Acum citesti
Juniorii Pedalează – ediția 11. Contratimp pentru copii la Galați

Asociația BikeWorks anunță deschiderea înscrierilor pentru ediția de primăvară a evenimentului „Juniorii Pedalează” care va avea loc în data de 22 aprilie 2018, în zona împădurită de lângă stadionul „Dunărea”, din municipiul Galaţi.

De la organizator:

Cea de-a 11-a ediţie a concursului „Juniorii Pedalează”,  care se adresează copiilor, cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani,  se va desfăşura în regim de contratimp, pe teren accidentat, duminică, 22 aprilie, între orele 9.00 şi 15.00.

Competiția la care vor lua parte micii biclişti este atât de îndemânare, cât şi de viteză, iar la final cei care vor reuși să parcurgă traseul în cel mai scurt timp vor urca pe podium și vor fi premiați.  Siguranţa pe bicicletă este o prioritate pentru noi, motiv pentru care toţi copiii care vor participa la acest concurs vor trebui să poarte obligatoriu căşti de protecţie.

Important de reținut este faptul ca înscrierile se fac online, pe site-ul Asociaţiei Bike Works, în cadrul secţiunii dedicate concursului Juniorii Pedalează, până vineri, 20 aprilie, taxa de participare fiind de 25 lei per concurent, cu precizarea că înscrierile se pot încheia mai devreme dacă se atinge numărul maxim de o sută de participanţi. În ziua concursului, fiecare participant va primi un pachet de concurs ce va conţine: nr. de concurs, diploma de participare, 0,5 la apă, medalie de finisher şi diverse produse de la sponsorii evenimentului.  Bineînţeles, câştigătorii vor urca pe podium, vor primi medalii şi trofeele ediţiei, precum şi alte produse.

Scopul concursului este acela de a-i motiva pe copiii să facă mişcare şi să dobândească deprinderile necesare mersului în siguranţă pe bicicletă. De asemenea, este o oportunitate şi pentru părinţi care au astfel ocazia să-i susţină pe copiii şi să se bucure de o zi de duminică împreună, departe de rutina zilnică.

Cea de-a 11- ediţie a concursului „Juniorii Pedalează” este organizată de Asociaţia Bike Works în parteneriat cu Primăria Galaţi, Casa de Cultură ”Grigore Kiazim” Măcin, UVSAR, Explore şi THT Studios. Sponsori sunt: Winmarkt, Daily Pub, New Edge, Elite Gym, Maus Bike,  Yves Rocher, Dr. Oetker şi Biblioteca V.A. Urechia. Parteneri media sunt Freerider.ro şi Realitatea Galaţi-Brăila.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

7 − 5 =