Acum citesti
Asociația Clubul Sportiv Ski Racing Armada 24, anunță Vodafone Kids Ski Challenge, prima ediție

Vodafone Kids Ski Challenge invită toţi schiorii, cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani, pe pârtia Sorica din Azuga, în weekendul 10-11 martie, la o întrecere care le va oferi atmosfera marilor competiţii şi care îi va face să se se bucure într-adevăr de schi.

Povestea Vodafone Kids Ski Challenge a pornit de la iniţiativa a doi părinţi, care au cutreierat ţara şi o parte din Alpi alături de copiii lor schiori,  văzând că în România este nevoie de concursuri care să îi motiveze pe cei mici şi să le ofere atmosfera din competiţii. Nici un antrenament nu se compară cu experienţa pe care o dobândeşti în competiţii, iar copiii se bucură prea puţin de condiţii în care au pârtia la dispoziţie doar pentru ei. În weekendul 10-11 martie, la Azuga, micuţii schiori vor coborî doar printre fanioane şi încurajările susţinătorilor şi nu vor mai fi nevoiţi să facă slalom printre alţi schiori sau snowboarderi. Astfel, se vor bucura într-adevăr de schi şi vor vedea care este ritmul lor într-o competiţie.

Kids Ski Challenge este un eveniment sustinut de Vodafone Romania, aflat anul acesta la prima editie, şi va include două zile de concurs. Micii sportivi vor coborî într-o manşă cronometrată de Slalom Uriaş, iar traseul va fi ajustat conform deciziilor directorului de concurs, astfel încât să răspundă normelor de siguranţă şi nivelului concurenţilor.

Ioan Valeriu Achiliroaie (cel mai bun schior român în probele de coborâre):Aceste concursuri la o vârstă cât mai fragedă sunt piatra de temelie. La mine totul a început foarte târziu. Am început schiul la şapte ani şi schiul de performanţă abia la 12 ani. Dacă vreţi, sunt dovada vie că România poate mai mult. Eu, care am început atât de târziu, am reuşit să obţin nişte clasări bunicele la unele concursuri pe afară şi nu este aici sfârşitul. Vreau să le arăt copiilor că pot deveni mult mai buni decât mine şi asta îmi doresc de la schiul alpin românesc.“

Vodafone Kids Ski Challenge este deschis tuturor copiilor care pot concura într-una dintre grupele de mai jos:

  • Fete U8- an de naştere 2011 şi mai târziu
  • Băieţi U8- an de naştere 2011 şi mai târziu
  • Fete 8-9 ani- an de naştere 2009-2010
  • Băieţi 8-9 ani- an de naştere 2009-2010
  • Fete 10-11 ani- an de naştere 2007-2008
  • Băieţi 10-11 ani- an de naştere 2007-2008

Înscrierile se fac completând formularul disponibil pe siteul www.kids-ski-challenge.ro

Mircea Eremia (Asociatia Clubul Sportiv Ski Racing Armada 24, organizator):Atunci când ne-am propus organizarea acestui concurs ne-am gândit la tot ceea ce înseamnă sportul pentru copii. Ne dorim să reactivăm acest sport nobil în România, un sport cu istorie şi mulţi practicanţi de orice vârstă. Vrem să îi determinăm pe copii să petreacă mai mult timp în aer liber şi să contribuim la dezvoltarea acestui sport. Dacă vrem ca în viitor să mai avem sportivi care să ne reprezinte la Jocurile Olimpice de Iarnă, atunci trebuie să creştem schiul şi numărul celor care pot ajunge să facă sport de perfromanţă, iar un prim pas este această competiţie dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani.“

Programul Vodafone Kids Ski Challenge

Sâmbăta, 10 Martie 2018

  • 08:00-09:00- Predare numere de concurs în zona de finiş, la cortul Vodafone
  • 09:05-09:20- Şedinţa tehnică
  • 09:30-09.55- Recunoaşterea traseului manşa I
  • 10:00- Start manşa I
  • 13:45- Afişarea rezultatelor manşei I

Duminică, 11 Martie 2018

  • 09:05-09:20- Şedinţa tehnică
  • 09:30-09.55- Recunoaşterea traseului manşa II
  • 10:00- Start manşa II
  • 14:00- Afişarea rezultatelor oficiale
  • 14:15-15:15- Festivitatea de premiere
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two + one =