Acum citesti
Alexandra Boca despre podiumurile de la OnTheRocks și Metal Enduro

alexandra_5Alexandra Boca s-a făcut remarcată anul acesta la On The Rocks și la Metal Enduro, două concursuri care trezesc rețineri multor dintre băieți. Astfel, ne-a stârnit curiozitatea dorind astfel să aflăm mai multe despre evoluția ei în acest sezon. Cum existau multe lucruri de lămurim, ne-am decis s-o contactăm și să-i adresăm câteva întrebări.

1.Bună Alexandra! De cât timp pedalezi și care sunt disciplinele tale preferate?

Buna, Dragos! Pedalez de la varsta de 5 ani dar, de 2 ani am redescoperit pasiunea pe 2 roti incepand cu plimbari de toamna prin jurul Clujui. De atunci am inceput sa investesc tot mai mult in acest domeniu, mai exact in XC si Enduro.

2.În afară de reușitele acestui an, ai mai fost până acum pe podium? Dacă da, în ce competiții? Și încă ceva: cum te-ai decis să participi la competiții de Gravity?

Nu, as putea privi anul acesta ca o exceptie in ceea ce priveste rezultatele in competitiile sportive la care am participat.  Competitiile de gravity, daca le pot spune asa, m-au atras datorita aspectului tehnic. Mai mare satisfactie ma cuprinde dupa ce „inving” o portiune tehnica a unui traseu decat daca as birui o catarare monstruoasa.

3.Din ce am remarcat, folosești un hardtail. Povestește-ne mai multe despre el. Ai participat până în prezent cu acesta la o cursă de Downhill?

Departe de mine tentatia unei curse de downhill. Nu am nici experienta/tehnica si nici echipamentul necesar. Factori precum intretinerea, greutatea, si costul ar contribui la decizia utilizarii unui HT, dar cel mai important e disponibilitatea – era singurul cadru breloc (xs), potrivit pentru statura mea, intr’un moment al vietii cand am decis sa investesc in echipament de calitate. Profitand de sezonul rece, impreuna cu ajutorul si rabdarea lui Oli (Mihai Olar) a luat nastere „bestia”.

4.Cum te-ai descurcat cu bicicleta la On The Rocks? Traseul nu este foarte simplu pentru un hardtail.

La OTR a fost o sumedenie de senzatii. Startul in masa nu discrimina pe baza de bascula spate, iar traseul este destul de variat incat sa poti stoarce timpi buni din plat si urcari, unde un HT ar putea fi considerat avantajos. Bineinteles ca m-au lasat picioarele mai repede decat speram si am fost in agonie spre final. Nu cred ca s-ar putea numi autodepasire fara ceva sudoare si febra musculara in ziua urmatoare. Am patimit pe traseu si doua zile extra, prin urmare, il consider un loc 3 achitat.

alexandra_3
On The Rocks 2014.

5.Dar la Reșița, la Metal Enduro?

La Resita am avut parte de o surpriza placuta. A fost un weekend cu vreme foarte frumoasa si am avut parte de un colectiv pe masura. Traseele au variat in materie de dificultate, fiind o imbinare cu succes a elementelor naturale cu cele artificiale. Am avut doar ziua de sambata pentru antrenamente/recunoastere, dar a fost suficient ca sa parcurg toate specialele. Am blestemat pe rock garden-uri, gafait pe transferuri, fluturasi in stomac pe kickere si cel mai important, emotii greu de stapanit pe podium.

alexandra_2
La Metal Enduro pe traseu.

6.Spune-ne mai multe despre Metal Enduro. Ce părere ți-a lăsat cursa? Cum s-au prezentat concurentele tale? Ai fost singura cu hardtail din categorie?

