Radu Diaconescu, omul nostru plantat în inima Europei, mai precis în München, Germania, ne trimite un articol despre cum stau lucrurile într-una dintre cele mai prietenoase țări pentru bicicliști.
În Romania ciclismul își ia încet încet avânt, iar lumea începe să considere bicicleta ca o modalitate practică de a se deplasa pe distante scurte sau de a-și petrece timpul liber. Din păcate însă, ne lipsesc încă pistele de biciclete și o legislație care să protejeze cicliștii. Toți ne uităm la vecinii din Uniunea Europeana și oftăm cu greu. Dar nici în țările din Vest nu este totul atât de roz pe cât pare, iar în spatele a ceea ce s-a realizat pana acum se ascunde multă muncă, bani și interes politic.
În cele ce urmează am să prezint impresia mea cu privire la piața de biciclete și din Germania, precum și a atitudinii germanilor în privința acestui sport. Pe lângă aceasta voi adăuga și câteva cifre oficiale obținute în urma unor studii și sondaje pe această tematică.
Piața de biciclete
În statistici este estimat ca există aproximativ 70 de milioane de biciclete în Germania (în 2011). Numărul de biciclete vândute anual se ridică la aproximativ 4 milioane, iar prețul mediu al unei biciclete este în jur de 500€. Cifrele de afaceri cumulate ale producătorilor de biciclete se ridică la aproximativ 2 miliarde €, cu o creștere razantă de 8,8% în 2011.
Dintre acestea, cele mai iubite tipuri de biciclete sunt cele de oraș, de trekking și de munte. De asemenea, bicicletele electrice sunt foarte căutate momentan, prognoza de vânzări pentru 2013 fiind de peste jumătate de milion de bucăți. Prevalența bicicletelor pentru trekking și ciclism montan este ușor de înțeles dacă luăm în considerare faptul că cel puțin în sudul Germaniei există munți peste tot. Este un sport foarte popular practicat în week-end, iar oamenii iau acest hobby foarte în serios: există o multitudine de cluburi și asociații de ciclism (montan său de stradă) care se implică în activități sportive, dar și în menținere a traseelor montane.
Din cauza puterii de cumpărare mai ridicate, majoritatea bicicletelor pe care le vezi pe trasee sunt de calitate. Motto-ul preferat al germanilor este: „sunt prea sărac și nu îmi permit să irosesc banii pe un produs de proastă calitate”. Astfel, la cumpărarea unei biciclete nu se pune problema banilor investiți, ci a calității și a siguranței pe care o obții.
Dacă faci un calcul constați că au dreptate: o bicicletă de calitate poate fi folosită cel puțin 10 ani de zile. Dacă distribui investiția inițială pe această durată, suma anuală nu mai pare atât de mare, iar ca bonus ai o bicicletă cu care îți face plăcere să mergi. Și toți știm ce înseamnă asta: cu cât îți place mai mult, cu atât folosești bicicleta mai des. Totuși, multa lume nu își poate permite nici în Germania să dea câteva mii de euro pe o bicicletă, dar din fericire majoritatea magazinelor oferă plată în rate, FĂRĂ dobândă. Uitându-mă la bicicletele pe care le văd de regulă pe trasee, observ că majoritatea gravitează undeva între 1000-2000€ ca valoare. Bănuiesc că acest lucru se datorează și faptului că bicicliștii încep să practice sportul de la vârste mai mici, și au de obicei mai mult timp pe care să-l investească în hobby-uri (legea prevede 30 de zile lucrătoare libere pe an). Aceștia ajung astfel ajung la un anumit nivel unde nu mai sunt mulțumiți cu bicicletele entry-level, iar aceasta (cuplat cu posibilitatea de a lua o bicicletă în rate) conduce la o creștere a sumei învestite în bicicletă.
O altă diferență mare fata de România sunt costurile pentru service. Tocmai azi am avut ocazia să verific prețurile pentru centrat rotile. 15€ pentru roata din spate, 10€ pentru roata din față, a durat vreo 3 ore, și am avut încă noroc pentru că nu suntem în timpul sezonului, altfel ar fi trebuit să îmi programez reparația cu câteva săptămâni înainte. Vă puteți da seama că prețurile și la alte servicii sunt similare: la reprezentanța Specialized un service general (uns lanțul și încheieturile, reglat suspensia și schimbătoarele) costă 60€. Reparații mai complicate conduc relativ repede la facturi de mai multe sute de euro. Aceste costuri însă nu sunt arbitrare. Calitatea muncii mecanicilor este deosebită și aceștia pun foarte mult accent pe reputația care și-o fac. Bineînțeles că ți se oferă garanție pentru piesele înlocuite și pentru calitatea reparației, dar nu garanția este importantă, ci faptul că bicicleta nu ți se va strica pe vârful muntelui.
