Acum citesti
Rețeta succesului ciclist de la poalele Făgărașului: Turul Sibiului

Printre cuvintele cu care s-ar putea caracteriza ciclismul, „determinare” și ruda sa mai aprigă „încăpățânare” se află la loc de cinste. Acest lucru este universal valabil, ceea ce înseamnă că și în România avem parte de exemple practice de încăpățânați, din tagma organizatorilor de curse armata de oamenii din spatele Turului Sibiului fiind o pildă de „așa da”. Cunoscând o rapidă dezvoltare în cei 4 ani de când se desfășoară, aș fi tentat să spun că Turul a crescut într-un an cât alții în zece, dar asta ar însemna că va muri curând. Și acesta nu e nici pe departe cazul, după cum m-am convins în urma unei discuții cu Adrian Aldea, maestrul de ceremonii al Turului.

sib

  • Bună ziua! Ne apropiem de a 4-a ediție a Turului Sibiului. Ne puteți descrie cei 4 ani din perspectiva echipei de organizare, cu bune și cu rele?

Hai să începem cu prima ediție. A fost destul de hazliu momentul în care prietenii mei au realizat că Turul chiar se ține și echipele vor sosi în 5 zile la Sibiu. Până atunci am încercat să îi conving vreme de un an de zile, dar se pare că nu sunt chiar așa de convingător precum mă cred. Distracția a continuat într-un anonimat aproape total. La Păltiniș eram în așteptarea plutonului o mână de oameni. Era atâta liniște și crispare încât dacă scăpa cineva un ac pe jos săreau toți.

La următoarele două ediții au venit o sumedenie de parteneri media (Digisport,Gazeta Sporturilor, voi (n.r. www.freerider.ro), ciclism.ireporter.ro, ciclism.ro, etc) și lucrurile se mișcau mai cu elan. Dar cel mai important era faptul că s-a creat o echipă ce se distra în organizarea evenimentului și care continua să lucreze undeva departe de ochii tuturor. Îi veți vedea pe traseu, la start și la sosire cu un program ce începe la ora 5 dimineața și continuă până la două noaptea uneori. Țin să le mulțumesc pe această cale, căci eu de obicei nu fac acest lucru.

  • Care sunt principalele noutăți pentru ediția din acest an și ce așteptări aveți de la aceasta?

Vine și ediția a 4-a. Mă aștept ca publicul să fie mult mai numeros. Evenimentele conexe, precum și marketingul au ținut cont de un singur lucru: dorința de a aduce publicul pe traseu. Vom vedea cât de isteți am fost în acest demers.

Echipele sunt mai puternice anul acesta, Adria Mobil și Wallonie Bruxelles fiind la debut, iar CCC Polsat și Androni-Giocattoli sunt favorite, dar Gourmetfein-Simplon și Christina Watches stau la pândă să prinda orice moment de slăbiciune al favoriților. Echipa națională a Argentinei și japonezii de la Shimano sunt prezențele oarecum exotice. Aș spune și de Sinergy Baku, că sunt din Asia, dar pe lista de start sunt doar nemți și austrieci, așa că…

Cât despre etape, Revenim cu contratimpul pe echipe după un an de pauză, unul extrem de dificil care va anula multe speranțe după etapele de munte. În rest, clasicele Bâlea Lac și Păltiniș, prologul din centru și bucla Sibiu-Jina-Sibiu, care aduc 90 de km de cățărare din totalul de 500 ai Turului, rămân „în meniu”.

  • Turul Sibiului a avut la bază ideea promovării turistice a zonei. În ce măsură a reușit acest lucru?

Chestia cu promovarea turistică e motivul pentru care ne-am apucat de treabă. Și așa va rămâne în continuare. Dacă tot avem ce arăta, de ce nu am face-o? De anul acesta încep să vină suporteri și sponsori ai echipelor, reporteri speciali și corespondenți de la televiziuni din Danemarca în special, atrați de o competiție ce se desfășoară într-un cadrul extrem de natural și diferit de cel din Vest. Mai sunt câteva surprize legate de acest lucru, dar rămâne doar să le descoperiți singuri atunci.

  • Cât de mult credeți că a impulsionat Turul ciclismul în România? Mă refer atât la nivel de sportivi recreaționali (prin Cursa Sponsorilor, King of the Mountain, etc), cât și la nivel de sport de performanță?

Ciclismul profesionist în România trăiește prin exceptii, ca și în alte sporturi. E bine sau rău, decid alții, care chiar se pricep la chestia asta. Noi nu ne-am propus nici un moment să dezvoltam ciclismul profesionist în Romania. Noi dorim în continuare să promovăm Sibiul și împrejurimile prin ciclism. Nu ne suparam însă deloc dacă prin acest Tur vom avea și rezultate în sensul întrebării adresate. Până la urmă, suntem organizatori de competiție de ciclism și ne-ar bucura ca la start să avem mai multe echipe continentale din România.

Referitor la ciclismul de agrement sau recreațional, aici stă cu totul altfel treaba. Publicul nostru practică un astfel de ciclism. Invit pe oricine la Sibiu în orice zi după ora 18 pe pistele din Parcul Sub Arini și pe cățărarea de la Păltiniș. Sute de oameni cu biciclete, copii și părinți echipați ca la carte își fac tura zilnică. Cursa Sponsorilor și King of the Mountain există tocmai pentru că se dorește acest lucru din partea publicului sibian.

Faptul că Primăria a amenajat câteva zeci de kilometri de piste de biciclete iar C.J. Sibiu are în plan construirea uneia ce va lega Sibiul de Poplaca nu fac decât să arate că Turul Sibiului face parte dintr-un proiect mai amplu care va da roade în câțiva ani.

  • Dar pe plan internațional ce ecouri a avut?

Acum tu știi foarte bine că fiind în calendarul UCI Europe Tour, la nivel 2.1, toate site-urile de ciclism anunță măcar rezultatele Turului. Special este însă faptul că cei de la velorooms.com ne-au adoptat încă din 2012, iar anul acesta vor avea trimis special în Tur, fiind fașcinați de Turul Sibiului. Când spun fașcinați nu exagerez, pentru că „that road” (Transfăgărășanul) îi hipnotizează de fiecare dată. E chiar interesant cum reușesc să prezinte Turul Sibiului pe site-ul lor mai bine decât o facem noi. Mai avem de învățat.

  • În ce măsură afectează situația din FRC Turul Sibiului? Care sunt principalele neajunsuri pe care această stare le-a adus întrecerii?

În toți acești ani am învățat să ne ajutăm singuri. Ne mulțumim dacă nu ni se pun bețe în roate și astfel toată lumea are de câștigat. În rest fiecare cu treaba lui.

  • Planuri de viitor privind Turul Sibiului? Îl vom vedea pe vreun canal internațional de sport?

Îl veți vedea la Digisport anul acesta, iar pe urmă vom vedea. De la anul vom avea un consultant străin care va decide pe ce cale o luăm. Sperăm să fie cea bună.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three × 3 =