Ciclistul refractar la tehnică, faţă cu fitting-ul. Cum se desfăşoară o şedinţă la magazinul Bike4You

Afinitatea pentru tehnică a familiei Sandu nu a fost vreodată una deosebită. În anii ’90, setarea canalelor TV care începuseră să se înmulţească era un ritual pe care doar eu reuşeam să îl duc la capăt, am unchi care încă ţine o agendă de buzunar pentru a da telefoane de pe… mobil, iar tăică-meu nu s-a obosit să îşi ia permis auto, o chestie pentru care în secret îl admir. Chiar acum scriu de pe un calculator care îmi da mesaje ce mă avertizează că Google Chrome nu o să mai poată primi update-uri din cauza Windows XP-ului instalat în vremuri imemoriale, ceea ce, câtă vreme nu mă împiedică să scriu acest articol nu mă deranjează absolut deloc. Nu sunt aşadar un vlăstar al vreunui neam de ingineri, ceea ce face ca tot ceea ce ţine de măsurători şi reglaje să fie trecut graţios cu vederea. De aceea, conceptul de bike fitting era privit de către mine drept ceva sublim, o acţiune absolut necesară pe care o programasem însă într-un viitor… nedefinit.

Cum am schimbat însă bicicleta de şosea şi am auzit vag de teoria câştigurilor marginale, am devenit din ce în ce mai preocupat să nu îmi risipesc energia mea finită pe o bicicletă care să nu fie corespunzător reglată. Iar la ieşirile cu plutonul organizat de Georgios Georgiadis sau Iorgos aşa cum mulţi îl ştiu, grecul care coordonează printre altele şi lotul naţional de ciclism de şosea, mi-a atras atenţia că am şaua ba prea jos, ba prea în faţă, mi-a vârât morcovul aşadar şi am decis că ar fi păcat să îmi subminez setea de performanţă pe o bicicletă care pur şi simplu nu e în parametri. De aici, până la o vizită la magazinul Bike4You, pentru o şedinţă de bike fitting cu însuşi Iorgos, a fost un singur pas, pe care l-am făcut într-o după amiază ploaioasă, înainte de a pleca la drum spre Salonic, la Turul Alexandru cel Mare. Care este rostul unei şedinţe de fitting mi-a explicat chiar Iorgos, care are mai departe cuvântul:

„Din momentul în care ai mai mult de două antrenamente săptămânal, cu picioarele clipsate pe pedale, dacă antrenamentele devin mai intense şi nu ai poziţia făcută aşa cum trebuie, forţezi articulaţiile, în special genunchii, dar dureri pot apărea şi în zona mijlocului. Totul începe de la modul în care îţi fixezi plăcuţele pe pantofi, dacă acest lucru nu se face corect, tot restul corpului are de suferit. Apoi, înălţimea şeii este importantă pentru că în funcţie de ea generezi forţa cu care pedalezi – cea mai mare forţă este între punctul de maximă întindere şi cel mai jos nivel la care ajunge piciorul. Lungimea între ghidon şi şa determină apoi cât de bine respirăm, cu cât mai întinşi suntem, întindem şi plămânii, plus că la şosea trebuie să fim şi aerodinamici. Scopul fitting-ului este ca forţa generată de ciclist să meargă acolo unde trebuie, să propulseze bicicleta, la o viteză cât mai mare, dintr-o postură cât mai aerodinamică, fără a avea probleme articulare.”

Sistemul folosit vine de la Bici Support, primul pas prin care am trecut fiind marcarea punctului celui mai lat al metatarsului, în funcţie de acesta făcându-se montarea plăcuţelor, pe un instrument anume proiectat. Deja a rezultat faptul că am un picior atipic, să nu spun mai mult, cu acest punct maxim mai sus decât norma, ceea ce a făcut ca plăcuţele să fie montate mult mai jos. Recunosc cu această ocazie că mereu am montat plăcuţe „ochiometric”, să dea simetric pe talpa pantofului. Mai departe, am fost măsurat pe un stand special, voi aminti aici de lungimea „inseam”-ului, un termen foarte bine ales, de aceea îl prefer celui de „crac”, aşadar lungimea cusăturii interioare a unui pantalon, din zona… bazonului până la talpă. Măsuraţi au fost şi umerii, între articulaţiile mioclaviculare, femurul, braţele, după care datele au fost introduse în program şi… hocus-pocus… Focus, mi-a apărut pe monitor bicicleta „perfectă”, cu parametri geometrici. A rezultat că port mărimea 57, după care Iorgos a trecut la reglarea bicicletei. În linii mari, tija de şa a fost ridicată, ghidonul coborât, şaua a fost aşezată cu „bolobocul” în aşa fel încât să fie paralelă cu solul, practic bicicleta fiind „rearanjată” conform dreptelor marcate cu roşu din schema oferită de program. Aceasta nu a fost atât de dificil, întrucât mărimea L a Focusului Izalco, înseamnă un seat tube de 560 de mm. Am aflat că am nevoie de o pipă mai lungă, dar sincer să fiu, mă îndoiesc că o voi cumpăra vreodată, dacă nu cumva cedează cea actuală, asa cum fanii mai vechi stiu ca s-a intamplat la MTB. De menţionat că lungimea între axul roţii şi axul anterior al pipei a fost lăsată cu 1 cm mai mare  decât cea specificată de program, Iorgos, explicându-mi că de pe la treizeci de ani nu e chiar bine pentru spate să stai atât de „rupt din şale” pe ghidon. Am luat notă cu un oftat…

Cert este însă că în momentul în care m-am urcat din nou pe bicicletă, mai întâi pe trainer şi apoi la o plimbărică pe lângă magazin, pot spune că „s-a făcut lumină” şi că m-am simţit ca acasă. Bicicleta devenise mult mai spaţioasă şi chiar dacă Iorgos m-a averizat că noua poziţie s-ar putea să mi se pară ciudată la început, obişnuit probabil să tot sar de pe un vehicul cu două roţi pe altul, nu am avut nici o problemă de acest gen, iar în Grecia, lucrurile au mers ca unse, bicicleta a fost cu mine şi cine ştie, oi fi împuşcat şi vreun câştig marginal din moment ce am prins până şi podiumul în categoria de vârstă… Acest articol nu se doreşte a fi unul exhaustiv despre fitting ci mai degrabă experienţa unui tip leneş într-ale „reglajelor”, care a făcut totuşi pasul spre mare în direcţia unui specialist în astfel de operaţiuni. Şi cine ştie, poate anul acesta schimb şi Windows-ul…

Material editat de Marc Sandu.