Dervio, sfarsit de mai, 2014. Sunt inca pe malul lacului Como pentru ca sunt fascinat de bunul simt care cloceste in cuibul ratelor si apoi e aruncat cu bagare de seama. Scriu aceasta notita, la umbra unui platan si in fata unei panorame impresionante. Inaltimile prealpilor isi arata peticele de zapada si goliciunea din jurul crestelor. Seamana privelistea asta ca un buchet de mandre care poarta, in vazul tuturor, un decolteu generos.
Daca mai stateam in casa parohiala, sa zicem vreo zece minute, eram cazut pentru mult timp in plasa somnului. Noroc cu vantul asta racoros care mi-a trezit simtul cel mai fin pentru scris. Puteam sa mai raman in Lecco, o saptamana sau doua, fara probleme. Relatia cu familia din Lecco a ajuns, dupa cele 11 zile, sa fie suficient de apropiata pentru a inlatura politeturile exagerate. Povestea in care am vorbit despre schimbul de limbi si altele a ajuns la punctul de incheiere in ultima mea seara. Prima doamna a casei a citit, pe Sf. cel fara de Prihana si Atotputernicul Facebook, ultima aparitie pe pagina personala. A tinut sa-mi spuna, chiar si in ultimul moment, ca in familia Roveri exista un alt termen de valabilitate pentru oaspeti. Sa inteleg ca sfatul bunicului se anuleaza in cercul vostru ?
„Musafirul e ca pestele…dupa trei zile se impute”
Nivelul de cunoastere al limbi italiene mi-a permis sa multumesc stanganci pentru generozitate si rabdare. Ce mi-ar fi placut sa pornesc o discutie lunga despre rolul musafirului in viata lor cotidiana. Data viitoare. Si-am plecat, dupa masa de pranz, sa incep o noua lectie de aventura si libertate pe malul drept al lacului Como. Fara sa-mi pun o sumedenie de intrebari care ar fi putut sa-mi intunece mintea. De ce sa-mi incarc martoaga cu griji inutile ?
Bellano, sat aflat pe malul drept a lacului Como, e un alt punct de interes pentru cei care poarta o dragoste nestramutata pentru asezarile „sexoase”. Avand ceva origini indepartate cu judetul Bistrita-Nasaud as propune ca satul italian sa faca o infratire istorica cu Spermezeu. De ce nu ?
Copilul de mine imi spune ca are un moft, vrea o stampila in caietul de pelerin si o portie de somn invelit in asternuturi curate. Incerc sa nu-l resemnez cu o noapte in cort si incep sa sun la prima casa parohiala pe care o vad in cale. Preotul isi cere scuze pentru reticenta si ma trimite sa colind o biserica din satul vecin.
” – Doi kilometri mai la vale putin, in Devio, e o biserica sateasca si un preot care s-ar putea sa aiba un loc pentru tine.” imi raspunde din balconul palatului cu gandul ca si-a facut datoria. Intreb despre biserica din sat pe o domnita care lucra intr-un birt cu pacanele si betivi zgomotosi. Folosindu-se de dialectul local din Lecco am putut doar sa pricep acel falfait din maini care arata o directie.
Poarta de fier a casei parohiale era inchisa si apas pe butonul mijlociu pentru a vedea daca-i cu noroc. Se deschide poarta raiului, vom vedea de ce, intr-o clipita. Tot dintr-un balcon isi face prezenta si preotul de aici. Ma saluta prietenos in limba italiana si apoi coboara sa-mi deschida usa mare de la intrare. Continuarea articolului poate fi citită pe blogul lui Victor Perdevară.
Victor Perdevară este un cicloturist cu normă întreagă și care crede că avem ce învăța din fiecare colț de lume pe unde poposim. Așa că aventurile sale și le scrie pe blog-ul său, dar îl puteți urmări și pe pagina sa de facebook. Sfântul Cel Fără de Prihană și Atotputernicul Facebook, mai exact.
