Fixiemalism

Fara sa mai incerc sa fiu scurt, am sa vorbesc aici despre ce se poate face cu o bicicleta fixed gear. Si ca sa nu fie nimic neclar si generic, am sa vorbesc doar despre mine.

Din capul locului specific adresabilitatea acestui ‘eseu’ pe marginea fenomenului „fixie”: Putini. Dar pasionati. Am zis „in marginea” pt ca suntem pana una-alta in marginea acestui fenomen global, chiar „fenomenul ” la noi fiind mai degraba in stadiu ‘in vitro’… Oricat m-as simti de in inima acestui… fapt, nu pot sa nu-i observ dimensiunea izolata si excusivista. Dar in continuare consider ca, pe undeva, asta-i da si farmecul. Explicatiile date in 5 ani de ‘fixism’, tehnicalitatile, utilitatea fixei, urbanitatea ei si latura purista, coolimea, toate nu fac doi lei comparate cu utilizarea, experienta personala (zilnica, where available) a fiecaruia care a incercat, merge cu, sau isi doreste asa ceva.

Eficienta urbana a unei biciclete practic ne-stricabile, de otel, se discuta dupa 2-3 ani de folosire intensa FARA interventii majore. In momentul in care bicla ta ajunge la aproape 5 ani de uzura urbana continua si nu ai schimbat la ea decat un rand doua de cauciucuri, 4-5 camere si un lant, atunci iti dai seama ca ideea de fixie nu-i de colo… Nu se deregleaza nimic, nu se slabeste, nu se rupe ( aspect important as zice.. ). Mai ales, si asta mai presus de orice alt fel de bicla, nu te lasa pe marginea drumului fix cand ai mai multa treaba! Povestesc si acum cu drag despre schimbarile doar de dragul esteticii pe care le-am facut la fixele noastre sau ale prietenilor, cand bicla respectiva nu cerea si nu comenta nimic.

Incerc pe cat posibil sa elimin din start din discutie latura cool, de trend, de fitza a fixie-urilor. Pentru ca e un teren subiectiv, ca un nisip miscator. Daca vreau sa spun ceva despre fixed gear, aleg sa vorbesc despre ce e BUN la ele, si nu daca e sau nu „pe val”, cat DE CE e pe val ? Apropo, nici macar nu mai poti sa-i zici val, ca e deja istorie prin alte parti! (Daca ii zici unei traditii moda … nu pici cam de fraier? )

Stiti cum e cu trendurile in fashion, nu? Vine cutare designer de aiurea si se trezeste zicand pe toamna asa… „sezonul asta se poarta rozul ! Si blondul! blondul e cool! ” -de parca ceva in insasi culoarea cerului si a ierbii s-a schimbat de undeva dintr-un absolut la care au acces „initiatii” caselor de moda venus ale omenirii… Atunci fitzele din lumea larga se imbulzesc pe biata culoare care a mai fost de 30 de ori trendy in ultimele 20 de ‘sezoane’ , apoi „totally uncool” apoi iar a „descoperit-o” vreun Galiano mai mic sa se afle in treaba, etc. Nu domnilor. Nu. Trendul e trend, eficienta, adecvarea, calitatea in sine a ride-ului e cu totul altceva! La fixie nu e vorba de moda. Cine a descoperit-o, n-o mai lasa. Si asta pt ca exista date concrete care fac fixies BUNE, inainte de „trendy, fashionable, cool „, etc.

Din cauza ca se poate uita repede in ameteala asta de coolness, am sa mai punctez odata esenta fixie, ca sa stim despre ce vorbim: Nu poti sa te opresti din pedalat. Asta e tot. Si e TOTUL. Pentru ca asta schimba complet stilul de pedalare, de folosire a biclei, aproape si stilul de viata. Nu putini au devenit mai puristi si mai minimalisti, mai austeri DUPA ce au inceput sa mearga pe fixie. Altii au in vene gena asta a simplitatii si a ‘cinstit-ului’, si fixie-ul a venit ca o incununare a ‘religiei’ lor de viata. Dar dincolo de orice construct filosofic si estetic, etc, fixa ramane o masinarie de deplasare al naibii de eficienta. Prin constanta ei, viteza ei, siguranta ei ! Culmea, nu?

