Prezența a 8.000 de bicicliști pe străzile Chișinăului, într-un marș organizat și civilizat, mi-a activat inevitabil reflexul cu care mă simt obligat să compar cifre și statistici. Mai ales că este vorba de un eveniment care a fost organizat în toamna trecută, sub denumirea de Velohora și care iată, era să treacă aproape nevăzut. Spre rușinea noastră, de abia ieri am aflat cum au stat lucrurile în septembrie 2012 la Chișinău, însă evenimentul nu a fost foarte mediatizat în afara Moldovei. Unul dintre motive ar fi faptul că participanții nu se bat cu pumnul în piept pentru măreața realizare, ci pur și simplu manifestează pașnic pentru drepturile biciclistului în trafic. Și „culmea”, se află deja la a 4a ediție.
Revenind la comparația despre care aminteam, în Chișinău trăiesc aproximativ 670.000 de persoane, pe când în București numărul acestora era în 2011, de aproximativ 2.000.000. Iar între timp sunt sigur că ne-am mai înghesuit un pic. Aceste cifre vorbesc de la sine și sincer, mi-e foarte teamă să raportez numărul de bicicliști la populația celor două orașe, care au ieșit sau care ies de obicei în stradă. Să prespunem, în cel mai bun caz, că cel mai mare marș organizat vreodată în Capitală, a strâns 3.000 de persoane, adică nici măcar jumătate din persoanele care au ieșit să pedaleze pe străzile Chișinăului.
Comentariile sunt de prisos, dar cineva mi-a oferit zilele trecute o variantă de răspuns pertinentă. Mi-a amintit că la marile manfiestații de la București, din 2009, nu s-au strâns nici măcar 10.000 de persoane care să protesteze împotriva guvernului. Și vorbim despre persoane care se aflau în imposibilitatea de a mai pune ceva pe masă a doua zi, datorită tăierilor salariale și a disponibilizărilor. Dacă nici cei care protestează împotriva unor măsuri de austeritate nu se pot organiza în grupuri mari, atunci ce așteptări să mai avem? Sau mai putem avea așteptări?
Una peste alta, când mă uit pe grupurile de Facebook în care sunt planificate marșurile de protest și unde organizatorii depun eforturi mari ca totul să iasă bine, văd mii de persoane confirmate. Dar când particip la marșul de protest, numărul de participanți este sub așteptări. Citesc de asemenea sute de nemulțumiri pe săptămână, despre infrastructura dedicată bicicliștilor, publicate în rubrica de comentarii ale diverselor site-uri. Dar când mă uit pe stradă, văd puțină lume pedalând. Și lista de exemple ce sfidează logica poate continua. Oare chiar ne plac atât de mult revoluțiile și protestele online? Șirul nesfârșit de petiții? Dar oare are cineva impresia că un vot sau 1 milion de voturi online vor schimba vreodată percepția autorităților? Realitatea este în stradă, nu online. Și nu poți să fii atât de naiv încât să crezi că „dacă vei da like aici vei avea piste pe stradă” va schimba ceva.
Dacă până acum afirmam că este normal ca la Budapesta să se strângă 100.000 de bicicliști în stradă, deoarece la ei valul a pornit înaintea noastră, cred că oamenii de la Chișinău ne-au dat o lecție greu de dus în spinare. Aș fi fericit dacă aceste exemple ar însemna o lecție. Dar optimismul meu, din păcate, se află în cădere liberă. Ori nu ne pasă, ori suntem prea leneși, ori chiar nu ne dorim o infrastructură bine pusă la punct și de fapt preferăm să vedem doar punctele negative ale actualului sistem, dar fără a face prea multe pentru a schimba ceva. Și să nu uităm: în România ultimilor doi ani s-au vândut peste 500.000 de biciclete. Oare unde se află ele?
Dragoș Mitroi
editor-in-chief FreeRider.ro
Eu pana acum am observat urmatoarele categorii de ciclisti:
– Hipsterul protestatar de carte-faciala (feisbuc) : protesteaza in scris legat de situatia dezastruoasa, se bate cu pumnii in piept pentur dreptate, dar cand vine vorba sa si faca ceva in privinta asta, nu, ca-i prea „mainstream” si are lucruri mai important de facut, de genul aranjat freza sau lipit o lampa stramb pe perete. Deisgur, online a anuntat ca participa ca este pe metereze, poate mai agata vreo minora misto cu „revolutionarismul” lui.
– Frustratul : ala care acuza tot, urla la tot, totul este gresit, vrea o revolutie violenta, vrea sa rupa tot, sa fie zmeul zmeilor si sa isi faca dreptatea cu pumnul. Un protest pasnic nu este de rangul lui. Are o gramada de frustrari si neajunsuri in viata si si-a gasit violenta ciclista ca mijloc de exprimare, doar pentru ca exista un conflict, nu pentru ca ar crede el in asa ceva. Plus ca poate mai agata o minora misto cu barbarismul lui.
