Acum citesti
Ghid trasee enduro-mtb: Metal Enduro

Cum sezonul 2019 a însemnat în România un record în privinţa concursurilor de mtb-enduro, mulţumită numărului mare de etape organizate în cadrul Cupei Naţionale de Enduro, ne-am gândit că este util pentru cei care vor să se dea pe potecile din diferitele locaţii, să le cunoască puţin înainte. Începem cu Metal Enduro şi potecile construite de asociaţia Bike Attack Reşiţa, care ne-a trimis un ghid al traseelor pe care le-a construit în jurul oraşului.

Metal Enduro 2019 Flowtos by Flo

Traseele au fost construite pentru utilzare multiplă: plimbare, drumeţie, trail running, ciclism montan şi organizare de evenimente sportive. Activitatea desfăşurată pe aceste trasee are impact asupra peisajului, potecilor, naturii și desigur asupra celorlalţi utilizatori ai traseelor. Esti încurajat să fii responsabil şi să respecţi câteva reguli de bun simţ:

  • Acordă prioritate celui care se deplasează mai rapid. Drumeţul – alergătorului, alergătorul – biciclistului;
  • Dacă trebuie să treci pe lângă altă persoană care se deplasează mai încet, încetineşte, anunță-ţi intenţia verbal și așteptă până când celălalt utilizator al traseului este în afara căii;
  • Nu lărgi poteca şi nu lăsa urme în afara ei;
  • Respectă flora şi fauna. Observă animalele sălbatice de la distanţă. Nu tăia arbori şi nu distruge vegetaţia;
  • Adună gnoiul şi ia-l cu tine până la cel mai apropiat tomberon;
  • Fii drăguţ/ă. Salută-i pe cei cu care te întâlneşti pe potecă;
  • Respectă-i pe cei care au construit potecile și fii un ambasdor al traseelor de la Reşiţa.

Pentru download traseele le găsiţi aici şi aici.

  1. Cioara – 1,5km / diferență negativă de nivel 145m

Cioara este primul trail de pe dealul cu același nume. Accesul spre potecă se face foarte ușor, de pe DN581, la ieșirea din Reșița spre Oravița. Odată intrat pe drumul forestier, înainte de a ajunge la startul potecii putem face un mic popas să admiram orașul, deoarece acest deal ne oferă o panoramă extraordinară.

Metal Enduro traseu Cioara – foto Bike Attack Resita

Cioara este primul și cel mai ușor traseu de pe acest deal, ocazie numai bună să ne încălzim pentru că vom avea și secțiuni în care va trebui să pedalăm. Partea de început are câteva viraje de viteza, o serie de valuri şi un mic rollercoaster. Apoi poteca merge cursiv până când ajungem la „bolovan”, o săritură de viteză care dă multă „lungime” saltului. Pentru cei cu mai puţină experienţă, ocolirea se face pe stânga. După aproximativ 600 de metri ajungem în Poiana Caraiman, care se traversează la pedală. De-a lungul potecii se află mai mulți castani comestibili și de multe ori s-a întâmplat să ne întâlnim cu mistreții care care își fac veacul pe aici sau să îi surprindem în ipostaze intime, când se bălăcesc în scăldătoare din apropierea traseului. Ultimii 50 de metri sunt comuni cu Poezie și se termină între casele din apropierea Centrului Civic.

Metal Enduro traseu Cioara – foto Bike Attack Resita
  1. Poezie – 2km / difernță negativă de nivel 280m

Poezie are startul în acelaşi loc cu Moșu și se află la o distanță de aproximativ 1km față de Cioara. Este un traseu care are de toate: jumpuri, dropuri, rădăcini, contrapante și porțiuni de viteză, o adevărată poezie pe 2 roți cum zicea unul din prietenii noştrii. Atenţie, imediat după start este construită o rampă cu mic gap umplut de paleţi. Dacă viteza nu este potrivită, aterizarea devine „gravă”.

Metal Enduro traseu Poezie – foto Bike Attack Resita

Traseul mai are sărituri însă la o viteză potrivita şi cu skill-ul necesar nu apar probleme. Înainte de finiș, cu aproximativ 300 de metri, s-a construit un jump lung, închis cu paleţi și un chicken line care are în palmares câteva victime, care s-au hotărât prea târziu să intre pe el. Aici, an de an se strâng cei mai mulți spectatori.

Metal Enduro traseu Poezie – foto Bike Attack Resita
  1. Moșu – 2km / diferență negativă de nivel 280m

Moșu sau PS Șase care-i Cinci. Deşi numele oficial a rămas PS Șase care-i Cinci, traseul este Moşu (după cel care a avut ideea să începă un traseu în zona respectivă).

