Cum altfel decât pedalând? O să râzi și voi râde și eu cu tine pentru că asta este ceea ce trebuie să faci. Până anul acesta eram ferm hotărât că antrenamentele iarna sunt mai eficiente la șes, eventual prin păduri, pentru că e mai bine. Și atât. Fără vreun argument favorabil pedalatului la munte, mi-am creat singur o barieră care mă întorcea mereu spre același traseu de antrenament, prin Snagov, repetat de ‘nșpe mii de ori. Un fel de no-brainer.
Toate plimbările au un început promițător.
Weekend-ul acesta am pedalat la munte. Și nu este primul weekend din viața mea când pedalez pe frig sau pe zăpadă la munte, doar că ceva s-a întâmplat și mi-a deschis apetitul pentru trasee montane. În căutarea factorului declanșator am pus neuronii la treabă și am scos din buzunar această concluzie: a fost primul traseu de munte, parcurs iarna, când peisajele mi-au plăcut la nebunie. Și cum iarna șoseaua este tristă, trainer-ul de acasă cu atât mai mult, am decis că voi repeta experiența cât de curând. Dar o să-ți vorbesc mai departe și despre micile bucurii care te vor face dependent de munte pe timp de iarnă.
Atenție la porțiunile înghețate. Deși par sigure, poți să cazi într-o fracțiune de secundă. Ține ghidonul drept!
În primă instanță realizezi că de fapt nici măcar nu contează cum ești îmbrăcat și toată povestea cu hainele de iarnă e doar marketing de adormit copii. Asta pentru că în general, în prima parte a traseului, urci. Doar mai târziu începi să descoperi cu adevărat că ai nevoie de așa ceva.
Apoi, te simți bine când toți de prin sat te aclamă sau fac mișto de tine pentru că pur și simplu trăiești pe altă lume decât ei. Se întâmplă să te mai întâlnești și cu alți așa-ziși descreierați pe drum cu care inevitabil te saluți. Și faci schimb de zâmbete.
Fotografii pentru posteritate.
Heh, cine mai e ca voi? Nu în ultimul rând, traseele sunt mereu perfecte: nu există noroi, pentru că bălțile sunt înghețate, nu există probleme cu rezistența de rulare a anevlopei pentru că solul este bocnă și rulezi ca pe asfalt, nu există riscul să fii prins de-o ploaie torențială. Mai mult, nu fulgeră! Și nu tună, asta ca o încântare pentru cei mai fricoși dintre voi.
În așteptarea camarazilor care nu mai ajung. Ceva s-a întâmplat cu siguranță…
Recapitulează acum toate cele pe care ți le-am zis mai devreme și vei ajunge și tu singur la concluzia că iarna este poate unul dintre cele mai bune anotipuri în care poți pedala fără griji. Mă rog, ar fi câteva lucruri nesemnificative de menționat: dacă potecile sunt înghețate tun înseamnă că și bălțile sunt la fel de tari ca un pavaj de ciment. Cum anvelopele standard ale bicicletelor nu fac casă bună cu gheața, este foarte posibil să-ți iei o trântă de zile mari. Dar gândește pozitiv. Cel puțin prietenii tăi se vor amuza copios.
Jusqu’ici tout va bien… final de tură pentru unii dintre noi. Gheața a tăiat peretele anvelopei tubeless.
De asemenea, este bine să-ți planifici tura de la bun început, ca să nu te trezești după-amiaza pe la 5 căutând disperat lanterna din rucsac. Care oricum a rămas fără acumulatori din cauza frigului. Și ar mai fi câteva mici chestiuni pe care prefer să le sar, ca nu cumva să te descurajez.
Peisaje cunoscute într-o postură diferită.
Și într-o lumină diferită.
Cu o apă care îmbie la o baie pe cinste!
Una peste alta, partea cea mai plăcută a turei de astăzi a fost schimbul de experiență cu puștanii din satul Pojorâta. Care mai de care mai mândru de bicicleta sa, aceștia ne-au rugat să le arătăm măcar o „schemă”, că deh, bicicleta pe care eram arăta bine și siiigur „știe și o schemă”. M-au rugat să fac un 180. Băi, chiar știau de asta! Le-am spus că n-o fac fără 10 lei (în fond, eram la întoarecerea din tură după o coborâre de 8 km pe asfalt, deci înghețat și eu la rândul meu plus că aveam SPD-uri, deci oricum n-aș fi făcut-o). Copilul mirat, exclamă: „păi cum nene să-ți dau eu bani, dă-mi tu mie și fă și schema!” Hm!
Înainte de a începe coborârea. O poziție nu tocmai inspirată pentru fotografie. Se folosea prin 95. Parcă.