– Indiferentul / Scarbitul : si-a pierdut orice speranta ca se mai poate face ceva, asa ca nu ii mai pasa, se da in legea lui si pentru el
– Ala care chiar face ceva : din pacate categorie minoritara, si de multe ori luata in ras de celelalte categorii
Majoritari pana acum imi par a fi hipsterii si frustratii. Cand o sa trecem peste atitudinilea astea imbecile o sa ne si adunam mai multi sa chiar insemnam ceva.
„Și să nu uităm: în România ultimilor doi ani s-au vândut peste 500.000 de biciclete. Oare unde se află ele?”
Raspuns: in balcoane, in garaje etc. adunand praf…
La Revoluții și Proteste online ne pricepem bine de tot! Pai e super-confortabil sa stai in fata unui dispaly si sa dai cu degetele pe litere si sa zici una alta! Dar vorba aia: ”de la a zice la a face,, e drum lung. 🙂
Luata pe cifre si comparatii, situatia e trista.
Dar daca ma gandesc la schimbarile din ultimii ani si cum a crescut numarul de biciclisti pe strazi, evolutia e exploziva.
Eu merg prin Bucuresti cu bicicleta (serios) de 4 ani si pot sa spun ca de la an la an au fost diferente mari in interactiunile cu participantii la trafic si in numarul de biciclisti intalniti. Si asta cu toate ca Primaria pur si simplu se opune miscarii.
Eu cred ca inca mai e speranta 😛
Pai si cand ies pe bicicleta ies multi ca la promenada, asa, fara nici un rost. Mai ales fetele, un fel de mimoze cu nasul pe sus ca au bicicleta. In Europa lumea merge cu un scop – la lucru, la cumparaturi sau face sport. La noi da bine acum, esti mai interesant.
Apropo, Bucurestiul are mult sub 2 milioane, tot aveti obsesie cu marea capitala.
Oare cati din oamenii care se ocupa de acest blog, au bicicleta? sau cati km pargurg pe zi? :))
SI acum gluma: Ei stau zi de zi pe laptopuri, se plimba cu masina si mananca la MC! :)))
@Marcel: Eu parcurg în medie între 30 și 50 de km pe zi, poți să mă urmărești pe Strava dacă chiar dorești, ca să ții o evidență. Asta în oraș. La munte este cu totul altă distracție. Mulțumesc pentru interes! 🙂
@ Free RiderAcum daca tot ne-ai zis de Strava zi-ne si cum esti acolo ca sa te gasim 🙂
Eu fac zilnic home/work – aprox 18 km + o data la vreo 2 zile sau cand am timp fac iesiri mai lungi pe cursiera. Lucrurile s-au schimbat prin prisma faptului ca vad tot mai multi commuters in drumurile mele spre munca. Protestele sigur nu vor rezolva nimic (ca deh, ii doare p-astia undeva de protestele noastre), dar cu cat vom fi mai multi pe strada zilnic, cu atat vom fi bagati in seama si luati in seama.
De acord cu Vlad. Personal eram „Ala care chiar face ceva”, intre timp am trecut la Indiferentul / Scarbitul, dupa ce am observat ca multi din cei care vor sa para „Ala care chiar face ceva” sunt de fapt „hipsteri” si „frustrati”. Ciudat este ca in anii de pedalat am observat o schimbare de atitudine in bine, chiar din partea celor de la care ma asteptam mai putin, adica automobilistii. Probabil au inceput sa ralizeze ca o bicicleta in trafic, inseamna o masina mai putin in trafic. Sunt curios cand vor realiza acest lucru si primarii mai grei de cap, precum Oprescu.
@Rhadoo: billy boy este numele. 🙂 Turele lungi sunt cele de XC, cele scurte sau cele în care apar într-un singur loc sunt de trial (prin oraș).
Eu nu prea am observat miscarea biciclistilor in afara de cea de pe facebook. Daca ceva trebuie sa se intample atunci acel ceva se va intampla, cred ca e foarte important sa iesi cu bicicleta, cat mai mult, cat mai des, si asta va schimba mentalitatea. Cat despre un mars, o organizare civila, bazata pe altceva decat ura, imi pare indepartata conceptual de romani. Asadar categoria „biciclisti” cred ca realmente poate schimba ceva, cand la fiecare stop in centru vor fi printre masini, cativa biciclisti.
ce va incurca si pe voi sa organizati asa ceva?.Oficial au fost 8000 dar in realitate au fost cca 10000.In oras
nu s-a facut mare zarva, citeva panouri publicitare,afise.De la inceput se credea ca nu o sa vina mai mult de 1000 de oameni,insa toti au ramas uimiti.Cred ca in Bucuresti sunt citiva zeci de mii de ciclisti(amatori)…
Asa ca puteti si voi organiza:)
Azi de dimineata a dat un pic de ploaie si a scazut la zero numarul biciclistilor pe care i-am vazut pe traseul meu obisnuit 😀
Masina primeaza in Romania, dupa ce am scapat de comunism romanul a descoperit masina… „ce sa dau masina pe bicla nea” nu ma ploua – ninge, ajung repede, mai ascult o muzichie. cam astea sunt argumentele de ce lumea nu prea e dornica sa mearga cu bicla. Protestam pe facebook sa ne dam rotunzi „mie imi pasa” si el*ea e pe la mall sau gratar etc… lasa ca protesteaza alti in locul meu.