Metal Enduro traseu Moşu – foto Bike Attack Resita

Deși sună pentru moşi, iar la prima vedere pare un traseu destul de ușor, este de fapt cel mai tehnic traseu de la Reşiţa. Pentru a scoate ce e mai bun din el trebuie să îl parcurgi de mai multe ori. Viaje închise în abrupt, zone înguste şi mult offcamber  sunt completate de finalul spectaculos din canion. Un rockgarden de 50 de metri care niciodată nu-i așa cum îl știai, la fiecare tură mai are câteva surprize. Prima săritură, un fel de stepdown abordabil în fullspeed, are zona de ocolire spre stânga, iar a 2-a săritura are nevoie de reducera vitezei, tot un stepdown, dar takeoff ridicat şi cu landing foarte jos îţi dă o senzaţie de zbor lung şi cu ocolire pe partea dreaptă. A 3-a o săritură de viteză cu gapul închis de paleţi are ocolirea pe stânga.

Metal Enduro traseu Moşu – foto Bike Attack Resita
  1. Fluturelu – 2km / diferență negativă de nivel 210m

Trecem pe dealul opus, Dealul Golului şi începem cu traseul Fluturelu, unul din cele 4 trasee construite aici. Poteca porneşte din acelaşi loc cu traeul Uzină. A fost numit Fluturelu după unul din barurile la care echipa se oprea la bere după ce termina de săpat poteci sau dupa o tură mai lungă. Prima parte a probei este flowy dar înșelătoare în același timp, dacă nu ești ești atent te fură poteca, fiind destul de alunecoasă. Urmează o zonă tehnică cu două ruperi de pantă, în care la viteză mare decolezi destul de agresiv. Partea distractivă, o porțiune de viteză, cu 2-3 viraje destul de largi și intersecții cu drumuri forestiere. Înainte de a ajunge în poiana Golului, ai 60-70 de metri pe o porțiune pietroasă și alunecoasă care are o varianta mai aspra spre dreapta.

Metal Enduro traseu Fluturelu – foto Bike Attack Resita

Un drop de 1 m în abrupt şi pietre. De aici, traversezi drumul principal pe lângă bazinul de apă și intri în Poaiana Golului, cea mai lungă secțiune de pedalat de pe traseele de la Reșița. Dacă ai obosit, te poți opri la stema UCMR să admiri orașul de sus și Funicularul, unul din simbolurile industriei Banatului Montan. Urmează o porțiune foarte tehnică unde dacă ți-ai ieșit din ritm și nu mai ești concentrat, nu te vei bucura de ce urmează. Poteca intră într-un mini rock graden care spre final are un viraj închis la dreapta, cu mai multe linii de abordare. De aici și până la finiş, cei 300 de metri sunt comuni cu traseul Canada.

Metal Enduro traseu Fluturelu – foto Bike Attack Resita
  1. Uzină – 2,8km / diferență negativă de nivel 300m

Prima parte a acestui traseu este tehnica, cu porțiuni expuse. Începe pe un rock garden după câțiva metrii avem primul drop, care are zonă de ocolire pe stanga. Urmează o serie de viraje în viteză și apoi o zonă de traversare expusă, unde nu trebuie să te lași furat de peisaj deoarece ai șanse foarte mari să cazi în gol de la 2-3 metri. Recomandăm prudență maximă dacă vă aventurați singuri pe acest traseu. După un alt drop mic fără zonă de ocolire și un viraj scurt de stânga se urcă într-un plat. Aici este puțin de pedalat, pe acoperișul unei foste cariere. Zona arată spectaculos în partea stângă iar la baza ei se vede şi intrarea în fosta galerie minieră.

Metal Enduro traseu Uzina – foto Bike Attack Resita

După un abrupt scurt, câteva viraje între bolovani și rădăcini intrăm pe 3 viraje  succesive cu sprijin tip „berm”. De aici poteca traversează un drum forestier și intră într-un carusel de viraje stanga-dreapta, cu sărituri succesive. Ultima săritura, înainte de traversarea unui drum pietruit, trebuie abordată cu viteza moderată deoarece există riscul de aterizare greșită. Urmează un „step-up” în viteză maximă și o coborâre abruptă de mare viteza. Atenție, finalul ei se închide brusc pe un viraj de 180 la stanga (virajul are mai multe linii si poate fii abordat diferit). Traseul continuă cu o zonă în plat semi-offcamber, 2 traversări peste ogașe si partea flowy cu 2 ruperi de ritm în 2 curbe, iar la final se trece un șanț peste palet. Traseul se termină la poarta Uzinei Constructoare de Masini, de unde și numele traseului.

