Acum citesti
Bicicletele lui Aaron Gwin, Loic Bruni, Greg Minaar & Co.

Dacă te-ai întrebat cu ce biciclete se dau la vale cei mai experimentați atleți din industrie, ai ocazia să afli din acest articol, realizat de Chris Spath pentru comunitatea IBC. Fotografiile aparțin lui Constantin Fiene. Să vedem despre ce este vorba.

Rachel Atherton: Trek Session

rachel-athertonRachel concurează pe un Trek Session standard, culoarea RSL – Race Shop Limited, fiind singura care-l deosebește de varianta de serie. Cadrul este dimensiunea L, pipa măsoară 50mm și are un rise pozitiv de 20mm, iar ghidonul are o lățime de 775mm. În ceea ce privește suspensiile, acestea provin de la Fox, amortizorul DHX X2 pe spate și furca 40 Float RC2, umflată la 65psi. Însă furca nu este un model standard, fără a se oferi și alte detalii. O linie Shimano Saint este instalată pe bicicletă și o casetă cu 8 pinioane îi asigură lui Rachel rapoartele necesare. Greutatea bicicletei este de 15.4 kg.

Aaron Gwin: YT Tues

aaron-gwinȘi cadrul lui Aaron Gwin este varianta de serie pe care o poate achiziționa oricare dintre voi. În afară de suspensiile Fox și anvelopele Onza, multe componente provin de la e-thirteen. Frânele provin de la producătorul taiwanez TRP. Ghidonul provine de la Renthal, iar transmisia de la e-thirteen și Sram.

Troy Brosnan: Specialized Demo

troyCadrul lui Troy este construit din carbon și este dotat cu componente de la Sram, suspensii Rock Shox, roți DT Swiss și un ghidon cu o lățime de 740mm, conectat la o pipă de 45mm.

Loic Bruni: Specialized Demo

loic-bruniAceeași bicicletă, doar cu un aspect diferit, o deține și Loic Bruni. În funcție de traseu, acesta optează fie pentru un amortizor pe aer, fie pentru unul pe arc. Frânele pe care le utilizează sunt construite cu etrieri Code și manetă Guide.

Greg Minaar: Santa Cruz V10 Carbon

minaarUltima victorie a lui Greg, la Fort William, l-a adus din nou în cărți, ceea ce este minunat. Minaar folosește un ghidon din seria ce-i poartă numele, Minaar Bar cu o lățime impresionantă de 808mm și cu o pipă de 60mm lungime. Unele componente provin de la ENVE și Chris King, iar suspensiile de la Fox, în combinația clasică: furcă 40 Float RC2 și amortizor DHX X2. Minaar folosește o casetă cu 10 pinioane, în formatul 11-25.

Josh Bryceland: Santa Cruz V10 Carbon

brycelandColegul de echipă al lui Greg Minaar utilizează un cadru similar, cu o echipare similară, cu mențiunea că ghidonul măsoară 800mm. Dimensiunea cadrului este L.

Danny Hart: Mondraker Summum

danny-hartDeși nu este un tip foarte înalt, Danny utilizează un cadru în dimensiunea L. Roțile sunt construite de austriecii de la Pancho Wheels, iar anvelopele provin de la Maxxis. Mondraker are un nou aprtener pentru suspensii, Fox, iar aceștia livrează fruca 40 și amortizorul DHX pentru Summum. Transmisia provine de la Sram.

Brendan Fairclough: Scott Gambler

brendanPrima variantă a prototipului Gambler a putut fi văzută prima dată la Crankworx, în Noua Zeelandă. De atunci și până acum s-a lucrat intens la optimizarea acestui cadru și până la urmă, triunghiul posterior a fost contruit din carbon și nu din aluminiu. Suspensiile provin de la Fox, iar unghiul headtube-ului este de doar 62.4 grade.

Sam Hill: Nukeproof Pulse

sam-hillSam Hill utilizează un Nukeproof Pulse, dotat cu un amortizor Rock Shox Vivid R2C cu arc din titan și o furcă Rock Shox Boxxer.

via IBC

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one × four =