Săptămâna aceasta, l-am invitat pe Cosmin Popan de la Portocala Mecanică, să ne povestească în câteva rânduri despre legăturile sale strânse cu bicicletele.
Prima dată când am scris despre biciclete era prin 2001, eram student la jurnalism și făceam practică de vară la Monitorul de Cluj. Îmi plăcea Turul Franței, mă uitam la el încă din 1997 și îmi doream mai mult decât orice să îl văd pe viu într-o bună zi. Așa că la Monitorul de Cluj am cerut să fiu lăsat să scriu cronici de Turul Franței. Umpleam jumătăți de pagină de ziar în fiecare zi cu texte metaforice și siropoase despre cât eroism zăcea în Jan Ullrich sau în Richard Virenque, eroii de pe-atunci ai Marii Bucle. Pe care nu știu cine le citea în afară de un prieten al meu, Adrian, fan și el Tour de France. Nu apăreau și pe net, nu exista nici share, nici like pentru ele.
Apoi am tot scris despre biciclete, cu diverse ocazii, deși n-am făcut niciodată un full time job din asta. Am văzut și Turul Franței pe viu, în 2006 și am scris despre el la alt ziar, din București. Cred că mai puțin patetic decât o făcusem, încă student, la Cluj. Eram fascinat de oameni în primul rând și abia apoi de bicicletele lor. Emoția pe care mi-o ofereau oamenii în combinație cu bicicletele lor. Știam pe de rost câștigătorii din ultimele decenii din Turul Franței, echipele din pluton, regulile cursei. Știam că Lance se dă pe Trek, Ullrich pe Bianchi. Și cam atât. Niciodată nu m-a pasionat să știu prea multe despre o bicicletă. Nu-s bun la mecanică, deși site-ul de care mă ocup, împreună cu colegele mele Ana și Sorina, se numește chiar Portocala Mecanică. Acolo scriem mai puțin despre mecanică și mai mult despre oameni și bicicletele lor.
Știu, totuși, ce înseamnă o bicicletă bună, dar mai ales o bicicletă frumoasă, fără să pot reține vreodată raportul foaie-pinion sau câți bari trebuie băgați într-o roată sau în alta. Aș putea să vorbesc ore în șir despre bicicletele care îmi plac fără să par un impostor care nu știe toate detaliile tehnice posibile. Cu acest handicap major, m-am prezentat pentru al doilea an consecutiv la Eurobike. E impresionant să vezi industria velo în toată grandoarea ei. Timp de trei zile nu te oprești din admirat, căscat gura, salivat. Chiar dacă nu înțelegi tot jargonul de specialitate, chiar dacă ți se par obositoare toate acele biciclete lucioase, scoase din țiplă. Îți dai seama că trendul e bun, că vom avea din ce în ce mai multe biciclete, că plăcerile simple și accesibile sunt atât de aproape de noi, chiar dacă sunt ca dracu’ de scumpe. Dacă nu ar exista Eurobike, nu am putea vorbi de industrie și nici de inovație în lumea bicicletelor. Iar automobilele ne-ar înghiți mai tare decât o fac acum.
Nu am simțit, totuși, la fel de multă emoție scriind despre bicicletele electrice de-acolo, despre carboane ultra-ușoare, despre computere de ghidon care fac calcule în locul mușchilor tăi de la picioare. Pe Dragoș și pe Adrian de la Freerider i-am simțit mult mai conectați la lumea asta, a up-to-date-urilor tehnologice. Și e bine că e așa, chiar dacă eu sunt la polul opus în pasiunea mea pentru biciclete. Dragostea pentru bicicletă poate fi de mai multe feluri. Important e să știm că e acolo.
Cosmin Popan – Portocala Mecanică
frumos, frumos