Și cam atât i-a lipsit până când a început să ne ceară frânele de pe bicicletă, poate chiar un sabot dacă avem sufletul mare. În timp ce noi ne amuzam, unul dintre puradei înțeapă pe șest anvelopa camaradului meu, așa cum aveam să descoperim mai târziu. Un fel de manevră de tip Maradona, dar la alt nivel.
Nu doar noi iubim soarele.
Iar apoi, ca să dovedim ce suflet mare avem, ne cărăm imediat ce un cetățean de etnie romă vine să ne ceară ajutorul ca să împingă un Aro cu benă, aflat într-o curte plină de bălegar. Îi spun: „stimabile, sunt încălțat cu pantofi speciali de bicicletă, n-aș putea împinge cu ăștia nici dacă aș fi nevoit! Au talpa TARE!”. Pare să nu înțeleagă nimic. Se întoarce cu spatele așteptându-ne. Noi plecăm mișelește.
Important este să aibă două roți și un angrenaj. Singlespeed este la fel de OK.
La nici 500 de metri parcurși băgam de seamă că imediat după întâlnirea cu copiii, camardul meu de drum și de suferință, are pană. Cum nu avea nimeni chef să mai demonteze roata, nu facem decât să mai umflăm anvelopa la o presiune decentă încă de 3 ori până am ajuns la destinația finală.
Toți copiii din sat râd de el pentru că are cea mai old school bicicletă. Real vintage, de fapt.
Această neînsemnată întâmplare am introdus-o de asemenea, pentru a sublinia cât de bine este să pedalezi iarna. Vara ești atât de disperat să scoți un timp rezonabil în tură, încât nu te-ai opri pentru nimic în lume pentru o conversație spirituală cu copiii rromi. În cazul meu cel puțin, se aplică.
Tijă de șa? Glumești? Pentru ce?
Și lecția de astăzi nu a fost concluzia cu care am început articolul. Nici faptul că dacă vei opri într-un sat unde predomină rromii te-ai putea alege cu o pană. Ci simplul fapt că la vale, toate distracția se pulverizează rapid dacă vei coborî pe un drum asfaltat. Cele -5 grade se transformă de fapt -15, la o viteză de peste 40 km/h, lucru pe care nu l-am luat în calcul atunci când am plecat de acasă. Alege orice ar fi, un traseu de coborâre prin pădure. Sau dacă ții morțiș să pedalezi pe asfalt, ia cu tine o jachetă de rezervă! Oricum n-o să-ți fie de folos. Spor la pedalat! Chiar merită!
Dragoș Mitroi
Editor-in-chief FreeRider.ro
Ar fi interesant sa ne spui pe unde ati facut tura asta si care sunt muntii si apa din imagini(chiar daca eu stiu). Multumim pentru incurajari, sfaturi si poveste.
Unde se afla acest traseu, cam ce lungime si ce diferenta de nivel are? Mtumesc anticipat
frumos. asa aveam si eu biclele la tara :)) a fost frumos.
pacat ca eu nu am experienta si vuraj (inca) sa fac o tura ca asta ca tare mi-ar place..
Pentru asa traseu ai nevoie de o bicicleta pe masura XD
Lacul Bolboci-Cheile Tatarului spre Cabana Padina?
bun asa…cum s-au comportat cauciucurile…aderenta ?
Puştii ăia rromi sunt destul de iuţi…
Acum câteva luni, venind de pe Bran – Rucăr spre Târgovilte, pe la Cetăţeni s-a luat unul după mine… eu pe Merida cu roţi de 28, nouă (luată de 3 zile), el pe o ruginitiruă de Rich/First, căuta să mă dea jos de pe biclă, după ce tot ţipase la mine ,,Ce bicicletă frumoasă, dă-mio mie!”. Şi s-a ţinut ăla vreo 2 km după mine, până am obosit (şi erau şi nişte urcări)… când să mă ajungă, l-a văzut pe colegu’ de drum în spate (când a pornit urmărirea nu îl văzuse) şi s-a gândit că nu se poate bate cu 2, aşa că a tras o înjurătură şi a întors. Prin urmare, clar trebuie trecut cu cea mai mare viteză prin sate cu astfel de populaţii.
@all: traseul se află la Câmpulung Muscel, Lerești – Barajul Râușor – Portăreasa.
@Dr2005: da, cunosc situația lor, pot fi și agresivi la nevoie. Dar îmi place la nebunie să mă opresc în mijlocul comunității și să schimb câteva vorbe cu ei. Sunt irezistibili, pe cuvânt. 🙂
SI eu ma plimb inca cu bicicleta mai rau e cu tinuta (echipamentul)
Am văzut că sunt irezistibili… dar atunci când plec, vreau să mă şi întorc acasă cu aceeaşi biclă. Şi cum zona respectivă e şi pe coborâre, e un motiv bun să pedalez mai tare.