Articol preluat din Cyclingweekly
Cursele virtuale au câștigat o popularitate ce a luat lumea ciclismului prin surprindere. După câteva țări ce au organizat Campionate Naționale în 2019, anul acesta UCI (Uniunea Internațională de Ciclism) plănuiește desfășurarea Campionatelor Mondiale 2020 online.
Evident, e nevoie ca în același ritm alert, aceste curse să fie cât mai bine reglementate!
Până acum, oricine se urca pe trainer pentru o cursă de seară pe Zwift prin Watopia nu se aștepta la precizie prea mare. Cine trișa și își declara eronat greutatea era blamat online mai mult decât să fie efectiv pedepsit, dar cum miza a crescut, a fost nevoie să crească și nivelul de control, mai ales după ce campionului britanic la ciclism online i-a fost retras titlul!
În 2019, Zwift a înființat o organizație proprie cu scopul de a identifica trișorii. ZADA (Zwift Accuracy and Data Analysis), cu o denumire intenționat asemănătoare cu WADA (World Anti-doping Agency), a luat naștere ca o evoluție a unui grup de voluntari ce se ocupau cu acest lucru, însă în acest moment e nevoie de persoane profesioniste – consultanți și angajați Zwift. Treaba lor este destul de importantă, iată mai jos care sunt factorii ce pot influența corectitudinea curselor!
Precizia powermeter-ului este un criteriu foarte important. Un lucru ce mulți nu îl știu e că 250 W de pe powermeter-ul prietenului nu reprezintă același lucru cu 250 W pe powermeter-ul tău. Chiar și dacă amândoi aveți senzor SRM. Iar dacă cineva a descoperit că Wahoo Kickr măsoară cu 20 W mai mult decât senzorul său Stages de pe bicicletă, nu înseamnă că cineva trebuie să scadă 20 W din FTP-ul măsurat pe Wahoo Kickr.
Practic, cifrele oferite de un powermeter pentru un anumit efort au o deviație între senzori, ba chiar într-o mică măsură pot să difere chiar și la același senzor de la o zi la alta.
Un studiu din 2017 a analizat 52 de powermeter-e diferite, analizându-le pentru corectitudinea datelor (valoarea măsurată față de puterea reală produsă) și precizie (variabilitatea datelor măsurate de același senzor). Cercetătorii au concluzionat că powermeter-ele au variații mari în valorile măsurate de la un model la altul, dar sunt destul de precise în ceea ce privește măsurătorile lor, deși această precizie depinde de la un producător la altul.
Situația a stat astfel mereu. Dacă un powermeter spune că are o acuratețe de +/-1%, asta înseamnă că, în medie, la toți senzorii din acel model, fiecare senzor va avea variații de maxim 1% între măsurătorile proprii de la o zi la alta.
Specialistul în sport și antrenorul James Spragg explică: ”Înainte să apară cursele virtuale, powermeter-ele aveau nevoie să fie precise față de măsurătorile proprii, pentru a fi folosite ca aparat de măsură în antrenamente. Ca dispozitive de antrenament funcționau perfect. Dar dacă începi să compari valorile de la un angrenaj Stages cu cele de la un senzor SRM încep să apară probleme. Deoarece ele nu au fost niciodată proiectate pentru asta. Pot să existe diferențe de până la 8% între două unități SRM. Între două Stages pot să fie diferențe chiar de 12%” spune acesta, referindu-se la studiul din 2017.
Zwift a luat măsuri pentru a asigura corectitudinea în zona de sus a clasamentului curselor, nivelul de securitate crescând pentru cursele profesioniste.
Managerul PR Zwift Chris Snook spune: ”Pentru o competiție continentală, cerem concurenților să măsoare puterea din mai multe surse și să se asigure că powermeter-ele sunt calibrate înainte de cursă. Mai multe surse de putere permit validarea performanțelor după cursă și ajută detectarea tuturor discrepanțelor sau calibrărilor eronate. În curse ca Zwift Classics, cei din top 3 și încă 2 cicliști aleși aleator sunt rugați să trimită datele de putere după cursă. Aceste date sunt analizate de ZADA, o echipă de specialiști în date. Dacă e nevoie, cicliștilor li se cere să trimită date suplimentare măsurate afară sau să efectueze o serie de teste pentru a valida performanțele. Dacă un ciclist folosește un powermeter calibrat eronat, acesta va fi descalificat din cursă”.
Toate acestea sunt precizate în regulime proprii Zwift. Lucurile devin mai serioase dacă e vorba de titluri naționale sau cele din cursele UCI ce urmează să aibă loc.
Snook explică: ”Pentru cursele unde se câștigă titluri, acestea sunt susținute în medii live, unde pot fi controlate toate variabilele. De exemplu la campionatele britanice toți cicliștii au folosit ca sursă de putere trainere Wahoo Kickr, toate fiind calibrate înainte de cursă pentru a asigura corectitudinea completă”.
Dar ce se întâmplă cu cursele de amatori? Pur și simplu, pentru ca Zwift să fie accesibil, aceste măsuri de securitate nu pot fi aplicate.
”Pentru cursele de amatori e mult mai greu să fie aplicate reguli stricte. Este important să nu se uite faptul că aceste curse au scop recreativ” spune Snook, adăugând ”este foarte important să păstrăm cursele Zwift accesibile”.
