Iată-l și pe colegul nostru de redacție, Robert Dobai, prezentându-și obiectul muncii în această nouă rubrică. Și pentru că are talent la scris, îi voi da deja cuvântul, fără să mai lungesc inutil introducerea. Dobai, ai legătura!
„Mountain bike-ul pe care m-am dat cel mai mult anul trecut și anul ăsta, atât la competiții cât și în numeroasele ture de explorare pe cărări alpine, drumuri forestiere interminabile, poteci prin păduri de foiase și multe alte zone tehnice, e un Merida Ninetysix Team. Bicicleta am primit-o la începutul sezonului 2016 după o perioadă mult prea lungă în care m-am plictisit pe hardtail-uri rigide și prea puțin plăcute pe coborâri mai tehnice. Apariția modelului Nintetysix și în principal faptul că băieții de la Bikefun mi-au trimis acest model la rugămințile mele, a însemnat un pas considerabil în față în sfera plăcerii ocazionate de antrenamentele pe mtb. Am parcurs pe bicicleta asta undeva la 8.000 km, o distanță importantă care mi-a permis să trag multe concluzii cu privire la comportamentul ei.
De regulă nu prea îmi bat capul cu tuning-uri decât dacă e strict necesar și de cele mai multe ori din motive de fiabilitate redusă a anumitor piese. Nu mă veți vedea niciodată căutând o piesă mai ușoară dar de cele mai multe ori probabil voi prefer o piesă mai grea și poate mai puțin performantă, dar mult mai fiabilă. Ca urmare, bicicleta vine în echiparea stoc, echipare căreia nu i-am adus absolut nicio îmbunătățire deoarece îmi satisface toate nevoile pentru disciplina la care o folosesc. Fiind o bicicletă destinată competițiilor, mă așteptam la un comportament mult mai îngrădit, mai puțin iertător și implicit mai plictisitor. Nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit că cei 96mm de cursă la roata spate se simt ca și cum ar fi mult mai mulți, iar poziția pe bicicletă e suficient de relaxată încât să nu simt nevoia să mă ridic din șa ca să schimb poziția pe urcări lungi. Furca e din nou un punct forte al bicicletei, care chiar dacă e privită cu reținere mai mare decât un Big Mac datorită greutății ridicate (și a lipsei de rigiditate torsională), mi-a plăcut din primul moment. Dar să nu o mai laud atât că oricum e greu să păstrez aparența de a fi obiectiv, aveți aici detaliile bicicletei:
Cadru: Ninety-Six CF5
Furcă: Rock Shox RS1 PSSA100
Șoc: Rock Shox Monarch XX cu telecomandă (tip “doamne feri”)
Schimbător spate: Sram XX1 11 viteze
Manetă schimbător: Sram XX1 trigger
Frâne: Sram Guide Ultimate cu disc de 180mm față/ 160mm pe spate
Foaie angrenaj: Absolute Black 32T când e grav sau 34T când e mai lin traseul
Lanț: KMC 11 s SL Silver
Jantă: DT Swiss XR 1501 SPLINE ONE PS15-R12
Pinioane: CS XG1194 10-42T
Anvelope: Maxxis Ikon TR 2.2 EXC, EXO sau Maxxis Beaver 2.0 TR EXO, dacă e tristă suprafața
Pipa: PRC TEAM OS-17
Ghidon: PRC TEAM carbon 720 flat
Chuvetării: FSA
Tijă șa: PRC double carbon superlite 27.2
Șa: Prologo Nago Evo X10 TiroX
Pedale: Shimano XT
Greutate cu pedale și cauciucuri tubeless ready: 10.3kg
Ce-am schimbat pe ea? Cauciucurile le-am făcut tubeless și am ales varianta cu protecții EXO, TR (tubless ready) a modelului Ikon, un model cu care am avut cel mult 4 defecte în 3 ani, 3 dintre ele ca urmare a unor greșeli personale și a dorinței de câștiga câteva secunde într-un maraton de 5 ore. Foarte intelegent…
Lanțul e KMC și am încredere deplină în el, n-am rupt niciodată unul și îl schimb indiferent de cât e de întins undeva la 1000-1200 km, motiv pentru care încă folosesc caseta de pinioane originală. Foaia față am înlocuit-o cu una de la Absolute Black, mai durabilă decât cea originală și aparent mai ușoară. Pentru cursele cu urcări abrupte și tehnice recomand o foaie ovală, această crescând simțitor aderența pe urcările abrupte datorită modului rotund și implicit mai eficient de transmitere a puterii.
Frânele funcționează perfect indiferent de plăcuțele montate, motiv pentru care nu mai folosesc plăcuțe de la Swiss Stop ca în trecut, chiar dacă acestea oferă performanțe foarte bune, ele se consumă mult prea repede.
Probleme? Am avut cu rulmenții de la butucul roții față, cu vestitul remote de blocare a suspensiilor pe care în continuare îl consider un rahat din punctul de vedere al fiabilității și cam atât. Încă am montat butucul original de la angrenaj care se învârte impecabil (desfac bicicleta complet o dată pe lună și o gresez). Mi-au fost schimbați rulmenții de la bascula cadrului, iar suspensiile au avut parte de 4 revizii complete și câteva basic pe care le fac personal. Mulțumit? Categoric, e poate cea mai bună bicicletă pe care am avut-o… și am avut câteva. Un upgrade la 120 mm cursă pe față, o pipă mai scurtă, o tijă de șa reglabilă și bicicleta devine cu siguranță pretabilă la ture epice de-o zi pe teren relativ tehnic la altitudini ridicate, fără a deveni o pacoste pe urcări.
Cu bicicleta asta am câștigat un titlu de campion național la mtb maraton categoria elite, am concurat la curse de genul Bike Four Peaks, Bike Transalp, dar am parcurs și sute de kilometri prin Carpați și prin Alpi din pură plăcere fără nicio ambiție competitivă.”
