vă povestesc aici. Un relief aproape plat cu niște denivelări mici pe care nu le-aș numi chiar dealuri. Mă enervasem oarecum cu o seară înainte deoarece mi-am dat seama că nu există un drum direct de la Baia Mare la Viile, localitatea lângă care avea loc cursa. Ca să scurtez treaba, în România anului 2016 trebuie să parcurgi undeva la 80 de km cu mașina pentru a ajunge la un punct care aerian e undeva la 40 de km depărtare. Asta nu ar fi ceva special, doar că între localitățile în cauză e doar câmp cu câteva rămășițe de pădure și poate stâne de câini păzite de câteva oi amărâte. Adică și din greșeală puteai să faci un drum asfaltat sau măcar pietruit pe anumite zone ca să legi treburile cumva, nu? Așa măcar de plictiseală să arunci un pic de asfalt din basculantă să-i faci măcar reliefului în ciudă… După cum ziceam, mă așez în mașină, conduc o oră și 20 de minute pentru a ajunge la destinație. Un câmp plin de mașini și muzică destul de bună se aude din pădure. Ajung repede la race office, asta ca să nu-i zic secretariat că sună ca știți voi ce. Chiar dacă eram cu mult după program reușesc să plătesc repede, să iau pachetele pentru colegii de suferință și să plec la mașină. Organizatorii au programat starturi decalate în funcție de grupele de vârsta, cam singurul criteriu pe care poți să-l aplici la o cursă de xco cu categorii. Și e bine așa, am fost de prea multe ori la curse de xco în care nu mai știam nici eu și nici organizatorii cine câte ture a făcut, asta ca să nu mai zic că terminam răgușit și stresat, dar nu de la praf ci de la depășirea concurenților mai lenți.
După vreo două ceasuri în care n-am făcut nimic, am ieșit la o scurtă încălzire deoarece avea să urmeze primul concurs de xco din sezonul 2016 pentru mine. Mi-am propus să nu mai particip pe ramura asta din diferite motive, unele care țin de modul în care ar trebui să te antrenezi pentru așa ceva, iar altele mai subiective precum lipsa plăcerii și durata scurtă a probelor. Ca să nu mai pun și orele de condus până la evenimente de genul pentru a te da efectiv o oră jumătate pe bicicletă. Lipsa unui staf tehnic cu roți de schimb în punctele cheie și faptul că ai nevoie tot timpul de cineva care să-ți dea bidoane sau geluri complică și mai mult problema în cazul meu. Cu toate astea fiind o cursă destul de mediatizată în apropiere de mine și cu un traseu pe care băieții din Satu Mare au lucrat mult pentru a-i da o notă mai tehnică, am decis într-un final să merg.
Despre cursă nu vă pot spune prea multe lucruri foarte interesante. Am pornit mai încetișor și am stat jumătate de tur cu Sergiu pentru a profita puțin de ritmul lui și pentru a nu intra brusc într-un efort prea intens, după care am accelerat treptat. Mi-au trebuit vreo trei ture ca să-mi amintesc puțin de cum ar trebui abordată o cursă de xco și recunosc, mi-a picat bine faptul că din spate nu m-a stresat nimeni având astfel ocazia să mă relaxez pe anumite porțiuni. Venisem totuși cu scopul de a ieși din zona de confort în care intrasem, zonă care mi-a ridicat probleme la maratonul de la Cluj acolo unde lipsa unei urcări lungi și abrupte m-a obligat să trec de multe ori pe turbo fără să am vreo satisfacție dincolo de rezultatul final. Ultimele trei ture le-am abordat destul de constant, dar traseul virajat cu urcări scurte și destul de line mă obliga să merg din forță mai mult decât obișnuiam. Cu toate astea m-am simțit destul de bine iar cursa s-a terminat neașteptat de repede. Am reușit să ajung primul, fiind urmat de Eli, Sergiu și Ștefan a.k.a Ucenicu’ care la final nu s-a sfiit din a declara sezonul de mtb închis.
Traseul. S-a muncit mult la el, s-a construit și un rock garden precedat de câteva trepte din lemn. Când zic rock garden chiar mă gândesc la un rock garden în toată regula cu pietre mari prinse ferm în pământ și cu o singură linie rulabilă undeva pe la mijloc. Chiar dacă nu era lung era lucrat bine și pe coborârea premergătoare te gândeai deja la cum aveai să-l abordezi, cel puțin eu făceam asta. Atmosfera a fost frumoasă cu destul de multă lume pe marginea traseului, lume care s-a strâns ulterior și la finiș astfel încât chiar aveai senzația unui concurs cu o anumită miză. Mulțumesc Dianei pentru bidon și organizatorilor pentru vesta foarte utilă din pachetul de start!
La final concurenții și voluntarii au primit o masă serioasă având opțiunea între o farfurie de Gulyas sau o porție pentru vegetarieni preparată din orez cu legume. Lumea a stat la premiere și la tombolă după care am mai stat puțin la discuții cu cei cunoscuți înainte de a o lua din loc cu promisiunea că voi reveni și la anul dacă-mi mai arde de competiții de xco! Recomand concursul tuturor pasionaților de cross-country, veți găși un traseu deloc plictisitor și cu mult mai atractiv decât lasă zona să se vadă, foarte întortocheat așa încât veți avea nevoie de un timp mai îndelungat pentru a memora toate zonele și cum se înlănțuiesc acestea. Nefiind prea tehnic nu veți avea probleme în a-l parcurge și veți găsi repede plăcerea pe el.
