Made in Taiwan. So what?

Involuntar, am asistat de curând la câteva discuții pe marginea bicicletelor, cadrelor sau componentelor de proveniență taiwaneză. Interlocutorii se plângeau asemenea unor copii dezamăgiți, rămași fără acadea, la aflarea veștii că bicicletele lor, cu sigle premium marcate pe cadru, sunt fabricate în Asia și nu în Europa sau Statele Unite ale Americii.

Toți producătorii mari, indiferent de branșă își mută producția în țările asiatice, datorită eficienței și costurilor reduse. Unii jucători mari de pe piața de biciclete și de componente au făcut această mișcare acum mulți ani în urmă, însă mulți utilizatori au rămas cu impresia că acestea provin defapt din țări occdidentale, beneficiind astfel de un nivel crescut al calității. Și au ținut să penalizeze (cel puțin verbal) intențiile perfide ale producătorului.

Nimic mai greșit însă! Brand-uri consacrate precum Apple produc în China de ceva timp, iar produsele sale se comercializează bine mersi în continuare iar în plus de asta sunt și durabile. Aceeași situație se manifestă și în cazul producătorilor de biciclete. Deși unii dintre ei încearcă cumva să fenteze proveniența cadrelor (întocmai datorită celor ușor paranoici). Iar astfel iau naștere centrele de design din Europa. Majoritatea localizate în Germania.

Centrul de design și de proiectare se vrea a fi un garant al calității. Fiind în Germania, ar trebui să rezulte un produs final de top. Dar să nu uităm că grupul Dacia-Renault și-a mutat centrul de proiectare în România. Cu toate acestea mașinile s-au dovedit a fi fiabile. Până la urmă inginerii sunt cei care fac treaba bună și care stabilesc durabilitatea unui produs. Într-o oarecare măsură, calitatea produsului final depinde și de cei care sunt responsabili de partea de asamblare. Dar asiaticii ne-au lăsat de înțeles că și-au învățat lecția. Un alt bun exemplu în acest sens, tot din industria auto, este linia de asamblare a celor de la Honda din Anglia. Faptul că automobilele sunt asamblate în Europa denotă calitate. Da și nu. Nu uita că la asamblare tot indienii sunt cei care fac treaba, pentru că acceptă salariile pe care un european le-ar fi refuzat vehement. Și atunci, unde-i câștigul?

La fel se întâmplă și cu producția cadrelor pentru biciclete, dar sunt mai încrezător când vine vorba de acestea din două motive: producțiile sunt de ceva timp mutate în Asia și în foarte multe dintre cazuri și-au dovedit eficiența. Iar al doilea motiv este legat de finisarea produselor. Am văzut cadre fabricate în Europa de Est mai slab finisate decât cadrele fabricate în Asia. Și vorbesc aici de aceleași clase de preț.

Cadrele zilelor noastre sunt suficient de rezistente încât să nu mai intre în discuție termeni precum „fisurat” sau „rupt”. Mi-aș face sincer mai multe probleme în priviința componentelor, deoarece se află pe lista de consumabile. Ca să dau un exemplu voi aduce în discuție furcile Marzocchi. Unii mecanici, dar și utilizatori, sunt de părere că acestea duc lipsă de calitate în ultima perioadă și necesită mai multe operațiuni de service. Iar toți aruncă asta în spinarea italienilor care au mutat producția în Asia.

Din păcate, nu locul în care se produc este problema, ci faptul că în anii 2000 – 2004, Marzocchi a produs furci atât de durabile încât funcționează chiar și în ziua de astăzi fără probleme semnificative și cu revizii minime. Iar acesta este un trend întâlnit în cazul mai multor producători de componente care în segmentele de entry-level, poate chiar mid-level, mizează pe componente care cedează mai repede. De ce? Pentru că prea durabil înseamnă mai puțini bani din vânzarea de subansamble și din service.

Kerry Roberts, fost președinte al asociației naționale a dealerilor de biciclete din Statele Unite ale Americii declara în urmă cu 3 ani că 95% din bicicletele vândute peste Ocean provin din Taiwan sau China. Iar regula, cu o mică marjă de eroare, cred că este valabilă pe orice continent. Țările asiatice vor rămâne principalul furnizor pentru cadre sau componente datorită costurilor foarte reduse. Iar după cum tot Kerry declara, producătorul trebuie să câștige un minim de 60% din vânzarea unei biciclete.

Acestea fiind spuse, îmi exprim în continuare încrederea în faptul că bicicletele produse în Asia nu vor duce lipsă de calitate, pentru că odată coborâtă ștacheta, producătorul respectiv va avea doar de pierdut. Iar veștile circulă repede în ziua de astăzi. Prin urmare, nimeni nu are niciun interes să ofere un cadru de slabă calitate (nu luăm în calcul brand-urile low cost). Dacă ești atât de curios încât să verifici veridictatea stickerului cu „Made in Italy”, „Germany” sau „France”, poți întreba magazinul de la care ai achiziționat respectiva bicicletă, unde este produsă.

Te așteptăm, desigur, cu opinii în rubrica de comentarii de mai jos.

Dragoș Mitroi
Editor-in-chief FreeRider.ro