Metal Enduro a fost prima competitie de acest format pentru mine. Stiam de enduro din mediul social, site-urile de profil si forumurile pe care le mai frecventez. Mi s-a parut un concurs foarte solicitant fizic. Am avut norocul sa fiu ferita de incidente precum defectiuni tehnice sau accidentari, fapt care mi-a creat un avantaj fata de restul concurentelor. Din punctul meu de vedere, cred ca un HT e o alegere potrivita in majoritatea cazurilor, dar nu pentru un concurs de viteza pe respectivele trasee. Urcarile lungi si portiunile cu grad sporit de dificultate si-au lasat amprenta asupra performantelor membrelor inferioare. Mi-ar fi prins bine cei 12-14-16cm de extra suport, atat de raspandit in configuratiile concurentilor.

alexandra_1
Și tot la Metal Enduro, pe prima treaptă a podiumului.

7.Pentru anul viitor ce planuri ai?

Pentru inceput, mi-ar placea sa particip la mai multe concursuri in format enduro. Nu mi-am impus un anume numar de podiumuri sau performante iesite din comun. Din punctul meu de vedere, primeaza experienta concursului, rezultatele fiind pe plan secund.

8.Te susții singură sau ai sponsori?

Mi se pare ca sunt departe de nivelul atletului cautat de sponsori. Nu mi-ar displacea o pereche de ochelari, sau ceva componente dintr-o gama mai inalta, la bicicleta. Chiar si un decont la costul de transport/cazare, mi-ar face ziua mai frumoasa. Cred ca sunt tinere talente care merita si au nevoie de sponsorizari mai mult decat mine.

Pentru moment, imi permit sa’mi sustin financiar deplasarile, upgrade-urile precum si restul costurilor aferente.

alexandra_4
Moment de relaxare la Vlădeasa. Bicicleta din prim-plan îi aparține.

9.După cum bine știi în România există foarte puține fete care să îmbrățișeze segmentul Gravity, în cel mai bun caz în calitate de admiratoare. Care crezi că este cauza? Este mult prea periculos?

Cred ca nu avem o cultura a bicicletei. Comparativ cu tari precum Franta, Italia sau Germania suntem in alt cod postal. Sunt putine fete care practica ciclismul, e si normal sa fie foarte putine fete care sa paticipe la concursuri. Constrangerea e si mai apasatoare in momentul in care traseele devin tehnice si creste riscul accidentarilor. Nu stiu cat de admirata va fi o domnisoara pe tocuri cu tibiile pline de constelatii. Asta in ciuda unor gambe si coapse definite.

10.Ce planuri ai cu bicicleta actuală, te gândești să treci pe un full-suspension în curând?

Sunt foarte atasata de bicicleta actuala. E foarte usoara si urca nemaipomenit. La fiecare coborare as schimba cadrul pe un full fara sa clipesc. Pe de alta parte, la fiecare urcare mai lunga, perspectiva unui full nu mai e asa de atragatoare. Sunt sanse mari sa trec si eu in tabara cealalta, cel mai probabil iarna aceasta – voi profita de discount-urile de sezon.

11.Spune-ne te rog care sunt traseele tale preferate.

Lasand la o parte trairile de pe durata concursului, traseul de la OTR este unul dintre preferatele mele, impreuna cu bucati din ce a oferit maratonul de la Baia Mare (coborarea de pe Ignis). De asemenea in zona Clujului, sunt cateva portiuni din maratonul Gilaului care-mi imprima un zambet pana la urechi. Chiar si in zona municipiului avem cateva poteci frumoase care merita incercate.

12.Câteva vorbe pentru fetele care se uită la tine cu admirație dar nu știu cum să-și ia inima în dinți pentru a participa la astfel de concursuri.

Fetelor, pedalati! Atat pentru placere, cat si pentru competitie. Efortul depus pe bicicleta devine usor  distractiv si parca nici nu il simti. Enjoy it!

Mulțumim pentru timpul acordat, îți ținem pumnii în continuare!

Vezi Comentarii (2)
  • Succes pe mai departe ! Daca ai un cont pe facebook anunta-ne si pe noi si iti vom urmarii evolutia .Grup Ciclist Crisana va promova ciclisti dornici de aventura si succes .Bafta

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

18 − fifteen =