Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei…
Lângă Iași, ziua de 14 februarie a însemnat, precum în toată țara, Sfântul Valentin, dar și ceva în plus. Cu ocazia celei de-a 4-a ediții a Roți pe Gheață, IașiBike le-a promis cicliștilor avizi de întrecere… ei bine, gheață și viteză, însă aceștia au trebuit să se „mulțumească” în cele din urmă doar cu o zi de primăvară, asezonată cu niscaiva noroi.
Concursul a debutat acum mai mulți ani în ideea că și mountain bike-ul pe zăpadă merită o întrecere, căci distractiv și solicitant oricum era, așa că evenimentul celor de la IașiBike a ajuns la borna 4 în acest an. Păstrându-și caracterul mai degrabă local, deși devine tot mai atractiv pentru pasionații din întreaga țară, Roți pe Gheață 2015 a strâns circa 70 de concurenți la linia de start, în cadrul diverselor categorii.
Cine se aștepta la gheață și zăpadă probabil a avut parte de o dezamăgire, însă și de o consolare care a supracompensat, pentru că, conform binecunoscutului clișeu, vremea a ținut cu cicliștii, trimițându-le un soare generos și scoțând precipitațiile de pe listă. De traseu s-a ocupat IașiBike, care a păstrat bucla din anii precedenți, dar și Mama Natură, care l-a blagoslovit pe ici și colo cu noroi suficient de alunecos pentru a asigura niște căzături distractive și spectaculoase pe alocuri. Și ce final mai bun pentru o întrecere de început de sezon decât un grătar cuplat cu niște lichide, sub soarele blând de februarie?
Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.