Istoria ciclismului include multe inovaţii care nu au reuşit să iasă la lumină sau să fie apreciate de public. Motivele sunt multe. Poate conceptul era prea avansat pentru vremea lui sau poate invenţia nu era practică sau poate pur şi simplu prototipul nu a avut culoarea potrivită pentru publicul respectivei ere. Totuşi din când în când până şi cele mai trăsnite idei pot, câteodată, să reziste în timp. Iată câteva din acele biciclete de demult care astăzi au măcar un corespondent modern.
1. O bicicletă pliabilă cu roţi mici destinată armatei (1909)
Producătorul olandez Fongers asigura necesarul de biciclete pentru armata Ţarilor de Jos. Compania obişnuia să prezinte cu mândrie în mod curent soldaţi pe afişele şi posterele prin care îşi făcea reclamă. Acest prototip pliabil pentru armată era mai compact decât concurenţa de la acea vreme însă roţile mici nu erau potrivite pentru terenul dificil pe care trebuia să se deplaseze. Însă pentru oraş era numai bună. Aceasta a fost bicicleta care a inspirat mai târziu companii pe care le cunoaştem azi prea bine precum Dahon şi Brompton.
2. Bicicleta aerodinamică (1913)
Intitulată Velo Torpila, această bicicletă ce seamănă cu un Zeppelin a fost creată de inginerul Étienne Bunau-Varilla. În 1913 bicicleta i-a permis sportivului francez Marcel Berthet să stabilească un nou record mondial pe pista de la Paris’s Vel’ d’Hiv pedalând cei 5 kilometri în 5 minute şi 39.3 secunde. Asta înseamnă o apreciabilă viteză medie de peste 50 km/h! Însă autoritatea sportivă de la acea vreme s-a grăbit să interzică acest design întrucât oferea un avantaj necinstit. Deşi astăzi nu mai vedem astfel de biciclete, conceptul „aero” este cât se poate de actual şi la modă.
3. Bicicleta recumbent (1923)
Bicicletele recumbent chiar au rămas prezente până în zilele noastre însă nu înainte ca o parte din ideile ciudate să fie înlăturate. În 1923 austriacul Paul Jaray, inginer la Zeppelin, a regândit bicicleta în aşa fel încât să fie mai rapidă şi mai aerodinamică. Bicicleta sa „J-wheel” dispunea de o poziţie recumbent, iar înaintarea se făcea nu prin pedalare ci prin împingerea unor pedale. Bicicleta dispunea chiar şi de un sistem prin care se putea schimba gradul de pârghie pentru a putea „pedala” mai uşor sau mai greu. S-au vândut 2000 de bucăţi până în momentul în care a avut loc un accident mortal care a îngropat proiectul.
4. Bicicleta rezistentă la vreme (1959)
Lansată în perioada greşită în care britanicii tocmai renunţau la bicicletă în favoarea confortului din maşină bicicleta Elswick-Hopper Scoo-ped a fost inspirată după scuterele anilor 1950 din Italia. Designerul Maurice Moss adresa noua sa bicicletă celor care nu foloseau în general acest mijloc de transport de teamă să nu se ude sau murdărească. Caroseria din fibră de sticlă a fost instalată pe un cadru normal de bicicletă la care s-au adăugat protecţii pentru picioare asemănătoare celor de pe scutere. Însă publicul nu a fost convins şi doar 36 de bucăţi au fost produse.
5. Hibridul bicicletă-trotinetă pentru orăşeni (1978)
Cei care merg pe bicicletă în oraş cu treaba nu ţin neapărat să o facă îmbrăcaţi în haine mulate de concurs. Acest prototip Fahrroller, creat de germanul Georg Ruffer, îţi permitea să îl foloseşti acolo unde mersul pe bicicletă este interzis, cum ar fi pe trotuar, purtând în acelaşi timp haine normale de stradă. În plus platforma bicicletei putea transporta obiecte precum o ladă de bere sau un prieten, care nu este obiect! Deşi bicicletele urbane de transport sunt destul de populare astăzi, invenţia lui Ruffer nu a prins, dar nici nu a murit de tot. Designerul francez Philippe Starck a adoptat un design similar pentru sistemul public de închiriat biciclete din Bordeaux.
6. Bicicleta uşoară din plastic (1982)
Itera a fost creată de o echipă de la Volvo dispunând de un buget considerabil. Creatorii au dorit ca bicicleta să devină mijlocul de transport comun pentru cei care fac naveta, o bicicletă care necesita întreţinere puţină. Cadrul era unisex fabricat fiind din acrilonitril-butadien-stiren (ABS-ul de azi). Rotile erau turnate din poliamidă saturată cu fibră de sticlă. Categoric combinaţia de materiale era de zile mari însă se pare că până la urmă plasticul nu este atât de bun pentru bicicletă. Lipsa de rigiditate a cadrului făcea ca biciclistul să irosească o grămadă de energie, iar ghidonul avea tendinţa să se tot rupă. După o foarte mare campanie publicitara s-au vândut în jur de 30.000 de bucăţi. Însă rezultatele nu au fost cele scontate aşa că Volvo a oprit producţia. Însă acest lucru nu i-a oprit pe alţii să experimenteze cu alte materiale exotice precum carbonul.
7. Bicicleta cu transmisie pe faţă (1984)
Compania Acrow din Australia a construit 100 de prototipuri pentru această bicicletă semi-recumbent destinată utilizării în oraş şi patentată de Paul Cockburn. Transmisia, alcătuită din două viteze, angrenaj şi pedale, era instalată la roata din faţă. Acest design permitea ca spatele să fie uşor de schimbat cu un coş mare pentru cumpărături pe două roţi, bicicleta devenind o tricicletă. Şaua lungă şi înclinată elimina nevoia de reglaje pentru înălţime întrucât cel care folosea bicicleta putea pur şi simplu să stea mai aproape sau mai departe de pedale pentru a i se potrivi lungimii picioarelor sale.
