Acum citesti
Cezar Băjenaru despre cum a fost la Bistritz Funduro, prima cursă de enduro a anului

Cezar Băjenaru a fost prezent la prima cursă de enduro a anului, inclusă în Cupa Națională de Enduro, și a fost suficient de amabil și de disponibil să ne scrie un race report. Așadar, haideți să aflăm împreună cum s-au desfășurat ostilitățile dincolo de Carpați, nicăieri altundeva decât la Bistrița.

Cum spuneam, Cezar să dă cu stil și cu flow, ca de obicei.

Tocmai m-am intors de la Bistrita si pot sa spun ca inca mi-a ramas zambetul pe buze. Prima etapa a Cupei Nationale de Enduro a avut loc la Bistrita, in padurea Codrisor, loc in care mi-am tocit cauciucurile cu mare placere si in trecut, mai precis traseul Flowride.

Vineri, ziua 0 – Ziua noastra a inceput dimineata pe la 7:00. Impreuna cu Remus l-am asteptat pe Florin sa vina cu duba la mine la atelier sa incarcam toate bagajele si bicicletele si sa o luam din loc cat mai rapid. Ne-am hotarat sa plecam vineri pentru ca stiam ca o sa ne dam ca descreieratii pe acolo si ca nu ne vom multumim doar cu o singura zi, antrenamentele oficiale fiind sambata. Vremea era destul de groaznica si nu promitea mult avand in vedere ca suntem in acea perioada a anului in are avem trei anotimpuri pe zi. Nu ne-a interesat prea mult asa cum nici cauciucuri de noroi nu ne-am luat. Odata ajunsi in Bistrita ne-am cazat rapid si ne-am dus la dat.

Plouase recent si stiind din anii trecuti cat de alunecos poate fi noroiul din Codrisor, trebuie sa recunosc, am vrut sa raman linistit la cazare gandindu-ma ca va iesi soarele si va usca totul rapid. Spre binele meu Florin si Remus m-au convins sa ma pun in miscare asa ca ne-am dus sa ne porcim, doar n-am venit cu haine curate degeaba.

Desi aveam duba lui Florin la dispozitie, nu ne-am apucat sa facem shuttle pana sus ci am ales sa pedalam, asta facem in fiecare zi in acasa asa ca nu ne puneam problema ca o sa obosim plus ca nu eram presati de timp. Spre bucuria noastra toate traseele erau deja terminate si marcate, lucruri care ne-au pompat maxim odata ajunsi sus. Am inceput cu specialele mai putin cunoscute adica 2, 3 si 4, deoarece speciala 1 o stiam din anii trecuti si am lasa-o la final. Nu ne imaginam ca pe un deal asa de mic poti face asa trasee faine si lungi. M-am simtit fantastic chiar din prima tura!

Sambata, ziua 1 – M-am trezit dimineata pe la ora 7 si m-am deprimat groaznic. Daca vineri fusese noroi si ploaie, sambata era o ceata de nu vedeam casa vecinului. Am intors frumos spatele catre geam si m-am pus inapoi la somn. Nu a durat mult pana cand a iesit soarele, iar totul s-a schimbat dramatic. Am sarit in pantaloni si ne-am dus la dat din nou. Au urmat aproape sapte ture doua dintre ele facute cu shuttle. Nu mai spun ca ne opream de nenumarate ori pe traseu si gaseam linii noi, unele facute de altii, altele de noi. Diversitatea traseelor pot sa spun ca a fost maxima. De la viraje libere pana la contrapante mari, hopuri mici si hopuri mari, totul intr-un singur pachet. Exact cum spuneam, ne-am dat in continuu pana s-a lasat soarele.

Duminica, ziua 2, concursul – De data aceasta ne-a dat soarele jos din pat. Dimineata era fabulos afara. Ne-am facut rapid de mancare, planul de bataie si ne-am indreptat catre padure. Startul l-am avut la 10:30, destul de tarziu avand in vedere ca incepuse deja de la ora 9:00. Eram echipa cu numarul 17 (25 in total) asa ca am avut timp de cafele si reglaje la bicicleta, nu ne-am grabit deloc. Ajungand sus la primul transfer ne dam seama ca timpii sunt destul de inghesuiti (nu ne plangem deloc) si ca de fapt ar cam trebui sa ne miscam destul de repede pentru a evita vreo penalizare. Eram deja rupt de oboseala de zilele trecute asa ca dintr-o data a devenit o provocare. Prima etapa a fost haos pentru mine. Urasc prima tura intr-o competitie de cand ma stiu. Niciodata nu stiu cum ma simt pe traseu si tanjesc catre una de incalzire. Prima speciala a fost cea cu cele mai multe hopuri, adica vechiul Flowride.

Trebuie sa recunosc ca nu am inteles mare lucru din ele, le-am sarit mai mult din reflex, pur si simplu nu imi doream sa le sar la prima tura. Daca asta m-a indispus putin, undeva dupa sectiunea de pedalare exista o gaura de vreo 3-4 metri lungime care ori te facea sa franezi ori erai nevoit sa dai un bunnyhop peste la viteza maxima. Nu stiu ce a fost in capul meu dar aveam impresia ca merg incet si ca nu imi ajunge viteza sa sar peste. Bineinteles ca am intrat in ea si m-a lovit atat de tare ca mi-am dislocat din nou umarul, asta fiind o problema a mea foarte veche. Am mers cativa metri pe roata de fata, am iesit in tufisuri insa nu m-am dat peste cap, desi ma pregateam pentru asta. Nu stiu daca e noroc sau nu, dar la aterizarea pe roata de fata umarul si-a gasit locul inapoi asa ca mi-am continuat speciala. Stiu ca suna putin deplasat ce povestesc aici insa trebuie sa ma operez pentru aceasta problema.

Restul specialelor au fost pura distractie dar si supravietuire. Am fost atat de obosit incat corpul meu nu mai rapundea la comenzi. Vedeam exact pe unde trebuia sa merg insa pur si simplu nu mai era energie ca sa o fac. In cazul in care va intrebati, nu m-am antrenat deloc pentru 2017 si am venit la concurs cu un hardtail care m-a scuturat in toate felurile posibile. Unele peste altele, am reusit cumva sa termin pe locul 4 la Elite, Remus pe 2 tot la Elite, iar Florin pe 2 la Masters. Cupele se pare ca ridica nivelul sportului. Am plecat multumiti de acolo! Organizarea a mers ceas si nu am intampinat nici o problema. Totul a fost bine marcat si a decurs la timp. Vom reveni cu siguranta si sunt convins ca tuturor le-a placut deoarece traseele au fost pentru toata lumea. Sectiunile care mi-au placut cel mai mult au fost cele de pe speciala nr 3, virajele de pe jgheab si linia din padurea de brazi.

Felicitari Bistritz Bike Shop, Miki, Petra si toti cei care s-au implicat in eveniment! Ati facut o treaba fantastica! Vom reveni cu siguranta!

Material redactat de Cezar Băjenaru.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

18 − 1 =