Faptul ca ne dam brakeless este iarasi o tema de discutie de obicei interminabila. Ca sa n-o reiau aici, vreau s-o elimin din start: Chiar daca nu se vede, FIXIES AU FRANA ! ba chiar DOUA, si anume cele mai eficiente frane: una „de motor” si alta in creier! Oricum, cine vrea sa si vada o frana, poate sa monteze oricand una! Bicla tot fixie ramane. Chiar, de ce nimeni nu se strabate de grija bmx-urilor fara frane, desi nu au NICI macar frana ‘de motor’ ?…

Departe gandul oricarui activism care nu-si are locul aici. Pana la urma fiecare isi gaseste modalitatea lui proprie de deplasare, si daca e sa fii pro, merita sa sustii si rolele, trotineta, skate-ul, in principiu cam orice ajuta lucrul mecanic produs de om si nu face fum si zgomot.

Insa marea bucurie cand vine vorba de bicle este atunci cand ne contacteaza la Perpetuum Cycle pentru sfaturi cineva care nu are bicicleta, nu s-a mai dat de mult, dar zice ca daca e sa-si faca o bicla, de-asta vrea, fixie! Ceea ce spune ceva mai ales cand te intalnesti cu omul si vezi ca nu fitza e goal-ul lui, ci simplitatea si increderea, iar idealul lui privind pedalatul nu e unul care are tangente cu agatatul, cat un ideal estetic mai generic, si unul de viata, in care deplasarea are un rol esential. Si mai ales calitatea deplasarii! Despre asta vreau sa va vorbesc aici.

In oras fixa mea de baza, „tunata” Perpetuum, e un monolit de otel italian de 8,7 kg, brakeless, complet urban-proof, cu roti indestructibile, anvelope far’de pana, cea mai comoda sa cu sanie de titaniu, un raport 39/16 care face BMW-ul sa „eat my dust” si toate cu un look de pimp-bike, un fel de bmx de viteza (?!!?) . Cu care de altfel ma port ca si cu un bmx. Sar borduri frontal, lateral, cobor scari, dau wheelies, skids, merg cu spatele, trackstands la semafor (asta in cazul in care ma opresc, garcea gen, si nici atunci mereu..). Controlul pe care o fixie ti-l ofera bate orice masinarie cu pedale. Nu o data am zis ca fixies sunt pentru ‘control-freaks’. Senzatia de libertate pe care ti-o da insa, face deja parte din placerile simple dar indispensabile ale vietii. Ceea ce la prima vedere pare o constrangere, sa nu ai repaos la pedalare, este convertit in mod miraculos in libertate pura! Si explicatia e simpla, am dat-o de multe ori: E ca o alergare. Asa cum picioarele iti alearga, si nu te astepti ca daca le opresti sa continui sa alergi, lafel bicla devine una cu tine, prelungire fireasca a lantului tau cinematic, si simti ca poti face tot ce vrei, ca pe propriile-ti picioare!

De-aia nici nu ai nevoie de frana, ce, la picioare ai vreun dispozitiv special? Stii cat sa-i dai ca sa te poti si opri la timp sau sa eviti ciocneala cu babutza cu sacose. Tot ca la alergare (sa zicem printre trecatori…) intotdeauna ai 2-3 variante de eschiva la ce ti-ar putea aparea in fata. „Mularea” pe flow-ul urban este ceea ce face printre altele ca fixa sa fie o bicla foarte sigura! Frana aia mentala de care vorbeam chiar este mai eficienta decat orice sabot! Asa cum frana „de motor” a fixei e mai eficienta decat un disc prin faptul ca e mereu ‘mulata’ pe asfalt. O simti ca pe propriile-ti talpi. Nu zice nimeni ca e mai rapida! Dar impreuna cu frana „la cap” da un sistem de franare mooolt mai sigur. Pentru ca deplasarea ta devine una constiincioasa la propriu! Bagi cat stii ca duci. Exemplu: Sa facem o intrecere iarna pe polei, o fixa si orice bicla fie ea si cu discuri pe hidraulic. Si un pariu gras ca fixa o sa astepte cuminte la sosire… La cate cazaturi, alunecari si derapaje am fost martor, jur ca ma miram si eu, si jur ca nu am cazut niciodata! (chiar cu anvelope de 23 fara crampoane, dar gume bune ).

