Anul trecut descopeream ciclocross-ul la Zărneşti, de pe … mountain bike – a existat şi o astfel de categorie la Campionatele Naţionale, aşadar gândul mi-a rămas la aceasta disciplină mai mult hibernală a ciclismului. Iar atunci când am văzut noul KTM CX Canic în Austria, glandele salivare au început să lucreze iar mintea să născocească planuri despre cum să măresc la patru grupul de biciclete al cărui păstor sunt. Însă vai, Canic nu e tocmai ieftin – are şi versiune de carbon pentru riderii hardcore, lansarea sa la… apă se face doar in Decembrie, iar Brebina Autumn Cyclocross, cupa de ciclocross organizată de Federaţia Română de Ciclism şi de Torpedo Zărneşti se apropia cu paşi repezi!
Un ciclocross, un ciclocross, am nevoie de un ciclocross, mă trezesc murmurând în fiecare dimineaţă de noiembrie, aruncând câte un ochi nemulţumit pe okazii.ro, până când, pe o importantă reţea de socializare sunt contactat de Mihnea Cristescu, care îmi propune nici mai mult nici mai puţin decât să îmi împrumute un Focus Mares, cu echipare 105, roti Easton si inca un rând de manete de frână pe ghidon, a sa proprietate personală! Tentaţia ciclocrosului e prea mare pentru ca să refuz oferta, mai ales că onorabilul Krapf, al onorabilului Traian Goga îmi e cam mic, şi „I break, I pay”, îi promit lui Mihnea, care e însă relaxat. Aflu despre el că e un fan al acestei discipline, că e implicat în organizarea Brebina Autumn Cyclocross si că pur şi simplu vrea ca acest sport să fie mai popular. Ne întâlnim până la urmă în Parcul Izvor, unde culmea, Mihnea îmi arată nişte foarte faine viraje pe pietriş la 45º şi mă acomedez cu bicicleta, declarându-mă eminamente sedus.
Dăm puţin pe fast-forward şi ajungem la Zărneşti, pe cel mai vechi circuit de motocross din România, acolo unde se va alerga cursa. Eduard Grosu nu face economie de efort şi chiar dacă va concura la Elite, deocamdată cară o roabă plină ochi cu marcaje pentru circuit. Iar acesta e un adevărat deliciu: un prim viraj pe pietriş, în care trebuie să nimereşti o poartă (desigur, larg deschisă), putându-te folosi de o trambulină de motocross ca şi contrapantă, o trecere prin tunelul pentru spectatori, plină cu pietriş, multe viraje de 180 º, unele pe iarbă, un alt tunel – în fapt o mare ţeavă din beton, bine „păzit” de o rampă cu noroi, valuri de motocross mai mari şi mai mici numai bune să exersezi pomparea (dacă te mai ţine fizicul, după câteva tururi…). În meniu s-au mai aflat vreo trei rânduri de cauciucuri de camion/basculantă care trebuiau atacate „la baionetă”, sărind pe ele cu bicicleta în cârca, culmea, un procedeu care mi-a ieşit de astă dată foarte bine, o urcare pretenţioasă pe iarbă, un viraj în cotă de nivel şi desigur „infamele” stinghii din lemn, puse chiar după o urcare mai lungă, pe care un campion belgian de ciclocross le-ar fi sărit poate în bunny-hop.
Acesta a fost aşadar traseul, în linii mari. La Elite, Eduard Grosu a avut parte de un duel relaxat la sprint, inainte de linia de finis cu Ionut Sdrăila, pe locul trei „infiltrându-se” nimeni altul decât Alex Ciocan. Dacă vă întrebaţi cum a fost la Amatori, ei bine, Timotei Pacurar a castigat categoria 19 – 39, la chiar primul sau concurs de ciclocross, cu o bicicleta de concepţie proprie, urmat de Constantin Dumitrana şi de subsemnatul, care se pare că anul acesta s-a specializat în locuri trei. După un start mai degrabă conservator, am recuperat câteva poziţii şi am ţinut-o o vreme aproape de Gustav „Robike” Mircea, stabilind un nou record de puls maxim. Acum sincer, ciclocrosul mi se pare o curată dileală, pentru că în ciuda cauciucurilor oarecum mai late şi relativ cramponate, echilibrul este mereu fragil, eşti mereu la limita aderenţei şi fiecare impuls din partea corpului „pilotului” contează parcă mai mult ca la MTB, pentru că nu există nimic, nu tu suspensii, nu tu geometrie a cadrului care să fie de partea ta! Eşti tu cu bicicleta, în cea mai veche formă a ei, transmisia şi frânele se încarcă de la tură la tură cu noroi, iar combinaţia ghidon de şosea – ergoshiftere devine una foarte pretenţioasă atunci când trebuie să frânezi şi să schimbi viteze, rapid, pregătindu-te pentru un viraj la 45 de grade! De plăcuţele de pe pantofi şi pedalele care se umplu cu noroi, ce să mai spui, se descarcă sau ma rog, se descurcă, fiecare cum poate! De aceea, am aflat că prin Belgia de exemplu, acolo unde ciclocrosiştii sunt la fel de „eroificaţi” de media ca şi fotbaliştii, există aşa numita „pit bike”, adică bicicleta curată pe care ţi-o înmânează mecanicul la schimb, în zona de start/finiş!
Până să ajung însă la un pit bike, trebuie să spun că tura patru a fost una de coşmar: cum am aruncat un ochi pe puls, cum am ieşit din traseu, trebuind să mă întorc, pentru a nu fi penalizat, iar Daniel, riderul din urma mea parcă se tot apropia. Am încercat să evit să intru în panică, pentru ca aş fi făcut şi mai multe greşeli, iar la ciclocross, pot să spun că se joacă mult şi pe greşeli. O alunecare, un lanţ căzut, un pantof care refuză să intre în pedală, asta te poate costa poziţii în cursă, circuitul e scurt şi cam într-o oră petrecerea e gata! Şi cum încercam eu mai bine să fiu fără greşeală, m-am trezit derapând la intrarea în marea ţeavă din beton, reuşind efectiv să mă scurg pe rotundul perete! Din fericire, am pus părţile cele moi la înaintare, protejând bicicleta. Şi uite aşa, am intrat în tunel cu bicicletă şi am ieşit împingând la ea! Parcă fiecare manetă de frână strânsă mă sleia de puteri la sfârşit de cursă şi parcă fiecare pantof îndesat în pedală îşi lua un tribut din nivelul de energie! Frumos, foarte frumos ciclocross-ul, atât de frumos încât deja mă gândesc cum să îmi fac programul din perioada Revelionului întrucât foarte devreme în ianuarie, am aflat de la organizatorii Brebina Autumn Cyclocross, tot la Zărneşti, urmează să se desfăşoare Campionatele Naţionale de Ciclocross!
PS: Mulţumesc Mihnea (Plimbăreţii) pentru bicicletă, din câte ştiu îi lipseşte doar căpăcelul stâng de la ghidon după cursă. Ce pot să mai spun decât că îmi doresc foarte, foarte tare ca anul viitor sa particip la o cursă de downhill. Hello anyone?
