Acum citesti
Tour de Force – Turul Franţei pentru amatori

tour-de-france-2016-route-mapEşti fan înrăit al ciclismului şi ai spus mereu că ai da orice să participi la Turul Franţei măcar o dată în viaţă, dar şansele tale să ajungî în plutonul profesionist sunt egale cu cele de a coloniza planeta Marte? Acum este momentul să dovedeşti că ai vorbit serios când ai spus asta. Tour de Force este un concurs de amatori organizat pe traseul din Le Tour cu o săptămână înainte de a fi parcurs de idolii tăi şi mai sunt 5 locuri libere! Tot ce trebuie să faci este să te uşurezi de o sumă deloc neglijabilă de bani, dar o viaţă are omul, nu? Este vorba de 3295 GBP taxa de înscriere şi de încă 2500 GBP care vor merge la o organizaţie caritabilă… Hai că nu e mult, e cât o maşină second-hand mai răsărită. Este vorba totuşi de 21 de etape în care ai asigurată cazare, 3 mese pe zi, asistenţă medicală şi tehnică, transportul între etape şi a bagajelor de la start la finish… Plus toată logistica ce o implică o astfel de organizare!

Vestea bună e că nu e nevoie să faci tot turul dacă nu crezi că poţi fizic sau financiar! Există pachete „taster” în care vei face mai puţine zile, Există nouă pachete tematice, începând cu cel de o zi până la pachete de jumătate de tur sau pachete care includ toate etapele din Alpi. Preţul scade considerabil, deşi tot nu e ce am putea să denumim ieftin!

Aşa că verifică bine conturile din bancă şi poate că între 24 iunie şi 18 iulie vei merge să faci istorie în hexagon! Asta dacă te grăbeşti, nu uita, locurile sunt foarte limitate!

Mai multe informaţii despre acest tur se găsesc pe pagina evenimentului, iar aici găsiţi direct pachetele mai mici disponibile!

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five − 1 =