Fahrradland Deutschland
Tradus: „Germania, patria ciclismului”. Nu, nu este o exagerare. Poate că nu este la același nivel cu Olanda, dar cifrele vorbesc de la sine: în medie există 2,5 biciclete pe familie, iar aproximativ 78% dintre familii au cel puțin o bicicletă. În urma unui studiu recent, 41% din cei întrebați foloseau bicicleta de mai multe ori pe săptămână, iar 15% chiar zilnic. Aceasta se datorează în mare parte educației primite și a infrastructurii dezvoltate pe parcursul anilor.
Germanii sunt de felul lor mai pragmatici, și încearcă, când se poate, să economisească cât mai mult și să conserve ceea ce pot conserva (natura). Există o întreagă politică de a polua cât mai puțin, de a nu irosi resurse (indiferent dacă este apă, curent sau căldură) și sunt îndoctrinați cu această politică de mici copii. Într-o țară în care pe fiecare mașină îți este indicat cât CO2 produci la suta de km, unde taxele anuale ale mașinii se orientează direct după noxele emise și unde mașinile mai vechi sau care emit prea multe gaze toxice nu mai au voie să circule deloc în centrele orașelor, oamenii adoptă bicicletele ca un mod de transport practic, ieftin și ecologic și în plus evită astfel aglomerația din centrul orașelor mari.
Voi lua ca exemplu München, orașul în care locuiesc, pentru că este un oraș exemplu în Germania în privința rețelei de piste de biciclete, cu aproximativ 1.200 km de piste special amenajate. Dintre acestea, aproximativ 350 km au indicatoare speciale cu direcția fiecărei piste. Se laudă, și pe bună dreptate, că sunt capitala ciclismului în Germania.
Infrastructura prezentă permite bicicliștilor să se deplaseze peste tot. Pistele de biciclete le poți vedea peste tot, de multe ori separate pe fiecare parte a străzii, dar și ca magistrale late de câțiva metri cu mai multe benzi exclusiv pentru bicicliști. Acolo unde nu există pistă special amenajată, bicicliștii sunt bine-veniți pe carosabil, iar șoferii sunt obișnuiți cu bicicliștii în traficul de zi cu zi. Bicicliștii la rândul lor se comportă și ei exemplar, în mare măsura din cauză că deja la 12 ani fac la școală cursuri speciale de mers pe bicicletă, unde învață și regulile de circulație. Pe scurt spus, educația primită îi ajută să se respecte reciproc și să trăiască armonios unii cu alții, șoferi, bicicliști și pietoni.
De asemenea, există peste tot puncte unde poți închiria biciclete la prețuri derizorii și există chiar și programe speciale de genul call-a-bike unde poți închiria o bicicletă cu un simplu apel telefonic. În plus, ai posibilitatea să iei bicicleta cu tine în trenuri și metrouri, având de multe ori compartimente special amenajate în acest scop. Ateliere de reparații găsești practic la fiecare sută de metri, deși în timpul sezonului ciclist este extrem de greu să faci o programare pentru reparații.
Pistele pentru biciclete sunt de obicei foarte bine marcate, cu indicatoare la intersecții astfel încât știi tot timpul unde te afli și în ce direcție trebuie să o iei. Asta este valabil chiar și pentru traseele montane, nu numai pentru cele din oraș. Acolo unde astfel de marcaje nu sunt posibile, există coordonatele GPS ale traseelor care pot fi încărcate într-un sistem de navigație. Tipurile de piste de biciclete disponibile sunt foarte diverse, de la benzi asfaltate până la drumuri forestiere special amenajate, cărări prin pădure, pump-track-uri și rampe pentru dirt-biking.
Infrastructura este bineînțeles inutilă dacă lumea nu știe că aceasta există. Popularizarea pistelor de biciclete este foarte importantă, și practic toate paginile oficiale de internet ale orașului și a regiilor autonome sunt pline de informații cu privire la rutele disponibile, ateliere de reparații, oferte speciale are firmelor de transport, planuri ale rețelei de piste, etc. Trebuie doar să fii interesat să te uiți.
