Relu Calotă ne trimite un race report despre No Stress Triathlon Mogoșoaia, primul la care a participat de altfel. Să-i dăm cuvântul:
Mă dau cu bicicleta din 2014. Mi-am luat-o să fac mișcare mergând la serviciu. Fiind foarte prins, atât profesional cât și în familie, asta era singura variantă de a face puțin sport și a câștiga ceva timp.
Timpul este o mare problemă pentru mine dar am reușit, într-un fel, să-l câștig. Timpul petrecut în trafic l-am transformat în timp de făcut mișcare. La început, până la serviciu, făceam la fel de mult cât făceam și cu mașina (o oră și ceva) dar, treptat, am ajuns să-l înjumătățesc. În concluzie, am câștigat.
Și am mai câștigat ceva: experiențe de biciclist în trafic, dar despre astea nu o să povestesc acum.
După câteva reprize de febră musculară prin traficul Bucureștean, am prins curaj și am început să merg la concursurile de MTB din jurul Bucureștiului. Astea au fost și sunt în continuare experiențe de care sunt mare amator. Am început să merg și la munte de anul trecut.
Îmi cer scuze pentru introducerea asta atât de lungă dar este parte a experienței pe care urmează să o povestesc.
Sâmbătă am fost la triatlon. Da, am fost la triatlon. Am fost la No Stress Triathlon Mogoșoaia, pentru că sunt amator de noi experiențe. 750 m înot, 26 km bicicletă și 7,5 km alergare era provocarea de care aveam nevoie. Nu sunt niște distanțe foarte mari dar împreună te cosumă destul de bine.
Nu îmi doresc să fie un articol despre cât de șmecher sunt eu, dar stabilim de la început că așa mă simt și poate încercați și voi.
Pentru că nu vreau să mă dau șmecher, vreau să vă zic că nu m-am antrenat în mod special pentru un astfel de concurs. Mersul aproape zilnic cu bicicleta la serviciu este baza pregătirii mele fizice. O oră pe zi (30 de minute dimineața și 30 seara).
E drept că am ieșit anul ăsta de… – stați să mă uit pe aplicația cu care mă monitorizez – cinci ori la alergat. Fiecare tură a fost de aproximativ o oră. În capul meu mă gândeam că alergatul ăsta mă ajută la concursurile de bicicletă.
Treaba cu înotul e că nu sunt priceput. Când eram mic am făcut câteva săptămâni cursuri de inițiere până am răcit și cam atât. Am mai înotat pe urmă în adolescență cu amicii pe la ștrand sau la mare dar nu pot spune că mă simt foarte confortabil în apă. Mai fac pluta, mai calc apa, mă descurc nu mă înec. Am ieșit mereu la mal. Dacă stau mai bine să mă gândesc sunt cam praf.
Pentru triatlon m-am pregătit pentru proba de înot fix o singură dată. Am fost la bazin și am înotat cam 40 minute cu o săptămână înainte de concurs. Mare inconștient mai sunt. Spun asta pentru că am descoperit în timpul concursului ce înseamnă cu adevărat să înoți 750 m în lac alături de alți oameni. A fost înghesuială destul de mare la început dar s-a rărit repede în jurul meu. Am rămas în mijlocul lacului eu și încă câțiva la fel de buni ca mine. Fiecare împrumutam din stilul celor din jur. Când pe spate, când pluta, când cum putea fiecare. Toți eram la fel de pricepuți. Ca treaba să fie treabă, cum lăsai picioarele mai jos în apă cum te încurcai în plantele din lac. O fată, în spatele meu, chiar a cerut ajutorul celor din jurul ei. M-am oprit și eu din cursă dar până să ajung la ei problema era rezolvătă și fata eliberată din ierburi.
