Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei…
Cooptându-i pe cei de la AROBS ca sponsori principali, Maratonul Făget, care va avea loc duminica următoare, promite a fi un eveniment de calitate. Cu peste 550 de participanți înscriși, organizatorii le-au pregătit acestora o întrecere bine pusă la punct, dar nu foarte ușoară, dar s-au gândit și la suporterii care vor veni să-i încurajeze pe concurenți, pentru care au aranjat mai multe opțiuni.
Întrecerea programată pentru 27 aprilie este prima cursă din cadrul competiției „Cluj Bike Challenge 2014”, un eveniment organizat de Clujul Pedalează, campionat care va mai cuprinde două etape. La AROBS Maraton Făget vor participa atât sportivi amatori, cât și profesioniști din întreaga țară, dar și din străinătate.
Startul maratonului ciclist se dă din parcarea centrului comercial Polus Center la ora 11, bicicliștii urmând un circuit pe dealurile din jur și prin pădure, cu o porțiune pe șosea, trecând pe la punctele de hidratare, cu sosirea în parcarea Polus Center.
În zona destinată evenimentului, publicul prezent se va delecta cu surprizele sponsorilor, la standurile acestora, va admira bicicletele și nivelul tehnic al sportivilor, va avea parte de muzică și distracție într-o atmosferă de sportivitate și voie bună, putând urmări o demonstrație a trupelor speciale S.A.S , a Inspectoratului de Jandarmi Cluj și I.S.U. Festivitatea de premiere va avea loc la ora 17 și va încununa maratonul, cu decernarea diplomelor și cupelor pe categorii.
Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.