Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei…
Pe unde cândva se întindeau desișurile Codrilor Vlăsiei, obiceiurile vechi se reiau. Domnițele nu vor mai trebui să suspinde după haiduci, ci vor avea ocazia să concureze cot la cot cu ei, călare pe armăsarii din aluminiu sau carbon, în cadrul ultimei competiții Riders Club din 2014.
Haiduci și Domnițe va avea loc în data de 19 octombrie în Pădurea Surlari-Căldărușani, la circa 30 de kilometri depărtare de București, lângă localitatea Moara Vlăsiei. Întrecerea este deschisă tuturor pasionaților de pedalat, de la copii, la adulți și chiar familii întregi. Înscrierile sunt deschise în continuare, dar multe locuri nu mai sunt, căci până acum, circa 500 de persoane și-au trecut numele pe lista de start.
Haiduci și Domnițe va propune următoarele trasee:
– Scurt, 16 km – copii (curse Competitive: Masculin/Feminin 6-9 ani, Masculin/Feminin 10-13 ani), dar și riderilor de nivel 4 care se află la prima participare. Toți participanții vor face o singură tură de traseu.
– Standard, 35 km – oferă curse Competitive, organizate pe categorii de vârstă, pentru fiecare nivel competițional în parte: 14-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, peste 50 ani. Toți participanții vor face o singură tură de traseu.
La fel ca restul competițiilor din circuitul Riders Club, Haiduci și Domnițe va avea parte de un standard riguros de organizare, care include comunicații de urgență, asistență medicală, surse de hidratare și energie (apă, băuturi energizante, mâncare pentru sportivi, fructe). Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul oficial, unde se poate realiza și înscrierea.
Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.