Aproape totul despre clăparii de tură

Ultimele piese din echipamentul efectiv de schi despre care o să scriem amănunţit sunt clăparii.

Deşi de la distanţă pot să pară asemănători cu cei de schi alpin, clăparii de tură sunt foarte diferiţi ca şi concept şi construcţie. Dacă la schi alpin cel mai important factor este rigiditatea iar greutatea nu prea contează, la cei de tură este nevoie de un raport rigiditate-greutate bun, înclinat de cele mai multe ori spre o greutate mică. Acest lucru a lansat provocări tehnice deosebite producătorilor şi a adus inovaţii, materiale, concepte şi idei noi pe piaţă în ultimii ani.

De asemenea, clăparii de tură trebuie să poată fi folosiţi atât la coborâre cât şi la mers pe plat şi la urcare, ceea ce înseamnă că ei trebuie să aibă un sistem care să le deblocheze încheietura gleznei la mers. Mai mult, ei trebuie să poată fi folosiţi şi la mers fără schiuri, lucru des întâlnit în ture, motiv pentru care sunt dotaţi cu talpă de bocanc din cauciuc, cu profil antiderapand, spre deosebire de talpa alunecoasă şi de multe ori fără niciun profil de la clăparii de schi alpin.

Pentru concursuri, dar nu numai ci şi pentru ture unde nu vrei să te opreşti în viscol să manevrezi echipamentul prea mult, a fost nevoie să se conceapă sisteme rapide şi fiabile de reglaj, astfel apărând sistemele care în acelaşi timp blochează încheietura clăparului şi închide clapeta superioară.

Până şi ciorapul interior a suferit modificări substanţiale. Pe lângă faptul că trebuie să fie uşor şi călduros, la majoritatea modelelor acesta are şi o talpă subţire de cauciuc pentru a fi folosit ca şi pantof de cabană/refugiu… Tot din acest motiv are închidere proprie cu şiret sau velcro. Pentru a nu împiedica flexarea clăparului la mers, ciorapul are de multe ori o zonă specială flexibilă.

Să vedem deci cum se împart clăparii de tură şi ce model ar trebui să alegem.

Clăparii de tură sunt în linii mari de trei tipuri: clăpari de competiţie, clăpari de freeride şi clăpari polivalenţi.

Clăparii de competiţie sunt vârful tehnologiei din domeniu. Ei sunt foarte uşori, foarte rigizi la coborâre şi foarte flexibili la mers şi de asemenea foarte rapizi la manevre. Practic trebuie să exceleze în toate criteriile acestea. Acest lucru se reflectă, evident, şi asupra preţului care este destul de mare.

Materialele folosite la modelele de top sunt foarte avansate tehnologic, fiind vorba de fibre compozite de carbon de cea mai bună calitate, amplasate minimalist doar acolo unde este nevoie. Clapetele sunt înlocuite de cabluri, talpa este subţire şi doar acolo unde este nevoie de ea. Cu toate aceste artificii s-a ajuns la greutăţi fantastice, un exemplu ar fi modelul DNA de la Dynafit care cântăreşte… 510 g!!! Preţul de 1650 euro este pe măsura performanţelor!

Dar aceste modele sunt dedicate sportivilor de top din Cupa Mondială, pentru concursurile de amatori existând şi modele mai ieftine, cu greutăţi în jur de 1 kg şi preţuri de câteva ori mai mici. Modelul DYNA de la Dynafit are 750 g si este cu 650 euro mai ieftin iar modelul popular TLT6, foarte folosit în cursele de amatori, are o greutate de 1195 g şi un preţ de 530 euro. Situaţia este similară şi la alţi producători cum ar fi Scarpa sau La Sportiva.

Aceşti clăpari de competiţie sunt caracterizaţi print-o libertate deosebită a piciorului la mers, o manevrare uşoară a sistemului de blocaj dintr-o singură mişcare şi o rigiditate la coborâre suficientă pentru folosirea cu succes a unor schiuri uşoare de race. Majoritatea au două clape de strângere sau sisteme speciale cu cablu sau şiret. Totuşi, ei nu pot să facă faţă la schiuri mai grele de freeride, deşi modelele de clăpari de carbon sunt destul de rigide.

Unele modele au o limbă ce se poate adăuga la coborâre pentru rigidizare, lucru perfect în ture de plăcere dar inutil în competiţie, deoarece este mare consumator de timp.

Ar fi de adăugat şi faptul că modelele foarte uşoare de clăpari nu prezintă rezistenţa necesară unei utilizări pe termen lung, uzura fiind mare, deci nu prea merită cumpăraţi de amatori nici măcar ca şi fiţă.

Clăparii de freeride sunt în latura cealaltă, ei fiind proiectaţi pentru a fi cât mai rigizi şi mai precişi la coborâre, dar să aibă totuşi o funcţionalitate cât de cât bună la urcare. Ei sunt mult mai grei, dar cu ajutorul materialelor compozite s-a reuşit scăderea greutăţii la modelele de top fără a se face rabat de la rigiditate. Modelele cele mai rigide au în general patru clape, dar există şi modele performante cu trei clape.

Greutatea acestor clăpari este în general peste 1500 g, dar ei sunt în general ceva mai puţin flexibili şi la mers, motiv pentru care nu sunt foarte adaptaţi la ture lungi. Preţurile sunt destul de mari, în general peste 500 de euro.

Clăparii polivalenţi sunt cei mai populari şi în acelaşi timp cea mai bună alegere pentru practicanţii amatori de schi de tură. Ei se situează cu greutatea undeva între 1200-1500 g, au o rigiditate decentă şi un sistem de mobilitate la mers acceptabil. În plus, preţul lor este destul de mic, în construcţia lor nefiind de multe ori folosite materiale scumpe. Astfel, preţul poate să ajungă chiar la sume sub 300 de euro.

Compatibilitatea cu legăturile este un factor de bază pentru alegerea clăparilor. Cu excepţia modelelor de competiţie care au talpa minimalistă, cam toţi clăparii de tură sunt compatibili cu legăturile cu prindere clasică şi, cu o mică rezervă de securitate, şi cu legăturile de schi alpin. Pentru a fi folosiţi însă cu legături cu prindere în puncte ei trebuie să aibă inserţiile specifice. În ultima vreme, de când legăturile cu prindere în puncte au acaparat piaţa, nu prea se mai fabrică modele fără inserţii, excepţie făcând modelele foarte ieftine. Pe piaţa de second hand în schimb există o grămadă de modele fără inserţii. Sfatul ar fi să vă cumpăraţi de la început un model cu inserţii, chiar dacă momentan aveţi o legătură cu prindere clasică. Cheltuiala dacă veţi dori să treceţi pe legături cu prindere în puncte va fi mult mai mică iar acum veţi plăti cam aceiaşi bani pentru clăpari.

În concluzie, alegerea unui clăpar potrivit este destul de simplă pentru un începător. În funcţie de ce doreşte să practice cu precădere, respectiv turele lungi sau coborârile, se va alege fie un clăpar polivalent mai uşor sau unul de competiţie din gama inferioară pentru ture lungi, fie unul polivalent mai rigid sau unul de freeride mai ieftin pentru cei ce vor folosi pieile de focă doar ca să urce înapoi muntele să mai dea o coborâre. Şi nu uitaţi să alegeţi unii cu inserţii dacă este nevoie.