Andy Brunner: la 62 de ani, pe locul 4, la Mondialele de Downhill. Interviu

Cu Andy Brunner am tot povestit, atât pe acest site cât și față în față. Nenumărate plecări împreună și distracții maxime, un adevărat camarad pentru drumuri lungi. Iar după atâția ani de discuții, sunt sigur că Andy încă nu mi-a povestit toate întâmplările prin care a trecut, dar te asigur că toate te țin cu sufletul la gură și multe dintre ele te fac să râzi cu lacrimi. Până la urmă, orice oportunitate de a discuta cu el reprezintă o deschidere către aventură. Astăzi voi publica un interviu pe care l-am realizat după ce Andy, în vârstă de 62 de ani, a concurat la Mondialele de Downhill de la Val di Sole. Din pură curiozitate, căci nu aud prea des de persoane care la această vârstă fac trecerea de la Cross Country la Downhill. Să vedem împreună cum a fost.

(Traducere din germană, căci lui Andy i-a fost mai simplu să-mi răspundă astfel.)

1.Ai trecut cu succes de 60 de ani. Ce anume te-a determinat sa treci de la Cross Country, la Downhill? La urma urmei este o disciplină mult mai periculoasă.

Pentru că îmi place mai mult la vale decât la deal (râde). Acum serios: m-am distrat de minune cu maratoanele! România are peisaje fantastice și poteci faine. Locul 2 pe care l-am obținut anul trecut la HERO Sella Ronda mi-a arătat că mă încadrez în latura bună a celor trecuți de 60 de ani. Am avut o superechipă și un supercoleg, totul a fost perfect!

Dar febra pentru viteză a început la un moment dat să se facă simțită. Am căzut prea des cu bicicleta de maraton și cu cea de șosea pentru că am exagerat de fiecare dată cu viteza la vale și pentru că am căutat mereu limita. Astfel, era o consecință logică să trec la Downhill, chiar dacă riscul de accidentare este mai mare.

2.Cum s-a obișnuit corpul tău cu noul regim sportiv? Ce antrenamente specifice practici?

Antrenamentul pentru Downhill este Antiaging pur. Intensitate extremă în detrimentul volumului. Sprinturi rapide, totul extrem și numai în zona roșie. Exact asta avem nevoie la vârste avansate, deoarece corpul nu mai produce suficient testosteron. Voi practica în continuare antrenamentele de bază, cel mai probabil cu ture mai lungi pe bicicletă. Dar cel mai important antrenament este pe bicicleta de Downhill. Iar în această iarnă voi practica schiul extrem, ajută de asemenea.

3.Cum a fost perioada de adaptare la noua bicicletă? Vorbim aici despre o cu totul altă geometrie și altă filosofie.

Încă mă acomodez. După cum știi, am condus tot ce se putea conduce, de la trotinete la camioane de raliu. Cariera mea ca motocrosser este foarte importantă dar are și două tăișuri. Pe motocicletă ai controlul prin roata de spate și maneta de accelerație. La bicicleta de downhill este exact invers. Tragi de frâne și controlezi totul cu roata de față. Asta este și mai dificil (uneori simt nevoie să mă salvez din anumite situații cu maneta de accelerație…).

În comparație cu bicicleta mea de maraton este incredibil cât de departe sunt limitele la downhill. Dar începi să înțelegi cum funcționează bicicleta și suspensia.

4.Ai fost la Mondiale, la Val di Sole. Cum ți s-a părut traseul și cum a fost concurența?

A fost așa o treabă cu Mondialele astea… Am avut planuri mari iarna trecută și am anunțat o echipă împreună cu Viorel Ciupitu și BikeXpert. Am vrut să facem parte din noua echipă națională, ne-am antrenat foarte mult, iar highlight-ul l-ar fi reprezentat Mondialele. Din diverse motive, planul nu a funcționat așa cum mi l-am propus. De 6 ori la Sinaia cu câteva accidentări dure mi-au arătat cu durere că încă sunt începător în această disciplină și nu-s chiar pregătit pentru un Campionat Mondial. Dar după cum îți place s-o numești tu Dragoș, minte de copil, mi-am dat seama că eram înscris, cu hotelul plătit. Echipa Germaniei mi-a oferit cortul de echipă ca ajutorul, așadar, în ciuda tuturor celor întâmplate, am băgat bicicleta în portbagaj și i-am dat gaz spre Italia.

Am luat imediat la cunoștiință faptul că downhiller-ii sunt o familie chiar cool, mereu gata să te ajute. Mai târziu însă, la track walk, mi-am dat seama în ce r**** m-am băgat. Mai mult, cu o zi înainte de ziua de antrenamente a plouat toată noaptea. Așadar, primele ture au fost doar o luptă pentru supraviețuire. Pe măsură ce traseul se usca, meregea din ce în ce mai bine. Dar imediat ce-am încercat să-i dau mai tare la vale, am zburat peste ghidon. Iar încet nu se putea oricum (am vrut să mă dau la Downhill, nu la Trial).

Sâmbătă în calificări eram curpins de adrenalină, am căzut de 4 ori din care de 2 ori am ieșit din traseu. De la Trial am trecut la Freestyle, front flip-ul fiind la ordinea zilei. Și mai trebuie să adaug că nivelul celor de la 50+ este foarte, foarte sus. La 60+ au fost 10 înscriși și 7 au reușit să termine.

5.Care ți s-a părut cea mai dificilă parte a traseului?

Startul cu roadgap, viraje și câteva sărituriau fost excelente, acolo am fost și relativ rapid. Chiar și curba Sam Hill cu săritura mare a fost fericire pură. Dar pietrele și rădăcinile mi-au fost din punct de vedere tehnic practic prea mult pentru mine. Cu toate acestea, terminarea zilei de conrus fără opriri și fără căzturi a însemnat enorm. Am fost eu împotriva traseului. Concurenților nu le poți ura edcât de bine. Iar respectul meu pentru downhiller-i a crescut și mai mult. Este chiar un job foarte dificil.

6.Este adevărat deci, că nu e prea târziu niciodată să te apuci de sport?

Mă gândesc că nu, dar acestea sunt lucruri pe care le simte fiecare în inima sa. Există și alte lucruri în viață în afară de sport.

7.Ai recomanda și celor de vârsta ta downhill-ul în condițiile în care majoritatea preferă rolul de spectator?

Asta este o întrebare grea. Să ne uităm la Masters, au fost 10 persoane cu vârste de peste 60 de ani, inclusiv un brazilian, argentianian, canadian, așadar 10 din toată lumea, cumva există un motiv pentru asta. Fie ești în lumea downhill-ului de mult, fie provii dintr-un sport dificil, căci fără să zbori peste ghidon nu ai cum să înveți. Pe de altă parte, majoritatea celor în vârstă nu mor din cauza oaselor rupte ci din cauza bolilor de inimă.

Ce cred însă este că nu ești niciodată suficient de tânăr ca să te apuci de Downhill. Mă bucur că România se află din nou pe harta internațională a Downhill-ului cu echipa națională, cu Sebi & Co. Este foarte important ca cei tineri să fie susținuți.

Eu aș vrea să le mulțumesc sponsorilor mei, celor de la BikeXpert, prietenilor și familiei mele. La finalul lui iunie 2017, pentru etapa din Andorra,  voi fi pregătit!