Cozia MTB – starea traseului

Miercuri, 18.05.2016, am fost şi am parcurs traseul lung de 55 km al concursului Cozia MTB ce va avea loc sâmbătă. Astfel, vă putem informa în legătură cu starea actuală a traseului, dar şi cu o descriere a acestuia. Câteva zone au fost asfaltate în ultima perioadă, aşa că traseul a devenit un pic mai rapid, dar nu neapărat mai simplu.

Am parcurs traseul după ploaie şi este ciclabil 95%, dar ascunde pericole pe care le vom prezenta în continuare. Traseul este unul moderat spre dificil, datorită urcărilor, coborârile fiind aproape toate de mare viteză. Secţiunile tehnice sunt aproape inexistente. Din punct de vedere a peisajului, traseul ne plimbă prin sate izolate de pe dealurile vâlcene, având de multe ori privelişti superbe asupra văii Oltului. Nouă ne-a plăcut aproape din toate punctele de vedere, dar ne-am fi dorit nişte coborâri mai tehnice şi mai solicitante. Ce nu mi-a plăcut niciodată este că, deşi se numeşte Cozia MTB, traseul nu urcă aproape deloc spre masivul Cozia, dar asta e doar o problemă de principiu. Vă vom prezenta în contiuare traseul pas cu pas.

Prima urcare a traseului este acum asfaltată în primul km pănâ când se termină casele, apoi este acelaşi drum de pământ. Pe prima bucată nu sunt probleme deosebite. Panta este mare şi lungă, încercaţi să nu porniţi foarte tare dacă nu puteţi susţine efortul respectiv 30 de minute. După cam 10 minute, se iese din drum pe o potecă abruptă la stânga, ce face legătura cu un alt drum aflat un pic mai sus. Această potecă, care poate fi parcursă pe uscat, nu merge şi pe noroi din cauza aderenţei precare, aşa că va fi vorba mai mult ca sigur de 2-300 m de push bike.

Pe drumul din pădure pe care continuă urcarea noroiul este prezent aproape permanent, dar pune probleme de aderenţă doar pe alocuri. Noroiul nu e lipicos, bicicleta nu e afectată, dar unele bucăţi mai abrupte ar putea să fie nevoie să le parcurgem tot la push-bike. În total aş spune un maxim 15-20% în cel mai rău caz. Fiind zonă de pădure, noroiul se usucă mai greu. Dacă nu va mai ploua, situaţia se va mai redresa totuşi.

Pe potecile din poienile ce duc spre primul sat, există zone bune şi zone cu noroi mare, trebuie aleasă o linie bună, dar iarba poate oferi surprize. Aici zonele sunt expuse la soare, vor fi probleme doar dacă va ploua în seara sau noaptea dinaintea concursului.

Urmează o porţiune lungă cu drumuri pietruite, de mare viteză. Aici vă recomandăm prudenţă, pot să apară inopinat persoane, maşini sau animale şi să fiţi nevoiţi să frânaţi brusc. Pe alocuri terenul e instabil, recomandăm un pic de prudenţă.

La ieşirea de pe drumul pietruit urmează o coborâre pe poteci înierbate. Acestea ascund destul de multe surprize sub forma bălţilor. Dacă e ud, trebuie atenţie, bicicleta poate derapa uşor. Altfel, nu sunt probleme deosebite, până în drumul judeţean urmează o nouă bucată de drum pietruit de mare viteză.

Din drumul judeţean începe a doua urcare, din nou destul de lungă şi care trebuie abordată economic. O mare parte din ea e acum asfaltată, dar nu şi uşoară, are înclinaţie destul de mare pe alocuri. După terminarea asfaltului urcare continuă puţin pe drum pietruit, apoi se merge pe curbă de nivel. La un moment dat începe să apară noroiul pe drum. Acolo nu are cum să se usuce. Recomandăm prudenţă, eu am intrat într-o baltă foarte adâncă de noroi nisipos care mi-a pus pe butuci transmisia, a fost nevoie să spăl şi să lubrifiez abundent lanţul ca să pot continua.

