Acum citesti
Cele mai frecvente defecțiuni la cursiere în timpul turei

Mai ai puțin și o tulești pe ușă afară din casă cu o direcție clară: șoseaua. Cât mai mult din ea, dacă se poate. Cu fiecare kilometru te depărtezi de griji, vântul îți mângâie sau biciuiește fața după caz și totul merge bine, mai puțin în zilele acelea când Murphy e de gardă. Dacă nu ai cameră de rezervă la tine, faci pană. Dacă ai o cameră, faci două pene, iar dacă ai două camere la tine, ți se rupe lanțul. Tipic. Ce începe prost se termină și mai prost, însă putem să combatem câteva dintre cele mai frecvente defecțiuni care survin în timpul unei ture pe șosea.

main

Înainte de a trece la defecțiunile respective, vom face o mică punere în context a situației problemelor tehnice. În principal, există câteva reguli care odată respectate asigură o bună comportare a mecanismului rulant numit bicicletă în timpul unei ture, fie de antrenament, de agrement sau de competiție.

În primul rând, este vorba despre păstrarea bicicletei curate, căci acest lucru facilitează observarea. Când o bicicletă este curată, poți să observi dacă sunt fisuri la nivelul cadrului, în special la îmbinări, suduri sau puncte de lipire, prevenind astfel incidentul neplăcut denumit căzătură. De asemenea, când trenul de rulare este curat și lubrifiat, oferă o tracțiune mai bună, dar și o funcționare precisă a schimbătoarelor, precum și previne uzura timpurie a componentelor din ansamblu: lanț, pinioane, plăci, scripeții schimbătorului. Când jantele sunt curate, saboții de frână oferă aderența maximă, iar când anvelopele nu au noroi uscat pe acestea le poți inspecta pentru diverse obiecte care s-au înfipt în acestea și urmează să provoace o pană. Așadar, păstrarea bicicletei în stare curată ascunde mult mai multe rațiuni de ordin tehnic și practic decât s-ar crede la prima vedere.

Pe urmă, e bine de știut că bicicleta și lubrifianții fac casă bună. Un set de cabluri a căror cămașă este bine unsă, un lanț cu suficient lubrifiant pe acesta, precum și un set de cuvete și niște butuci corespunzător gresați aduc bicicleta foarte aproape de potențialul intenționat de către proiectanții acesteia. Și în acest caz se aplică paragraful anterior referitor la curățare, căci orice mecanism îmbâcsit de lubrifiant la care a aderat și mizerie reduce din capacitățile bicicletei.

Nu în ultimul rând, pentru a preveni defecțiunile mecanice, o bicicletă, de orice fel ar fi aceasta, se folosește doar pentru scopurile în care a fost proiectată. Așadar, așteaptă-te la experiențe traumatizante și dezamăgiri dacă duci un mountain bike de supermarket pe Vârfu Omu sau o cursieră de aceeași categorie pe Transfăgărășan. Sintagme precum „not for racing” sau „not for actual mountain biking” au rostul de a preveni întâmplări dureroare sau tragice chiar. E ca și cum ai vrea să faci poze de colecție cu camera unui telefon mobil. Nu o să îți iasă și mai e și diferența că respectivei camere nu îi cedează frânele sau nu i se rupe furca când cobori cu 80 de km/h.

Acum, să vorbim despre cele mai frecvente defecțiuni în timpul unei ture de șosea cu o cursieră, soluții și moduri de prevenire a acestora.

Pana de cauciuc – Probabil cea mai frecventă pățanie și, în cele mai multe cazuri, cea mai ușor de evitat. Cauzele pot fi multiple, de la lovirea unui obstacol (bordură, groapă, gură de canal etc.) cu roata până la clasicele cioburi, spini, sârme sau alte mărunțișuri aflate pe șosea sau pur și simplu o explozie. În ciclismul de performanță, de cele mai multe ori, pana este considerată eroare de pilotaj, pentru că ciclistul nu a observat obstacolele de mai sus și a intrat direct în acestea (e de-ajuns chiar și într-una). Prin urmare, dacă ești atent pe unde mergi, nu treci direct prin cioburi, ferești gropile, ai anvelopele umflate la presiunea recomandată și, foarte important, schimbi măcar anual anvelopele și camerele, șansele de a face pană se reduc considerabil. În plus, este recomandabil să înlocuiești camera de tot dacă ai mai mult de două pene la activ și la fel și anvelopa dacă deja este străpunsă în mai multe locuri. Totuși, în eventualitatea unei explozii, anvelopa se va sfâșia, devenind inutilizabilă, așa că pentru a preveni astfel de situații poți fie să ai la tine o anvelopă de rezervă (realist vorbind, doar cele pliabile se pot lua în tură, la purtător) sau un baieu pentru jante de anvelope. Nu uita să verifici mereu anvelopele înainte de tură!

Lanțul rupt – Odată cu creșterea numărului de pinioane a seturilor de componente pentru cursiere, lanțurile s-au îngustat, ceea ce înseamnă că sunt mai fragile și se uzează mai repede. Prin urmare, întreținerea lanțului joacă un rol tot mai important, precum și folosirea sa corespunzătoare, ilustrată mai jos. Cum cursierele au majoritateaa două foi, pinioanele care formează prima jumătate rulează cu foaia mare, iar celălalte cu foaia mică. Ideea de bază – nu încrucișa lanțul, căci acest lucru duce la uzura prematură și chiar și la rupere.

cum_utilizezi_corect_foile_si_pinioanele

Plecările de pe loc foarte puternice sau zalele deplasate din poziția lor pot duce la rândul lor la ruperi ale lanțului, așa că mereu verifică lanțul și dacă sesizezi vreun pericol, mai întâi remediază-l și pe urmă mergi la tură. Nu ai vrea să rămâi fără lanț la 50 de kilometri de casă, nu?

Dereglarea schimbătorului – Componentele din gamele inferioare sau unele chiar și din cele medii se pot deregla ușor chiar și în condiții normale de uzură, din motive pe care nu le discutăm aici. Cu atât mai mult acest risc amenință tura oricărui pasionat când în ecuație intră și ploaia, alături de noroi, sau chiar praful în stare uscată. Prin urmare, mecanismele trebuie să fie mereu unse, iar ajustări ale schimbătorului se pot face și din mers, folosind șuruburile din imaginea de mai jos. Rotirea în sensul desfacerii trage de schimbător înspre pinioanele cu număr mare de dinți, în timp ce mișcarea inversă îi dă drumul spre celălalte.

moda_tempo_road_bike_2012

Un minut pentru șuruburi – Oricât de grăbit ai fi, verifică șuruburile plăcilor, a schimbătorului, a tijei de ghidon (atât la prinderea de cadru, cât și la cea a ghidonului) și a celei de șa și dacă sunt strânse roțile. Altfel, te poți trezi fără ghidon, cu șaua coborâtă până la capăt sau cu o roată plecând de sub tine.

lapierre

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three × 1 =