Ok, una peste alta, fixa e o scoala perfecta a pedalarii. Dar mai e un aspect ‘fixistic’ pe care eu insumi il gasesc aprope intrigant:

De ceva vreme, un an jumate, folosesc fixa la ture de cu totul alta natura decat ride-uri urbane cu treaba, cu baietii, cu sarituri si trick-uri. Fac ture de viteza, sau antrenament, sau pur si simplu ture relaxate cu muzica in urechi, prin „meleaguri” superbe, dar toate cu un numitor comun: distante maricele.

Daca in perioade mai ocupate adunam pe fixe prin oras cam 1000km lunar, adica in jur de 30km pe zi, ceea ce pare mult, dar ii faci cat ai zice „fixie”, am observat ca turele in afara bateau spre 1500 numai ele! Multa vreme am facut ture enorme (400-600km) prin tara pe cursiera si consideram de la sine inteles ca daca am mai mult de 40-50km de parcurs trebuie sa iau cursiera. Numai ca, deh, mie-mi placea pe fixa! Stiti.. pasire, alergare, etc.

ASA CA, Acum vreun an jumate mi-am construit o fixie special pt viteza, pe un cadru de pista vechi de 60de ani, otel evident, foarte usor si comod. Cam ca.. otelul. Eficienta bicicletei ma uimeste si acum, la fiecare tura. Dar ceea ce aflu doar de curand e ca nu ma uimeste numai pe mine. Deja multi cursieristi se apleaca cu alti ochi asupra problemei, in momentul in care observa ca biclei mele out-dated ii lipsesc niste chestii, multe! Si nu seamana cu nimic din ce au mai vazut la tovarasii de drum, fie otel, aluminiu sau carbon. In momentul in care aud si ca are 60 de ani, si vad ca e mai usoara decat multe carboane actuale, singura intrebare care mai ramane este: De ce ansamblul asta e lafel de eficient ca bicla mea noua si high-end? Si totusi merge fulger, laolalta cu „ultimele descoperiri”. „Ai facut ciclism?” Si incep sa explic ca nu, ca e vorba de anumite calitati ale jucariei care au legatura stransa cu faptul ca e track bike, ca e fixa, ca nu are momente moarte, ca mi-am construit-o fix „pe mine”, ca greutatea activa e foarte importanta, etc. Am prieteni ‘rutieri’ cu care ies la ture de viteza fara nici un complex ca mi-ar lipsi ceva.. Bicla are 7,4kg fara nici un detaliu sau componenta hi tech , si e oricum capabila de viteze medii in jur de 35/h . Am usurat-o fara compromisul cu siguranta. Adica jante duble de pilda, spite fara numar, nimic carbon, nu ca as avea ceva cu carbonul, dar am mai avut si pretentia s-o scot low-budget. O formula mai high-end si mai scumpa ar scoate-o sub 7kg. Chiar excluzand carbonul. Cu tije/ghidon/pipa/angrenaj/sa de carbon poate ar iesi sub 6kg. Dar nu ma preocupa asta, ar fi alt concept.

Asa insa, mai e si relativ ‘period respective’, in sensul ca media varstei componentelor depaseste 30 ani. De pilda butucul spate e butuc de pista de 4 decenii, and counting…

Dar ce e cel mai important pt mine este ca mi-am facut o bicicleta nu ca sa concurez cu careva cat pt PLACEREA pura pe care mi-o ofera. Si increderea! Pedalarea, inaintarea sunt lapte si miere, distantele sunt floare la ureche, torsul biclei e muzica. Defapt e aproape stealth, compacta ca o minge si silentioasa ca o bufnita. Prin urmare, in momentul de fata biata mea cursiera zace uitata acasa intr-un colt, face paianjen. Am inlocuit-o complet cu „GettoTrack”, batrana si usurateca mea fixa.