Finalul urcării este pe o bucată superbă de drum de tractor, poate printre cele mai frumoase urcări pe care le-am văzut. Pentru cei bine antrenaţi, aceasta se poate parcurge integral pe bicicletă, oferind o mare satisfacţie. Atenţie, nu se termină acolo unde se vede, mai e o bucată după aceea, dar înainte există o mică zonă de „tras sufletul”.

Urmează o serie de poteci şi drumuri prin pădure unde erau secţiuni cu noroi destul de mare şi alunecos. Din nou, nu afectează bicicleta, dar roata fuge foarte uşor, chiar cu anvelope cramponate, e un soi de noroi nisipos care se rupe. Se poate merge destul de tare, dar cu prudenţă.

Urmează un drum pietruit printr-un sat, are şi acesta nişte zone cu noroi unde n-ar fi bine să intraţi în viteză maximă, trebuie atenţie în faţă. Apoi urmează o mică bucată de drum îngust asfaltat prin pădure, superbă după părerea mea. Îmi aducea aminte de drumurile din Alpii italieni…

După asfalt, urmează un drum pietruit de foarte mare viteză şi de bună calitate: dacă vreţi să îi daţi viteză, aici e momentul! E pregătit de asfaltare şi era nivelat cu utilajele când treceam noi. Sunt vreo 2-3 km de mers „blană” fără pericole.

Din acest drum se iese pe altul mai prost la dreapta. Aici era din nou noroi, foarte instabil, am fost nevoiţi să mergem destul de încet. E vorba de o coborâre cam de 2 km până într-un mic sat. De acolo, se continuă pe drumul forestier în jos pe vale, din nou se poate merge cu mare viteză. Calitatea drumului nu e chiar aşa bună, dar nu ascunde obstacole foarte mari.

Din acest drum se iese pe ultima „buclă”, ce începe acum cu o urcare asfaltată, dar cu o înclinaţie de 20%. Nu vă lăsaţi păcăliţi de asfalt să trageţi tare, e foarte lungă şi foarte grea, mult mai lungă decât vă închipuiţi. Fiind şi pe final de concurs, ţineţi cu dinţii de ultima energie. Din asfalt, continuăm urcarea pe un drum pietruit îngust pentru mai mulţi km. Drumul devine doar pe final mai vălurit, cu momente de răgaz.

Coborârea finală este pe o potecă superbă, dar din păcate destul de problematică pe noroi. După o primă bucată pe iarbă unde am constatat că nu sunt ascunse denivelări prea mari şi se poate merge tare, urmează o bucată prin pădure destul de dificil de parcurs pe bicicletă în condiţiile respective, de multe ori am mers cu un picior scos din pedală. Ultima bucată este un trail frumos printre copaci, cu ceva probleme de aderenţă doar pe ultima sută de metri. Una peste alta, dacă e ud, abordaţi totul cu atenţie, ar fi trist să vă accidentaţi înainte de final.

Traseul ajunge apoi în asfalt în drumul judeţean, pe care îl urmează pentru vreo 4-5 km până la finish. Aici se poate trage tare şi câştiga mult, experienţa de şosea îşi va spune cuvântul (cadenţă, poziţe aerodinamică). Pe noi ne-a bătut vântul din faţă…

Evident, elementul cheie va fi alegerea anvelopelor şi a presiunii din ele. Deşi pe bucăţile dificile ar merge perfect o anvelopă de noroi, traseul are foarte multe bucăţi rapide, de fugă, pe care acestea vor fi un mare dezavantaj. Dacă vreţi un timp bun, vă recomandăm nişte anvelope polivalente cu comportament bun pe noroi, gen X-King sau Rocket Ron, lăsate cât de moi se poate.

Pentru relevanţa descrierii trebuie să precizăm că am folosit anvelope Vee Trail Taker 29×2.25, model ce oferă un compromis bun între aderenţă şi viteză şi care prezintă crampoane mari şi rare pe lateral. Iniţial am pornit cu o presiune de 1.7 atm dar am scăzut-o pe la 1.4-1.5 cu rezultate bune.