Diverse cluburi de turism și asociații sportive organizează evenimente la nivel de amatori sau de profesioniști, contra unei mici taxe de participare care de obicei abia acoperă costurile organizării. Un astfel de eveniment sportiv este 24h MTB-Race München (o cursă mai serioasă și mai de performanță, foarte rapidă și de anduranță), iar unul la nivel de amatori ar fi Schnitzeljagd Sölden (o „cursă” enduro relaxată și distractivă). Majoritatea evenimentelor de amatori sunt concepute astfel încât să fie amuzante și relaxante, și cu câteva elemente mai dificile pentru cei care vor să își consume energia.
În ciuda diferențelor mari, și noi vom ajunge mai devreme său mai târziu la același nivel de echipare tehnică ca și bicicliștii din Germania, dar ceea ce contează cel mai mult este să abordam acest sport în singurul mod prin care beneficiază toată lumea: civilizat, politicos, cu zâmbetul pe buze. Până la urmă, ne plimbăm cu bicicleta de plăcere, vedem munții, savurăm adrenalina și ne întoarcem fiecare acasă bine dispuși și victorioși în fata propriului ego.
E adevarat ce zice la sfarsit. Intr-o buna zi Romania va avea si ea autostrazi ca Germania, piste de biciclisti pe fiecare strada, strazile drepte si nu intortocheate si imposibile, cu o numerotare haotica. Peisajul urban nu va mai fi presarat de cate o cladire noua din otel si sticla intre doua facute in 1800, ci totul va fi armonios planificat dinainte si deabia apoi construit. Numele strazilor nu se va mai schimba dupa cum bate vantul ci vor ramane cu adevarat istorice si vom avea si firme cu renume de sute de ani, ca strainii. Si toate asta se vor intampla cand deja strainii vor fi colonizat deja cu succes Marte si se vor plimba cu nave spatiale. Romania cea eterna si statornica va fi ceea ce este si acum : o oglinda spre trecutul tarilor lor.
„Bicicliștii la rândul lor se comportă și ei exemplar, în mare măsura din cauză că deja la 12 ani fac la școală cursuri speciale de mers pe bicicletă, unde învață și regulile de circulație” FOARTE FOARTE IMPORTANT!
@ Dani, pe vremea comunistilor se faceau si la noi cursuri de circulatie in scoli, dar acum e „libertate”.
Cand am ajuns prima oara in Germania, in 1990, cand aveam 10 ani si am vazut pistele de biciclete, mi se parea culmea nivelului de trai. Plus ca intre toate localitatile exista drumuri asfaltate numai pentru biciclete.
„bicicliștii sunt bine-veniți pe carosabil”, in niciun caz in Germania, poate in Austria. In Germania soferii sint la fel de indolenti ca cei de la noi. Am avut ocazia sa ma dau pe strazile din Austria unde soferii te depasesc schimbind banda, in Germania trec la 50 cm de biciclist la o viteza de 90 kmh.
Interesant articol, dar mottoul german este de fapt un proverb evreiesc care zice, „sunt prea sarac ca sa ma imbrac ieftin”.
Te contrazic, Serban! Eu am stat 9 luni in apropiere de K-lautern si am folosit bicicleta ceva vreme. Soferii sunt foarte grijulii si atenti atat cu biciclistii dar in egala masura cu pietonii! Oricum, ceea ce am vazut si am simtit pe pielea mea nu cred ca o sa se intample in Romania, cel putin nu in timpul vietii mele! Din pacate!
Flavius, probabil n-am vazut eu bine. Ma dau doar de 6 ani incoace pe strazile din Austria si pe cele din Bayern. E o diferenta majora intre masinile cu A si cele cu D. Ce e interesant e ca nici nu vor sa faca altfel, adica nemtii se cred cei mai destepti indivizi de pe planeta. Vecinii lor austriecii au 10 clase peste ei, cel putin in ce priveste turismul.
Serban, nu vreau sa intru in nici o polemica, nici nu vreau sa par ca stiu eu dar, vreau sa fim foarte obiectivi: dupa cum chiar tu ai spus in primul comentariu, cum ca soferii nemti se compara cu soferii romani, foarte importent, din romania! Eu stiu ce am vazut si ce am trait pe propria piele si nu incerc sa conving pe nimeni! Pe de alta parte nu am fost in Austria si deci nu pot comenta!