Metal Enduro traseu Uzina – foto Bike Attack Resita
  1. Driglovăț – 1km / diferență negativă de nivel 260m

Este singurul traseu de la Resita 100% în coborâre. Prima parte este comună cu traseul Canada până după drop-ul dintre stânci. Driglovaț continuă pe direcția înainte apoi se intră pe prima dublă cu gap de 2,5-3 m care trebuie dată cu full-speed. Nu încerca sa reduci viteza, nu vei trece. Zona de ocolire e pe dreapta.  Apoi a 2-a dublă, un fel de stepdown cu o gaură de aproximativ de 2,5 m. Zona de ocolire este în stânga. Urmează încă o săritura mai mica, dupa care trebuie  atenție la virajul strâns spre dreapta deoarece există pericol de cădere în gol.

Metal Enduro traseu Driglovat – foto Bike Attack Resita

De aici, 2 sărituri, 3 viraje tehnice și ne aflăm în fața unui step-down mare cu gap, și o linie dreapta în care trebuie sa se reducă viteza. Poteca continuă cu viraje tip stânga-dreapta cu wall mic, o săritură și o serie de viraje în abrupt. Până la trecerea peste drumul forestier pietruit e un carusel de viraje, se intră într-un rockgarden ce se termină cu un drop și un viraj de dreapta destul de dificil. Până la final toate virajele se leagă, şi te chinui să reduci viteza optim încât să rămâi în potecă. Încă un salt fain și rapid cobori pe ultima porțiune înclinată spre finalul care are un mic dop în plat. Proba a fost denumita Driglovăț deoarece finişul este în cartierul cu același nume.

Metal Enduro traseu Driglovat – foto Bike Attack Resita
  1. Învăț – 1,7km / diferență de nivel negativă -270

Ideea acestui traseu a fost că cei care nu sunt familiarizaţi cu disciplina enduro să aibă un punct de plecare când se hotărăsc că își doresc să se apuce de acest sport. În același timp, poteca poate deveni periculoasă deoarece se pot atinge viteze foarte mari pe unele porțiuni. Poteca are start comun cu Driglovăț și Canada, iar ocolirea celebrului drop se face pe varianta din drepta, la aproximativ 30 de metri de start. În prima intersecție traseul se desprinde la dreapta de Canada. Există indicatoare la intersecțiile cu Driglovăţ şi Canada.

Metal Enduro traseu Învăţ – foto Bike Attack Resita

Poteca continuă cu o zonă de viteză ce are câteva curbe, atenție la aderență. Urmează o altă zona de viteza în linie dreaptă care se termină cu un viraj de 180 grade cu offcamber și continuă cu săritoare cu gap și bolovani pe landing. Se poate ocoli pe dreapta. Din acest punct, viteza potrivită este esențială deoarece urmează o serie de viraje închise în abrupt. Până la trecere peste drumul pietruit nu mai sunt elemente tehnice care necesită concentrare. După drum poteca șerpuiește pe un rock garden cu viraje largi de viteză. Înainte de finsih mai avem două viraje închise stânga-dreapta.

Metal Enduro traseu Învăţ – foto Bike Attack Resita
  1. Canada – 2,8km / diferență negativă de nivel -295m 

Canada este un fel de sperietoare pentru rideri, dar și favoritul multora. Este cel mai lung și probabil cel mai complex traseu. După start-ul de pe vârful Arșița, (start comun cu Driglovăţ şi Învăţ) în 60-70 de metri urmează prima provocare, drop-ul dintre stânci. Imediat după aterizare urmează un viraj scurt de stânga, offcamber și două viraje închise cu susținere. De aici e de pedalat până între brazi iar acolo se dau  câteva viraje în offcamber, o săritura scurtă și iar offcamber. Traversăm un drum forestier și intrăm în prima secțiune de rock garden virajată. După ce traversam linia de curent, urmează o dublă cu aterizare între copaci, câțiva bolovani și… iar viteza. Atenție! La finalul zonei de viteză se intră într-o dolină care te “scuipa” în aer, iar abordarea greșită duce sigur la o căzătură urâtă.

Metal Enduro traseu Canada – foto Bike Attack Resita

Mai traversăm un drum forestier și intrăm în a doua secțiune de rock garden, condimentată cu două drop-uri ce se încheie în viraj de dreapta cu perete de sprijin (acesta zonă are ocolire la intrare pe stânga). Apoi traseul e de pedală, câteva viraje și un mini rock garden. Trecem peste un drum pietruit și urmează o coborâre ușoară, dar cu multe elemente și viraje tehnice. Să înceapă distracția: 3 tabletop-uri, 2 drop-uri, o porțiune de abrupt cu bolovani și rock gardenul, celebrul canion, care a adus notorietate traseelor de la Reșita. După rockgarden traseul coboară peste bolovani până la finish, iar poteca poate sa fie periculoasă. Finalul este în fullspeed.

Atenție! Sunt persoane care se plimbă pe aceste poteci!

Metal Enduro traseu Canada – foto Bike Attack Resita
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two × 2 =