Aș vrea să subliniez aspectul ăsta pentru că am remarcat și la concursurile de biciclete că oamenii sunt oameni și dispuși să sară în ajutor atunci când apar probleme în timpul curselor. Este un aspect card pe mine mă bucură mult. După treaba cu iarba s-a ținut o ședință acolo în apă, în urma căreia am ajuns la concluzia că trebuie să stăm cât mai întinși la suprafața apei să nu ne mai încurcăm. Logica parea bună, practica s-a dovedit a fi destul de grea dar am încercat. La traseul de înot trebuia să ajungi la o baliză, să o ocolești, să ajungi la altă baliză, să o ocolești și pe aia și pe urmă să ieși din lac pe unde ai intrat. Îmi aduc aminte destul de multe detalii pentru că am stat destul de mult în apă. Cred căvam fost lucid dar s-ar putea să-mi și imaginez unele lucruri.
Eu mai aveam destul de mult până să ajung la prima baliză când am auzit, de pe mal, că parte dintre înotători terminau proba. Eu eram departe de prima jumătate a traseului de 750m.
Ce credeți că vedeam eu în zare după ce am întors la prima baliză?
Da, erau concurenți care terminau prima tură cu bicicleta. În momentul ăla am stat puțin de vorbă cu mine în capul meu și am hotărât împreună că trebuie să duc cursa cât mai repede la final. M-am întins cât mai mult pe apă și ultima jumătate nu m-am mai oprit să fac pluta să-mi revin. Nu m-am mai încurcat nici în iarbă și am ieșit la mal. Au mai rămas câțiva amici de suferință să se lupte cu plantele. Dacă bine îmi aduc aminte, cred că mai era chiar și un fotograf care m-a fotografiat când ieșeam din apă dar nu pot băga măna în foc. Dacă nu găsesc fotografie cu mine în apă înseamnă că eram în altă lume, în lumea mea. Eu stătea de vorbă cu mine și mă amuzam că simțeam că aș fi putut să mai înot. Mai aveam puțin și cădeam la ieșirea din apă dacă nu mă țineau tehnicienii de cursă.
Pe covorul ăla care duce spre zona de tranzit, mai mulți tehnicieni și spectatori (rude ale concurenților) ne încurajau. Nu puteți să vă imaginați cum mă simțeam. Terminasem proba de înot, ieșisem din apă și nu eram ultimul. A fost o mare victorie pentru mine, o realizare.
În zona de tranziție m-am schimbat destul de repede și am pornit pe traseul de bicicletă. Aici eram pe felia pe care mă simțeam cel mai bine. Traseul a fost chiar ușor. Am reușit să depășesc foarte mulți.
Când am început alergarea iar m-am luat pe mine la taclale. Aveam 7,5 km de alergat și după prima tură creierul meu s-a gândit să-mi dea semnale să mă opresc. Nu l-am ascultat dar din toată cearta asta cu el am pierdut numărătoarea turelor. De fapt le-am numărat bine dar nu mai eram sigur. Înainte să trec de linia de finish, m-am oprit să-l întreb pe tehnicianul care contoriza și el turele alergătorilor, dacă mai am de alergat. A durat ceva până m-a găsit (în timpul ăsta mă gândeam că dacă e nevoie pot să mai alerg una) dar mi-a zis că le-am alergat pe toate.
Am trecut de poarta aia de finish și când am văzut 2:32:05 să cad din picioare. Am fost undeva pe la mijlocul clasamentului final general și pe locul 35 la categoria mea de vârstă. Am terminat cursa aproape la o oră după câștigător.
Îmi calculasem acasă căte o oră pentru fiecare probă dar cred că am înotat mai repede decât credeam.
Sincerele mele felicitări celor care sunt în top la astfel de concursuri. Îmi dau seama cât de mult munciți să faceți performanță în triatlon. Sunteți sportivii mei favoriți. Vă apreciez!
În aceeași măsură îi respect pe amatorii de senzații tari, care se bagă la astfel de curse și se chinuie să le termine.
Trebuie să le vezi fețele la finish să înțelegi sau să participi și tu.
Material redactat de Relu Calotă
Felicitări! La mai mare!