Acum citesti
Coclaurile de lângă Piața Victoriei din București

Nu sunt specialist în construcții, dar sunt de părere că orice șantier ar trebui împrejmuit și semnalizat cum se cuvine. Cu atât mai mult cu cât se află în buricul unei capitale europene. Mă rog, toată treaba asta cu București, capitală europeană, devine deja pentru mine un subiect de umplut golurile partenerului din diverse conversații plictisitoare.

Am trecut de multe ori prin zona în care va răsări cât de curând Bulevardul Uranus, dar de abia acum mi-a picat fisa că aș putea să imortalizez câteva imagini cu șantierul desfășurat în zonă. Cum totul este la liber, nu am ratat ocazia de a mă distra și cu bicicleta, cu puțin trial urban, acolo unde s-a putut.

În orice caz, este uimitor că vorbim despre un spațiu deschis publicului, mai ales că libertatea de a păși pe unde te taie capul, iar aici mă refer în special la copii, te poate duce rapid într-o groapă mai adâncă decât puțul din fundul curții de la țară. Mai pune în calcul și peisajele care arată ca în urma unui bombardament cu arme chimice și întreabă-te oare care-i va fi mirarea străinului care calcă din întâmplare prin acele locuri.

Nu sunt revoltat, doar mă amuz ușor, așa ca de duminică seara. În plus, cei care asigurau paza au savurat din plin prestația mea cu bicicleta, alături de vecinii care locuiau în casele aparent părăsite și de câinii fără stăpân care lătrau permanent. Bucureștiul este orașul contrastelor, iar în cazul de față, gustul care mi s-a impregnat la vederea acestor imagini, nu s-a disipat nici după ce mi-am clătit ochii ulterior cu impozanta clădire a guvernului, aflată la doi pași de locul pe care-l poți admira în fotografiile de mai jos.

Vezi Comentarii (3)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one × two =