Acum citesti
10 verificări ale bicicletei înainte de a o scoate de la iernat
Foto credit: http://www.jeremythurstonphotography.com
Se apropie momentul primei ture de MTB a anului, printre florile de primăvară… Da, știm că există și cicliști atât de împătimiți încât gerul și viscolul nu sunt o piedică iar sezonul lor de pedalat nu se oprește niciodată. Dar pentru marea majoritate sezonul alb înseamă antrenament acasă sau la sală, practicarea sporturilor de iarnă sau, de ce nu, chiar o pauză totală binemeritată. Și chiar dintre cei împătimiți care nu renunță la pedale în ciuda codurilor meteo, mulți au o bicicletă specială de iarnă: un ciclocros, un fatbike… Așa că pentru aproape toți cicliștii începutul primăverii înseamnă scoaterea bicicletei (sau bicicletelor) preferate de la iernat. Dar este oare o idee bună să ne urcăm direct pe ele? Ar fi mai bine totuși să le facem o mică verificare. Există probleme care pot să apară peste iarnă și există altele care au apărut pe final de sezon, am spus atunci că le rezolvăm la primăvară și am uitat de ele. Ne-am gândit să vă propunem 10 verificări simple pe care le puteți face și voi acasă înainte de a ieși la atât de așteptata primă pedală!

1. Anvelopele – evident, trebuie să verificăm presiunea în roți. Dar nu doar atât, dacă avem roți tubeless ar fi bine să verificăm și starea lichidului, indicată ar fi demontarea și înlocuirea acestuia, eventual după o curățire a anvelopei pe interior. De multe ori peste iarnă lichidul se usucă, se întărește și nu mai oferă protecția necesară, lucru pe care îl vom afla probabil în cel mai prost moment posibil. Verificați evident și uzura anvelopelor, poate e o idee bună să începeți noul sezon cu unele noi.

2. Suspensiile – presiunea în furcă și dacă e cazul în amortizor trebuie verificată. Peste iarnă aceasta ar fi putut să se piardă încet. Dar ideal ar fi să trimiteți suspensiile la o revizie completă înainte de un nou sezon, mai ales dacă vă dați mult și tare și doriți să vă mai bucurați de furca preferată mulți ani de-acum încolo.

3. Lanțul – există mari șanse ca lanțul să nu fi fost curățat după ultima tură. Peste iarnă el se poate bloca, poate rugini. Ideal ar fi să fie demontat, degresat, curățat și apoi gresat din nou. Înainte de asta nu ar strica o măsurare a uzurii, există lere speciale destul de ieftine pe la magazinele de specialitate. Dacă are uzura peste 0.7 mm nu ezitați să îl schimbați, iar dacă uzura a depășit 1 mm ar fi cazul să vă gândiți și la schimbarea pinioanelor, ba chiar și a foilor.

4. Rulmenții angrenajului – rulmenții exteriori nu sunt atât de etanși pe cât ne-am dori. În sezon, micile cantități de apă absorbită nu apucă să își facă efectul, bicicleta fiind des folosită. Dar după o pauză lungă, există mari șanse ca aceștia să ruginească și să se blocheze. După ce dați jos lanțul, rotiți angrenajul liber. Dacă se observă cea mai mică rezistență suspectă, rulmenții ar trebui înlocuiți. Oricum, e o idee bună să demontați angrenajul, să curățați zona bine cu degreasant și apoi să gresați totul la loc cu vaselină siliconică.

5. Cablurile și cămășile schimbătoarelor – aici sfatul nostru e simplu: dacă nu sunt cumva schimbate pe final de sezon, ar fi bine să instalați alte cabluri pentru a vă bucura de schimbătoare complet funcționale, e o investiție mică pentru un beneficiu mare. Dacă vechile cabluri ies greu și sunt ruginite, e semn că ar trebui poate schimbate și cămășile.

6. Frânele – scoateți roțile afară și verificați starea plăcuțelor de frână, dacă sunt uzate puneți unele noi. Verificați și discurile pentru uzură. Când verificați plăcuțele, cu roata scoasă, apăsați ușor maneta de frână și verificați dacă se mișcă ambele pistonașe, există șansa să se blocheze peste iarnă. Dacă manetele nu funcționează egal sau se apropie de ghidon mai mult decât erați obișnuiți, e posibil să fi apărut aer pe instalație și e nevoie de o aerisire.

7. Roțile – verificați jocul în butuci cu roțile montate, verificați și cum se rotesc acestea. Peste iarnă, de la apa acumulată, rulmenții pot rugini și se pot bloca. Dacă e cazul, faceți o revizie a butucilor sau chiar o înlocuire a rulmenților. În timp ce roata se rotește puteți verifica vizual și dacă pe final de sezon aceasta nu s-a deformat, dar și dacă anvelopa e montată corect sau dacă discurile de frână sunt drepte.

8. Șuruburile – mai ales dacă bicicleta a stat în frig, există șansa ca șuruburile să se fi slăbit de la diferențele de temperatură. Luați un set de chei și verificați strângerea tuturor șuruburilor de la ghidon, pipă, tijă de șa, șa, articulațiile cadrului. În cazul în care aveți componente de carbon, folosiți o cheie dinamometrică pentru a le strânge la cuplul recomandat.

9. Cuvetăria – verificați dacă ghidonul se rotește ușor și cursiv, fără să agațe. Rulmenții cuvetăriei sunt un alt element care poate ceda de la pauza de peste iarnă din cauza umezelii acumulate.

10. Nu în ultimul rând, căutați toate accesoriile și echipamentul pe care le folosiți de obicei. Peste iarnă au obiceiul să se ascundă în cele mai ciudate locuri din casă sau din magazie. E absolut stresant ca în dimineața primei ture să începeți să căutați disperați prin casă pompa, peticele, levierele sau bentița preferată… Credeți-mă, se întâmplă, eu nu îmi găsesc cutiuța cu accesorii de reparație pe care o port mereu cu mine, o caut de 2 săptămâni 🙂

Evident, dacă simțiți că nu vă descurcați sau dacă efectiv nu aveți timp pentru câteva ore intime cu bicicleta voastră preferată, puteți lăsa toate operațiile de la punctele 1-9 pe mâna unui atelier de încredere. Cu punctul 10 însă va trebui să vă descurcați singuri!

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × 5 =