Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie,…
Parcă mai ieri a fost ziua magică în care bulevardele Bucureștiului s-au închis pentru a permite cicliștilor să își încerce puterile în prima ediție a cursei Etape România, o cursă marca Turul Franței! Toți cei ce am fost avem amintiri frumoase (poate mai puțin cei ce au avut mici accidente)… Ai fost la cursă? Ți-ai dori să mergi din nou? Eu am fost și cu siguranță da, aș vrea să revin!
Dacă ești nerăbdător ca și mine, ai acum ocazia să îți rezervi locul la cursa din 2023! Nu trebuie momentan să plătești nimic, însă vei primi un cupon de reducere pe care îl vei putea folosi atunci când înscrierile oficiale vor fi deschise!
Tot ce trebuie să faci e să completezi formularul oficial și să începi antrenamentul. Nu poți spune că nu ai timp să iei startul în cea mai bună formă a ta la cursa Etape Romania by Tour de France 2023!
Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.