Are mare dreptate ”cadran” .La mine in oras [Campina] ,in afara de cei in varsta mai sunt cativa tinerei care folosesc bicicleta zi de zi [si subsemnatul].E mai comod sa stai in masina si sa razi de cei ce merg cu bicicleta pe orice tip de vreme.La proteste ies cei ce folosesc mai tot timpul bicicleta,nu cei ce ies o data sau de doua ori pe luna.
Scuze.Am scris gresit [cadran] -”CRADAN”
Din pacate initiativele civice in domeniu sunt ca si inexistente si slab sustinute pentru a promova cultura bicicletei in mediul urban. Sperante sunt, dar e nevoie de multa munca in backgroud pentru a reusi sa schimbi mentalitati. Plus ca cei care au initiat proiecte in domeniu se, se lovesc de indiferenta autoritatilor sau reaua lor vointa. Din pacate reactia civica este doar la nivelul unei lehamite generala care permite instalarea abuzului si incompetentei generale in privinta gestionarii problemelor biciclistilor.
Sunt un mare pasionat al bicicletei, (desi ca nivel as fi undeva la „mid-level”), odata ce consider ca cei 25 de km care ma despart de Bucuresti cind merg la lucru sau pentru alte chestii e mai de preferat sa ii fac cu bicicleta (aproape zilnic) decit cu autobuzul (timp de deplasare acelasi, ora fixa la plecare autobuz, autobuze aglomerate, bicicleta – free!, si desigur, marea pasiune de a pedala). Deci pot spune ca umblu mult pe bicicleta, daca e sa mai pun la socoteala si iesirile ce le mai fac din cind in cind, tot de zeci de km.
Ce e mai trist e ca am vrut sa particip la orice fel de eveniment bike. Mai umblu eu pe net, mai caut, dar asta nu cred ca e destul, atita timp cit imi dau seama de evenimente la citeva zile sau saptamini dupa ce s-au petrecut. Am patit asta de citeva ori. Asa ca, in iarna m-am inscris pe citeva site-uri, ca sa primesc newslettere, caci am zis ca poate-poate, voi afla si eu cite ceva. Dar… pe degeaba. Anul asta au fost deja citeva evenimente, si tot dupa am aflat. Doar de un concurs XC am aflat inainte, dar asta nu ma interesa, si de Expozitia de biciclete de la Romaero Baneasa, eveniment la care am fost, si impreuna cu sotia, ca sa ii maresc pasiunea pentru bicicleta 🙂 (ea e abia incepatoare). De SkirtBike, ce sa mai zic? Am aflat abia editia trecuta, insa, pentru ca a fost vreme instabila, nu am putut sa o „pun” pe roti pe sotia mea pt cei 25 de km pina la locul evenimentului, iar ieri sotia mea era ocupata cu un curs de formare in meseria ei, asa ca tot nu am mers, si nu mi-a parut rau, cind am vazut ca ploua in Bucuresti, insa, daca aflu ca nu s-a tinut, ma va intrista.
Cred ca problema e si la informare. Eu aflu de orice miscare bike de pe net. Dar eu fac parte din acea jumatate a populatei Romaniei care are acees regulat la internet. Ce fac cei ce nu au acces, dar sunt pasionati de bicicleta? Nu afla? Cred ca nu prea, odata ce prin oras nu am prea vazut afise, bannere, nu am primit pliante care sa ma informeze cu privire la evenimente. Poate ca ele se fac, dar cred ca in numar prea putin, si astfel nu toti cei ce si-ar dori sa participe la evenimente ajung, si asta doar pentru ca nu sunt informati.
Cred ca in Chisinau au ajuns 8000 de biciclisti pe strada si pentru ca evenimentul a fost mediatizat din timp si pe masura.
Oricum, cred totusi ca lucurile stau foarte bine, cind am venit in Bucuresti, acum mai bine de 5 ani, vedeai rar un biciclist pe strada, si se considera a fi periculos a merge cu bicicleta prin Bucuresti. Insa dupa doar un an pasiunea m-a deteminat sa pornesc din nou pe bicicleta, desi unii rid cind ma vad prin sat stiind ca merg la Bucuresti, si acum cind vad biciclisti, mereu ma bucur, si chestia faina e ca vad destul de multi zi de zi. Asta inseamna ca toate evenimentele probike nu au fost facute pe degeaba. Poate ca suntem abia la inceput, poate ca ne stringem mai greu, poate ca abia in timp se va vedea ce putem face, insa eu cred ca miscarea bike va avea cindva un cuvint greu de spus si la noi, pentru ca bicicleta, cu avansul tehnologiei de care si ea are parte, va avea un cuvint greu de spus la celelalte modalitati de transport.
Si inca ceva: superba fotografia cu cei din Chisinau! Cred ca printre ei m-as fi simtit oarecum mic si neinsemnat, in comparatie cu citi au fost acolo, insa si realizarea faptului ca am participat la un asemenea eveniment ar fi fost pe masura!