Înapoi în trecut

De săptămâna trecută un Mongoose ocupă locul de cinste printre bicicletele mele. Este vorba despre modelul Iboc, fabricat în urmă cu 17 ani. În primă instanță, n-a reușit decât să mă facă să devin nostalgic și să-mi reamintească de primele mele biciclete. Cu un aspect care în ziua de astăzi pare a fi pus la zid de către necunoscători, pe mine a reușit să mă impresioneze.

Țevile CrMo subțiri ale cadrului, sună ca o orchestră fără cusur pentru cei care știu să asculte, atunci când le atingi. Iar furca rigidă, CrMo Triple Butted, este fabricată de Spinner USA are brațe subțiri și elegante și m-a făcut să uit de prima mea furcă utilizată pe un mountainbike, pe care obișnuiam s-o ridic în slăvi: GT, fixă, dreaptă, CrMo, neagră, 1998. Iar componentele? Cred că sunt printre cele mai bine păstrate Shimano STX și LX pe care le-am văzut vreodată. Să mai pun în calcul angrenajul Sugino cu foaia cea mică de 20? Practic, aceasta este partea care s-a dovedit a fi mai frumoasă ca bicicleta în sine: componentele păstrate exemplar, ca scoase din cutie.

Odată urcat pe ea, începi să te întrebi oare cum reușeau Bart Brentjens, John Tomac sau Thomas Frischknecht să câștige curse și campionate de Cross Country pe aceste biciclete, fiind în același timp capabili să obțină timpi oarecum comparabili cu cei pe care-i obțin atleții zilelor noastre. Furcile erau în perioada incipientă și aveau curse care astăzi mai sunt utilizate, poate, pentru bicicletele de Trekking. Frânele cantilever s-au dovedit a fi foarte ușor de reglat și chiar opresc bicicleta, deși în ziua de astăzi par inacceptabile. Iar dacă trebuie să descriu poziția pe bicicletă, aș spune mai degrabă că aduce cu o bicicletă de șosea decât cu un mountainbike. Poziția șeii este înaltă, tija de ghidon lungă, ghidonul îngust și drept iar poziția cât se poate de alungită. Iar controlul, cu totul altceva față de bicicletele anilor 2010.

Unghiurile diferite necesită și un control diferit, astfel încât realizam pe măsură ce pedalam pe poteci, cum abordarea virajelor trebuie să fie complet diferită. Nemaivorbind de unghiul mare al headtube-ului, care conferă bicicletei o agilitate excelentă. Senzațiile intervin însă pe porțiunile de coborâre. După ce treci de la o furcă de 140 de mm la una fixă, povestea este cu totul alta. Mai ales că prima senzație pe care o ai în stomac este aceea că negreșit, va veni momentul când vei zbura peste ghidon. Dar nu este așa. Adaptarea este cuvântul cheie și din fericire, fiecare dintre noi are această caracteristică trecută în codul genetic. Iar apoi traseele devin o plăcere.

Iar dacă ajungi acasă cu dureri de spate și de incheieturi, înseamnă că ai gustat din plăcerea de a pedala pe o bicicletă de munte pură. Și chiar de începi să apreciezi și mai mult tehnologia de care ne bucurăm în ziua de astăzi, reușești invariabil să înțelegi ce înseamnă o bicicletă cu suflet. Simți fiorul, simți ce înseamnă să porți o luptă cu bicicleta, pentru a parcurge rapid traseul. Sunt dinnou, uimit.

Dragoș Mitroi
editor-in-chief FreeRider.ro