Acestea fiind spuse, există diferite reguli pentru niveluri diferite de competiții, iar organizatorii din comunitate pot alege să impună propriile reguli. Organizatorii aleg, de exemplu, dacă cicliștii sunt obligați să poarte un senzor de puls pentru a avea rezultatele afișate în clasamentul oficial Zwift Power – pagina administrată de comunitate unde sunt păstrate rezultatele curselor.
Pentru a păstra distracția, Zwift lucrează pentru a reduce posibilitatea cicliștilor de a se înscrie la curse destinate celor din categorii inferioare de performanță. Acest lucru este încă în fază experimentală, dar cei din categorii greșite for fi identificați și vor fi încetiniți în cursă, puterea lor fiind ajustată pentru a corespunde cu cea a categoriei în care sunt. Planul va continua prin implementarea de metode de inteligență artificială pentru a supraveghea rezultate curselor”.
Bineînțeles, chiar concurenții pot îmbunătăți precizia, efectuând o calibrare a powermeter-ului înainte de fiecare cursă.
Efectele aerodinamice sunt cele ce limitează cel mai mult viteza unui ciclist, cam 80% din acestea fiind produse de corpul ciclistului. Restul e rezistența de rulare, care e un subiect diferit.
Cea mai bună metodă de a reduce efectul de frână aerodinamică este mersul în pluton, iar Zwift, la fel ca toate platformele de ciclism online, simulează acest lucru reducând puterea necesară pentru a rula cu o anumită viteză în funcție de numărul de cicliști aflați în față.
Nivelul de scădere este afectat de numărul de cicliști și, lucru confirmat de Zwift, de dimensiunea acestora. E incredibil, dar dacă stai la trena unui ciclist mai înalt vei avea un beneficiu aerodinamic mai mare decât în spatele unuia mai scund.
La nivel de individ, lucrurile sunt dificil de prezis. În lumea reală, coeficientul aerodinamic al unui ciclist e influențat de factori cum ar fi înălțimea, greutatea, proporțiile, poziția și echipamentul.
Cum rezolvă Zwift acest lucru? ”Folosim un studiu care a făcut o corelare a raportului înălțime/greutate cu o aproximare a suprafeței unui ciclist” spune Snook. ”Aerodinamica din aplicație ia în considerare atât înălțimea cât și greutatea. E ceva ce este în continuă dezvoltare și e de așteptat să se îmbunătățească mult”.
Spragg se referă la această metodă ca la una de a aproxima suprafața corpului unui ciclist.
”Ce nu se regăsește în Zwift e efectul produs de poziția pe bicicletă” notează el. ”Dacă e să luăm doi cicliști, unul de 68 kg și 176 cm și unul tot de 68 kg dar de 180 cm, cel de 180 cm are o suprafață a corpului mai mare. Acest lucru se va traduce în Zwift într-un coeficient aerodinamic mai mare. În lumea reală, cel mai înalt ar putea să fie mai flexibil și să stea într-o poziție mai aerodinamică. Suprafața corpului nu e singurul lucru ce afectează coeficientul aerodinamic, mai contează lățimea umerilor, poziția, proporțiile, toți acești factori nu sunt luați în considerare în lumea Zwift”.
Deci dacă ești un ciclist înalt cu coloana foarte flexibilă și cu zona frontală îngustă, e posibil să te dezavantajeze algoritmul. Acesta fiind spuse, până la apariția unor metode de a măsura coficientul aerodinamic personal, nu se prea poate face mult în această privință. ”Cred că Zwift face o treabă foarte bună” spune Spragg. ”În afară de a pune toată lumea în fața unui ecran verde, nu prea văd cum s-ar putea face acest lucru mai bine”.
Efectul echipamentului este bineînțeles luat în calcul, Zwifterii având acces la biciclete cu aerodinamică îmbunătățită și greutate mică în funcție de timpul petrecut în mediul virtual, iar încercările de a trișa au ca rezultat penalizări la acest lucru.
Greutatea declarată eronat pentru a accesa un raport putere/greutate mai bun este cea mai utilizată metodă de a trișa în Zwift.
Acest neajuns e bine rezolvat la nivelul profesionist – Zwift a stabilit un protocol foarte bun de control video. Acesta include cântărirea ciclistului video în direct, ținând în câmpul vizual o dovadă din media cu data și apoi demonstrând funcționarea corectă a cântarului prin măsurarea unei greutăți de aproximativ 10 kg.
Pentru amatori însă, conform regulilor ZwiftPower, dacă pedalezi cu valori de peste 5 w/kg te poți aștepta să fii descalificat. Adică dacă valorile tale w/kg sunt cu mult mai mari decât categoria cursei la care te-ai înscris.
E practic un sistem de flag – dacă un concurent încalcă regulile a ce este considerat că e posibil pentru o ființă umană, acesta va primi o notificare pop-up (”Uh oh! You’ve missed your calling as a pro…”) înainte ca avatarul său să fie restricționat la o viteză realistă, în paralel acesta fiind eliminat din clasamente.
Snook explică: ”Acest instrument este proiectat pentru situații extreme. Lucrăm de asemenea la instrumente de inteligență artificială capabile să detecteze automat fluctuații de greutate sau comportamente nerealiste”.
În afară de asta, toate greutățile cicliștilor sunt vizibile în Zwift Power pentru toată lumea. Dacă profilul online spune că ai 45 kg iar o simplă privire sugerează altceva, practic trișezi cu tine însuți.