Nu sustin ca intr-o competitie pe la Tusnad sau Cheia as avea ce sa caut langa ‘cataratori’ , dar eu deja am fost pe-acolo bucurandu-ma inzecit de fiecare pedala …fixed! Am construit mai nou o roata spate pe butuc double-fixed ce imi da rapoartele optime pt orice fel de situatie viteza/ urcare. Intorc roata si am tot ce-mi trebuie. De curand am aplicat treaba asta si altora, de pilda am facut cu niste prieteni fixari germani Predeal-Sighisoara eu cu un singur raport, 42/14 ei cu 44/15-18 , dar nu m-a deranjat nici padurea Bogata, nici Rupea sau vreo serpentina mai suparata. Doar ploaia ne-a oprit sa mergem mai departe spre Budapesta, nu vreun raport sau panta imposibila. Pe raportul asta nu as fi putut urca sa zicem… Cheia sau Posada, dar Brasov-Sighisoara nu a pus probleme. Cu dublu fixed 42/13-18 insa si SPD-uri se poate face cam orice traseu prin tara asta, vorbesc de ture de „loisir” nu de ture sportive. Desi… :))

Tocmai aici apare de obicei confuzia cand vine vorba de minimalism, simplitate si placere versus obsesie a cronometrului. Cel ce alege calea asta nu trebuie sa pretinda sa fie inteles de ciclistul profesionist sau de aspirantii care cel mai des imprumuta tot tacamul unui pofi cu exceptia conditiei fizice. „Accessorize!!!” poate fi si el un ideal. Dar tot asa, daca esti sincer cu tine si iti place ‘pasitul’ pe fix, si nu simti nevoia chimica, in vena, de a schimba viteza, de a face mereu click la ergopowere, atunci pe o asemenea bicicleta ‘dintr-o bucata’ ai bucurii inalte si de o cu totul alta natura. Increderea pe care ti-o da, siguranta procurata de lipsa grijii vreunei dereglari, toate vin si se adauga la placerea acestui … „fixiemalism”. Iata ca am si botezat fenomenul.

Vin insa aici si castiguri foarte concrete si cuantizabile biomecanic, cum ar fi controlul perfect „din motor” la coborari pe serpentine, cand tii contactul sigur cu strada, sau incredibila continuitate a pedalarii la urcari, cand nu ai nici un „unghi mort” al pedalei, ci o pasire perfect rotunda si continua. Ca o inertie.. la deal!

Daca de partea aia up-to-date stai si te holbezi ore intregi pe forumuri sa afli totul despre ultimele grupuri de carbon pe 12 randuri (pinioane) sau grupuri de shiftere electrice, de partea asta, minimalista, e invers: stai si afli lucruri noi despre cum poti simplifica si infrumuseta ride-ul prin usurime, rezistenta si sentimentul de incredere ca nu se deregleaza nimic si nu trebuie sa cari o trusa intreaga de scule prin tara „just in case”… Apropo, imi dau seama ca trebuie sa recunosc: si eu am carbon. La setul de imbus-uri de 50 grame! „Necesaire-ul” meu cu tot ce-mi trebuie la bicla are in total 300grame. Tot bagajul pt frig, ploaie, incarcator/ invertor/ acumulatori ,leduri pt noapte, etc are 4kg. Ceea ce face ca intreaga sandrama „de deplasare” sa nu depaseasca 12 kg cu bicla si tot ce am pe mine. Asta in cea mai deplina si libera si placuta alergare prin „meleaguri”… Pentru ca nimic nu iti da o senzatie mai deplina ca ai alergat umpic pana la mare de pilda, decat un trip pe fixa. Simti cu adevarat ca ai facut TU toata distanta aia, aproape cu picioarele tale! Dupa o tura de 250km intr-o zi ma uit la bicicleta altfel, ca la calul meu.

In incheiere, dincolo de orice exclusivism teribilist, sunt totusi nevoit sa remarc ca „lumea buna” a ciclismului a inceput sa afle ca existam si ne dam cu succes pe fix. Si ca ceea ce ne place nu e fixism stupid, moda si ingustime, ci exact invers. Pe date foarte concrete. Mai ales observa ca tu stii ce stiu ei, dar ei nu stiu ce stii tu, si atunci vor sa incerce! Asteptam deci oricand reactii vis-a-vis de „Fixiemalism”. Lant intins va urez!

GettoTrack