Echipa Focus-FreeRider: un capitol de ținut minte

La un moment dat, mă aflam la Câmpulung împreună cu Traian Goga, redactor la vremea aceea pentru FreeRider.ro. Singuri, peste weekend, cu toată casa la dispozție. Nu trebuia decât să pedalăm, să testăm și să facem poze. Boierie! Cum ne-am trezit cu două biciclete entry-level la test, am decis să le ducem mai departe decât o banală pădure, așa cum procedăm cam de fiecare dată. Și ce altceva era mai bun de făcut decât să dăm o tură de Iezer? 70 de km, diferență de nivel de aproape 3.000 de m, numa bună pentru o zi de primăvară însorită. M-am gândit totuși să mai sun pe cineva, pe Alexandru Avram, copilul, la acea vreme în vârstă de 16 ani. Știam că merge bine și voiam să-l vadă și Traian. Doar așa ca să mă laud cu prietenii de prin zonă.

Imediat ce ne-am întâlnit am pornit rapid pe traseu. Ritmul susținut nu s-a simțit pe primele urcări, însă după vreo 30 de km am început să simt că gâfâi. Traian și Alex se luaseră cumva la întrecere, iar eu abia puteam să mai țin pasul cu ei. După ce ne-am repliat sus, Traian mi-a spus: băi, băiatul ăsta are potențial! E ușor precum un fulg și urcă precum o locomotivă! Poate ar fi bine să-i recomandăm un club. Am rămas cu gândul la vorbele lui o perioadă însă am uitat repede după ce Traian s-a ales cu două pene, amenințându-l că dacă mai face una îl las pradă urșilor și lupilor pe munte, căci începea să se însereze, iar eu puneam petice de zor. Apoi, am făcut eu pană, însă puțin mi-a păsat. Jumătate din coborârea de pe Iezer am făcut-o cu zero presiune în anvelopa de spate, cu noaptea hingherindu-ne de la spate, evenimente care au dus la ștergerea completă din memorie a celor discutate inițial cu Traian.

În altă zi, cu ocazia altei ture, am ieșit doar cu Alex Avram, iar acesta m-a rugat să-l mai așteptăm pe un prieten de-al său. Ne-am întâlnit undeva pe un deal: Andrei Bănescu venise cu un DHS Climber, o bicicletă de 20 și ceva de kg, care ne-a specificat din start că s-a reapucat de pedalat de curând și că nu îl mai țin picioarele. Mi-am zis: oare cum va face față în tura de azi cu bicicleta asta?

Zis și făcut, în tura respectivă, Andrei a mers ca un turbat, lucru pe care-l mai face și în ziua de astăzi și a reușit să mă impresioneze: anvelope de 2.5 inch grele ca plumbul, furcă și amortizor blocate, pipă subțire de 1 inch de ziceai că-i o scobitoare care stă să se rupă, transmisie cu 7 pinioane aparent suficientă pentru a se descurca și pe cele mai dificile cățărări ale zilei. În timp ce încercam să procesez toate aceste informații, mi-am adus aminte subit de discuția cu Traian, legată de promovarea celor tineri.

După câteva zile de stat cu palmele-n bărbie și coatele pe birou, i-am sunat pe Alex și pe Andrei și le-am propus ideea: cum ar fi să facem o echipă din care ei doi să facă parte? Ar avea biciclete serioase, un antrenor și cu totul alte condiții decât cele de la acea vreme. Au fost de acord rapid. Mă gândeam că ar mai fi nevoie de cineva, care să alerge la Elite. Așa că l-am întrebat pe colegul meu Dan Mazilu dacă a auzit ceva. Mi-a spus: da, frații Dumitru! Ambii! Am evaluat un pic situația și l-am sunat pe Bogdan, care după o discuție ceva mai lungă a acceptat fericit propunerea. Acum nu-mi mai rămânea decât să găsesc antrenorul și sponsorii pentru a face rost de biciclete și accesorii pentru cei trei.

Neașteptat de rapid și de bine au răspuns cei de la Sprint Sports: bine Dragoș, îți facem acest hatâr! Am fost impresionat de felul în care au tratat toată problema pe întreg parcursul colaborării, un lucru pentru care trebuie să le mulțumesc din inimă. Au mai urmat apoi Shimano și High5 (iar mai târziu POC), care au răspuns foarte rapid solicitării, alte mulțumiri mergând și către ei. Iar Răzvan Jugănaru a răspuns și el pozitiv la apel, fără să stea prea mult pe gânduri. Ce sentimente ai când reușești să mobilizezi atâta lume, de nedescris.

Odată pusă pe picioare echipa am ales un loc superb pentru a realiza fotografiile de echipă, în preajma Câmpulungului, locul de care mă simt atât de atras. Atât de atras încât am părăsit Bucureștiul pentru a începe o nouă viață aici. În primele luni de la formarea echipei am tot avut ocazia să ies pe aici cu Alex și cu Andrei, ture superbe, de neuitat. Tot de neuitat au fost și primele concursuri și primele podiumuri obținute de băieți. Dacă până la acel moment mergeam doar să documentez cursele, acum le trăiam cu sufletul la gură.

Deși au trecut doar doi ani de la înființarea echipei, mi se pare că au fost cel puțin încă o dată pe atât. Între timp s-au alăturat Raluca Catană și Marc Sandu, amândoi cu ambiții mari de podium și cu rezultate de menționat. Au fost doi ani frumoși. Însă uneori ești nevoit să renunți la anumite activități pentru a te concentra pe cele care-ți asigură traiul. Iar timpul limitat a fost factorul decisiv care a determinat ieșirea FreeRider din această echipă. Timpul – factorul cheie, de care toți avem atâta nevoie în ziua de astăzi, chiar dacă locuim, precum eu, la țară. I-am sunat pe sponsori și le-am povestit despre ce este vorba. Păreau să primească vestea ușor. Le-am adus la cunoștiință că există și alte conflicte de interese, prin asocierea numelui FreeRider cu un brand de biciclete, căci da, au existat presiuni în toți acești ani. Dar, ca să vedem partea plină a paharului, vom putea testa din nou biciclete Focus începând de anul viitor, un embargo autoimpus, pentru a nu crea discuții.

Astăzi, îmi amintesc cu drag cei doi ani petrecuți alături de echipă și sper că eforturile au fost vizibile. Nu este ușor să organizezi o echipă de ciclism în România, mai ales când nu ai acces la sacul fără fund și trebuie să te descurci cu ce ai pe masă. Aș face tot posibilul să îi încurajez pe acești băieți și fete, care muncesc din greu pentru un rezultat, însă este nevoie de sponsori din afara industriei: corporații, care ar putea să susțină acest sport fără eforturi supraomenești. De asemenea, am toată încrederea că noua echipă, care se va redenumi cel mai probabil în Focus Cycling Team Romania, va continua să crească. Cine va fi team manager, care vor fi membri sau care va fi denumirea, rămâne de aflat, probabil după această iarnă.

Le mulțumesc încă o dată pe această cale tuturor celor care au avut încredere în noi, celor care au investit și care au susținut echipa în această formă: Focus, Continental, BBB, Muc-Off, Shimano, POC și HIGH5, celor 5 membri ai echipei, Raluca Catană, Alexandru Avram, Andrei Bănescu, Bogdan Dumitru, Marc Sandu, antrenorului Răzvan Jugănaru cât și celor care s-au alăturat echipei de amatori. Succes pe mai departe, vă țin pumnii strânși!

Dragoș Mitroi
editor-in-chief FreeRider.ro